Arhitectul american Livio Dimitriu, născut la Vrseț în fosta Iugoslavie, și care și-a făcut studiile liceale în România, este un pasionat cunoscător al monumentelor istorice arhitecturale și peisagistice din New York. Profesorul universitar, în prezent activ la Institutul Pratt, ne-a acordat un interviu pe tema situației arhitecturii new-yorkeze, a felului în care este conservată atât arhitectura în sine cât și peisajul înconjurător și cum se armonizează ele. Prima întrebare ar fi, în esență, spre deosebire de România, aici se păstrează arhitectura veche, cea istorică a New Yorkului? Există un concept în acest sens la New York și în America, în general?
Livio Dimitriu: „America apreciază enorm cultura pe care o are, pe care a primit-o din trecut. Fără trecut noi nu credem că valorăm nimic. Concepția europeană, că americanii nu au un trecut, este un fals total pentru cineva care trăiește aici.
Această apreciere a trecutului istoric reflectat în arhitectură se explică prin faptul că noi facem un maxim posibil și cheltuieli absolut enorme să protejăm nu doar clădiri, pe care le conservăm, dar cartiere întregi pe care și pe acelea le protejăm.
Avem un concept că trebuie protejat spațiul public, deci un spațiu public poate să fie monument național protejat și protejăm și „cărți poștale” cum ar fi, deci vederi. Dacă ai un peisaj care înseamnă ceva excepțional pentru memoria unui american, acest peisaj devine și el monument național sau protejat.
Spații istorice protejate și patrimoniu arhitectural la New York
Există o distincție între monument protejat și monument în sine. Monumentul în sine are valoarea cea mai mare, un obiectiv protejat are un statut oarecum mai jos, mai limitat, dar este subiectul unei legislații foarte dure. Cum protejăm aceste lucruri?
Monumentele naționale sînt protejate prin lege. Statutul de obiectiv protejat – de exemplu, cum este casa mea în care locuim în Brooklyn – presupune că orice schimbare care se face nu poate fi la exterior, poate fi doar la interior. Un lucru care m-a impresionat foarte mult în America este participarea populației la deciziile a ceea ce înseamnă „protejat” sau ce înseamnă monument istoric; sau cum se protejează un spațiu public sau o „carte poștală”, o vedere. Stabilim comitete de cartier, cum ar fi, sau comitete de părți, zone ale orașului, sau pe orașe, pe regiuni, sau pe un stat.
Aceste comitete sunt format edin oameni normali, care vor să participe ca cetățeni în luarea de decizii de importanță pentru întreaga lume. Aceste comitete pot bloca orice fel de propuneri sau decizii făcute de către oraș sau guvernator sauchiar de către Washington D.C. Este o diviziune a puterii politice de luare de decizie pe obiective culturale; așa cum facem și pe obiective politice, în care cetățenii participă cu vot. Dacă cetățenii nu acceptă, atunci nu se face. Asta, pentru mine, venit din Europa, mi s-a părut ceva extraordinar!”
[Va urma].
