Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, făcut cardinal în secret și beatificat în 2019, senator de drept în Parlamentul de la București și membru de onoare al Academiei Române, Iuliu Hossu este una din figurile luminoase ale istoriei României, poate în primul rând pentru că e unul din cei care au citit pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.
În 1948, comuniștii au scos în afara legii Biserica greco-catolică unită cu Roma, confiscându-i bunurile și dându-le Bisericii ortodoxe române, și forțându-i pe credincioșii greco-catolici să treacă la religia ortodoxă. După ce a refuzat scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei pe care i l-a oferit premierul Petru Groza în septembrie 1948, episcopul Iuliu Hossu a fost arestat și închis împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici la vila patriarhală de la Dragoslavele. Aici au fost vizitați în noiembrie și decembrie același an de patriarhul ortodox Iustinian Marina care le-a propus să renunțe la credința catolică și la legătura cu Roma.
În urma refuzului de a trece le ortodoxie, episcopul Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la penitenciarul din Sighet. În anul 1956 a ajuns din nou la Căldărușani unde a stat în domiciliul obligatoriu până la încetarea sa din viață în mai 1970.În 1973, Papa Paul al VI-lea a anunțat că episcopul Iuliu Hossu fusese făcut cardinal in pectore în 1969, și a explicat că titulatura a rămas secretă pentru că i-ar fi creat lui Iuliu Hossu necazuri în timpul vieții din partea regimului comunist. Cardinalul Iuliu Hossu a fost beatificat de Papa Francisc în anul 2019.
În 1975, la sediul postului de radio Europa Liberă din München a ajuns o înregistrare făcută în 1969 în secret la Mânăstirea Căldărușani de preotul Emil Riti, înregistrare în care episcopul Iuliu Hossu rostește Proclamația citită de el la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918.
Acesta nu este însă singurul și nici primul document sonor istoric înregistrat în secret la Căldărușani. În vara anului 1968, un alt preot, Mircea Todericiu, îl vizitează pe episcopul ardelean la mânăstire și înregistrează pe bandă de magnetofon un mesaj adresat românilor din Statele Unite și românilor de pretutidneni. Acest mesaj a fost difuzat la radio Europa Liberă în ediția din 7 iunie 1970 a emisiunii „Lumea creștină”, dedicată aproape în întregime episcopului Iuliu Hossu, după încetarea acestuia din viață în 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din București. Emisiunea este moderată de Lucian Loga.
O ultimă precizare, aceste înregistrări istorice sunt păstrate în colecția emisiunilor în limba română ale postului de radio Europa Liberă aflată în custodia arhivelor de la Hoover Institution din Statele Unite. Un fragment, așadar, din emisiunea „Lumea creștină” difuzată la radio Europa Liberă pe 7 iunie 1970.