Linkuri accesibilitate

„Armata este versiune-demo a închisorii”. Mărturii ale tinerilor din regiunea transnistreană.


Drapel transnistrean pe un tanc, exerciții militare ale armatei transnistrene și ale armatei ruse, noiembrie 2019

„În armată îți dorești clar și ferm doar să dormi și să mănânci. Asta se poate numi degradare”. „Ne dădeau resturile din ziua precedentă. Iarna cartofii au putrezit, tăiam partea putredă și mâncam restul. Altceva nu aveam.” „În bocanci intra apă, țintele se înfigeau în picior, iar lenjeria de corp avea pete de la cei care au purtat-o înainte”.

Dialoguri transnistrene 13 ianuarie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00
Link direct



Din sumarul ediţiei:

Un tânăr care acum patru ani a fugit din armata transnistreană și a povestit public experiențele pe care le-a trăit se pare să a fost arestat de autoritățile de la Tiraspol, fără să se știe unde se află în acest moment. Armata în regiunea transnistreană pare să fie o experiență traumatizantă pentru tinerii care sunt obligați să-și petreacă un an din viața lor în condiții care de multe ori le afectează grav sănătatea și psihicul. Asta, în timp ce organizații de apărare a drepturilor omului din Republica Moldova spun că serviciul militar în regiunea transnistreană ar echivala cu „privarea ilegală de libertate”. Subiectul este abordat și în cartea „Anul tinereții”, care conține poveștile a 12 tineri care au făcut armata în Transnistria. Și ce speranțe aduce noul an locuitorilor din regiunea transnistreană.

***

Pentru început, buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute.

Guvernul Federației Ruse a fost condamnat într-un nou caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să achite 46.000 de euro drept despăgubiri în cauza Ilie Cazac și Stela Surchicean. Înalta Curte de la Strasbourg a constatat că Federația Rusă a violat articolele care prevăd interzicerea torturii, dreptul la libertate și siguranță și dreptul la un proces echitabil, scrie portalul anticoruptie.md. Potrivit Asociației Promo-LEX, care a reprezentat reclamanții la CEDO, Ilie Cazac a fost răpit de către miliția transnistreană la începutul lui 2010. Tânărul, atunci în vârstă de 25 de ani, era angajat în cadrul Inspectoratului Fiscal din municipiul Tighina, localitate aflată sub controlul administrației ilegale de la Tiraspol. Pe 19 martie 2010, el a fost „reținut” la Varnița, fiind acuzat de „înaltă trădare și spionaj în favoarea Republicii Moldova”. Ilie Cazac a fost condamnat la 14 ani închisoare, dar eliberat după nouă luni în urma presiunilor exercitate de avocați, autorități și instituții internaționale.

Militarii înrolați în armata rusă din regiunea transnistreană vor primi în acest an subsidii pentru procurarea sau construirea de locuințe, din bugetul Ministerului apărării al Federaţiei Ruse. Aproximativ 80 de militari ai Grupului operativ de trupe ruse staționat în stânga Nistrului vor primi în jur de 300 milioane de ruble rusești, potrivit unui comunicat al Districtului vestic al Ministerului apărării de la Moscova. În regiunea transnistreană staționează aproximativ 1500 militari ruși în cadrul GOTR, o parte importantă dintre ei sunt însă locuitori ai regiunii transnistrene care au și cetățenia rusă. Moscova a decis să înroleze locuitori ai regiunii, după ce Chişinăul a interzis în trecut de mai multe ori rotația militarilor ruși prin aeroportul Chişinău, iar Ucraina le-a închis tranzitul pe teritoriul său după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia și intervenția din Donbas.

Luni este inaugurat sistemul de iluminat public pe podul peste Nistru, între orașele Rezina și Râbnița, subordonat administrației de la Tiraspol. Podul a fost renovat cu sprijinul UE, prin programul Măsuri de promovare a încrederii. Luminile pe acest pod se aprind pentru prima dată după 1993. Uniunea Europeană a alocat pentru acest proiect aproape 34 de mii de euro, iar contribuția orașului Rezina se ridică la peste 15 mii de euro.

Expertul economic al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, atrage atenția că salariile plătite în regiunea transnistreană, în stânga Nistrului, sunt cu 50 la sută mai mici decât cele de pe restul teritoriului Republicii Moldova. „Cel mai probabil în 2020 banca centrală din Transnistria va fi nevoită să permită deprecierea ușoară a rublei locale cu nu mai puțin cu 10-15%”, notează Veaceslav Ioniță.

Pe fundalul protestelor masive din ultimele zile, Curtea Supremă a regiunii separatiste a Georgiei, Abhazia, a anulat vineri seara rezultatele alegerilor prezidențiale din toamnă, pierdute de opoziție cu o diferență de 1,5 la sută, urmând să fie stabilită data unor noi alegeri. În cadrul protestelor organizate de opoziția din regiunea separatistă a fost luată cu asalt clădirea „administrației prezidențiale” de la Suhumi, capitala Abhaziei. Protestatarii au cerut demisia liderului regiunii, Raul Khajimba. Moscova a recunoscut independenta regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud în 2008, după războiul ruso-georgian de 5 zile. Rusia are trupe staționate în cele două regiuni separatiste ale Georgiei și majoritatea țărilor le consideră „teritorii ocupate”.

Iranul a recunoscut sâmbătă că avionul ucrainean de pasageri cu 176 de persoane la bord, prăbușit lângă Teheran, a fost lovit din greșeală de o rachetă iraniana. Toți cei 176 de pasageri au murit. Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter că „o greșeală umană, pe fundalul crizei provocate de Statele Unite, a dus la o tragedie”. Greșeala a fost stabilită în urma anchetei interne din cadrul armatei iraniene. Ca reacție, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că așteaptă scuze oficiale și cooperarea „totală” a autorităților iraniene, pentru ca persoanele responsabile să fie judecate, iar Iranul să plătească despăgubiri. Avionul ucrainean de pasageri a fost doborât pe 8 decembrie, la scurt timp după ce Iranul atacase cu rachete două baze militare din Irak, care găzduiesc trupe americane. Teheranul îl lansase ca reacție la uciderea generalului iranian Qasem Soleimani pe 3 ianuarie, în apropiere de Bagdad, într-un atac american cu dronă.

***

Noul an 2020 care tocmai a început, chiar dacă nu promite o creștere a veniturilor, cel puțin a celor din buget, aduce totuși noi speranțe locuitorilor regiunii transnistrene. Corespondenți noștri în stânga Nistrului au consemnat opiniile mai multor trecători, la Tiraspol și Bender.

Vox:

- Trebuie să construim relații de prietenie, ca oamenii să nu stea mereu cu grija că ar putea izbucni un nou conflict, doamne ferește. Un stat unic nu știu dacă se poate face, pentru că atâtea oamenii au murit în război… Desigur, ar fi mininat dacă Rusia ne-ar recunoaște statul. Eu de exemplu primesc pensie transnistreană și îi mulțumesc tare mult Rusiei, am bani destui.

- În relațiile cu Moldova este un mare impas. Ar vrea să se întâmple ceva bun și pentru suflet. De exemplu, Tiraspolul se dezvoltă, devine un oraș frumos. Important e să fie pace. Și ca această problemă dintre Moldova și Transnistria să se soluționeze pașnic, ca oamenii să se înțeleagă între ei. Deși este puțin probabil. Cred că e o cauză pierdută deja.

- Am vrea să meargă lucrurile în direcția bună, dar vedeți că Moldova nu vrea să stabilească contacte. Da, am avea nevoie de un statut separat. Nu am vrea să ne unim cu Moldova, asta e cert, nimeni nu vrea această unire, dar un anumit statut trebuie să existe. Atâția ani au trecut și nu reușim nicicum să găsim limbă comună. Da, oamenii sunt buni în Moldova. Dar cel mai mult ce mi-aș dori anul acesta e pacea. Te uiți de exemplu și la Iran, la știri, s-ar părea că noi suntem aici, iar ei sunt departe, dar oricum te doare, suferi și tu și te gândești, că, doamne ferește, poate fi un al treilea război mondial. Nu am vrea să se ajungă la așa ceva, am vrea pace în primul rând.

- Vrem numai bine, fericire și toate celelalte. Oamenii, ca de obicei, vor prietenie, dragoste și înțelegere. Oamenii nu au probleme în relații. Problemele sunt la politicieni, ei tot timpul au ceva de împărțit, sfere de influență și așa mai departe.

- Așteptăm îmbunătățirea situației materiale, majorarea salariilor, pentru că se fac simțite greutățile materiale. Și în planul familiei, să fie totul bine cu sănătatea. Iar cu Moldova – e o chestiune dificilă. Dacă sincer, eu sunt împotriva reunificării. Pentru că noi suntem deja separați de mulți ani, acolo este limba română. Tema lingvistică este una foarte dureroasă. Aș lăsa lucrurile așa cum sunt acum.

- Nu știu, aș vrea niște schimbări în bine. Noi de exemplu planificăm să plecăm de aici.

- Noi nu am avea nimic împotrivă dacă s-ar rezolva într-un fel problema cu Moldova, pentru că 99 la sută dintre noi avem acolo rude - și în Ucraina, și în Moldova. Suntem alături aici, cu toții, și viața se aranjează în așa fel încât vrem să comunicăm, vrem să circulăm, vrem să legăm prietenii. Și am vrea ca totul să fie mai simplu. Evident că este vorba despre politică și din acest motiv lucrurile nu se vor rezolva simplu, pentru că banii și puterea decid totul în această viață. Dar am vrea, desigur, ca oricărui om simplu, că lucrurile să meargă spre bine…

***

Pavel Postica, director de programe la Promo-LEX
Pavel Postica, director de programe la Promo-LEX


Un tânăr din regiunea transnistreană, Alexandru Rjavitin, care evadase în 2015 din așa-numita armată transnistreană, este declarat dispărut de familie, iar Organizația de apărare a drepturilor omului Promo-Lex confirmă că acesta a fost reținut de structurile paramilitare ale administrației separatiste și este deținut la Tiraspol.

Alexandru Rjavitin evadase în 2015 din așa-numita armată transnistreană, iar după ce a reușit să treacă înot râul Nistru și a ajuns la Chişinău, a vorbit într-un film realizat de Europa Liberă despre tratamentul inuman la care a fost supus și despre metodele de maltratare la care sunt supuși tinerii recruți în așa-numita armată transnistreană. Iată ce ne declara atunci Alexandru Rjavitin.

...în armată domnesc haosul şi dezordinea.


Alexandru Rjavitin: „În armata transnistreană, foarte des, soldaţii sunt bătuţi, umiliţi, li se cer bani. E un lucru obişnuit şi se întâmplă în multe unităţi, cu excepţia acelor unde sunt deţinuţi, doar acolo este respectat regulamentul. În rest, în armată domnesc haosul şi dezordinea. Nimeni nu monitorizează situaţia, nu există niciun fel de control. Fiecare om care vine acolo este mai întâi frânt, batjocorit, ca să aducă bani. Sumele diferă de fiecare dată, variază de la 20 de ruble până la nelimitat. Unii au adus şi 100-150 de dolari. Nu-i interesează de unde şi cum vei face rost de bani. Dacă vii fără bani, eşti bătut, obligatoriu.

„Festal” este când pui mâna pe obraz şi eşti lovit fie cu pumnul, fie cu piciorul. Lovitura este absorbită de creier şi doare foarte tare, dar nu rămân vânătăi, urme. Sunt foarte multe feluri de lovituri. Pot să arăt una. Te culci, pui o mână după spate şi eşti lovit cu bocancul în piept cu o asemenea putere încât te răstorni. Bocancul cântăreşte un kilogram şi jumătate. Având în vedere puterea loviturii, e ca şi cum ar fi două tone. Doare foarte tare. Pot, pur şi simplu, să-ţi spargă cutia toracică.”

La sfârșitul acestui an, Alexandru Rjavitin a mers să-și viziteze familia în localitatea Pervomaisc din raionul Slobozia, iar în seara zilei de 18 decembrie a dispărut din propria casă.

Administrația de la Tiraspol a deschis dosar penal pe numele lui și acum tânărul riscă 20 de ani de închisoare „pentru dezertare” și divulgarea secretelor de stat.

Avocatul Alexandru Postică, de la Asociația Promo-LEX, a declarat, într-un interviu cu Europa Liberă, că autoritățile de la Chişinău trebuie să fie mai vocale în a cere eliberarea lui Alexandru Rjavitin.

Avocatul Alexandru Postica
Avocatul Alexandru Postica


Alexandru Postică: „Avem declarațiile rudelor care au confirmat că d-lui se află în Izolatorul de detenție din Tiraspol. La momentul actual sunt în așteptarea informării despre conținutul acuzațiilor. Țin să menționez că situația lui este destul de vulnerabilă, având în vedere că doi-trei ani de zile el a fost protagonistul unui material realizat de către Europa Liberă și în cadrul interviului el a relatat cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în timpul în care își satisfăcea serviciul militar. Prin urmare, cred că simpla postare pe Facebook sau pe alte rețele de socializare a indignării din partea autorităților Republicii Moldova este insuficientă. Urmează să fie întreprinse acțiuni prompte, persoanele care sunt competente, iar aici mă refer, înainte de toate, la Biroul de reintegrare, care ar trebui să afle și să vină ei cu mai mute informații, pentru că accesul Asociației Promo-LEX în regiunea transnistreană este restricționat, după cum știți, și posibilitatea ca un avocat independent să meargă în regiune practic este foarte redusă.”

Asociația Promo-Lex de la Chişinău a difuzat un comunicat în care spune că Alexandru ar putea fi deținut în prezent în „Izolatorul de detenție provizorie al miliției din Tiraspol”.

Vicepremierul pentru Reintegrare din guvernul de la Chişinău, Alexandru Flenchea, a declarat, solicitat de Europa Liberă, că autoritățile de la Chişinău vor ține legătura cu Asociația Promo-Lex și vor face demersuri „pentru a stabili faptele și circumstanțele”. Flenchea a scris în ultimele zile ale lunii decembrie, într-o postare pe Facebook, că Chişinăul „va solicita informații de la partea transnistreană și va informa Misiunea OSCE în Republica Moldova despre demersul avocaților”. „Ne concentrăm pe verificarea veridicității datelor și vom lucra cu avocații și cu familia, dacă părinții tânărului se vor decide să colaboreze cu autoritățile constituționale”, a scris vicepremierul Alexandru Flenchea.


Comunicatul Promo-Lex mai subliniază că asociația a atras atenția în repetate rânduri începând cu 2007 asupra fenomenului de înrolare forțată în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană, precum și asupra gravelor probleme, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolați forțat. Efectuarea „serviciului militar” în regiunea transnistreană este obligatorie, eschivarea de la înrolare fiind sancționată cu amendă de cca 600$ SUA sau cu până la doi ani de închisoare.

În consecință. Promo-Lex recomandă „tuturor locuitorilor din stânga Nistrului care bănuiesc că se află în vizorul așa-ziselor instituții de forță să evite vizitarea rudelor și intrarea pe acest teritoriu, pentru a evita repetarea situației lui Alexandru”.

***

Clubul 19 de la Tiraspol, un club pentru tineri care funcționează pe lângă organizația neguvernamentală Apriori, a găzduit o dezbatere despre serviciul militar obligatoriu din regiunea transnistreană, despre armată și condițiile în care tinerii din stânga Nistrului sunt obligați să-și trăiască un an din viața lor. Dezbaterea a avut loc cu ocazia lansării cărții „Anul tinereții”, o carte de debut a Larisei Calic, o tânără de 21 de ani de la Tiraspol. Cartea conține poveștile a 12 tineri care au făcut serviciul militar obligatoriu în armata transnistreană.

Autoritățile de la Chişinău, dar și organizațiile de apărare a drepturilor omului din dreapta Nistrului, nu recunosc așa-numita armată transnistreană, calificând-o drept „structură paramilitară ilegală”. Într-un comunicat recent, Asociația Promo-Lex de la Chişinău a echivalat serviciul militar în regiunea transnistreană cu „privarea ilegală de libertate, manifestată prin detenție în unitățile paramilitare din estul Republicii Moldova”.

Larisa Calic
Larisa Calic


Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a stat de vorbă cu Larisa Calic, autoarea cărții „Anul tinereții”, care a fost publicată cu sprijinul organizației din Cehia People in Need din fonduri oferite de Ministerul de Externe al Cehiei prin Programul de promovare a tranziției. Cartea poate fi găsită pe internet, în limba rusă, la adresa transnistrianarmy.com.

Larisa Calic: „M-am gândit să scriu această carte acum un an, când am făcut cunoștință din întâmplare cu un soldat care mi-a povestit despre problemele din armata transnistreană. Și m-am întrebat de ce despre aceste lucruri se vorbește atât de puțin, de ce despre asta nu se discută în societate.

Toți oamenii care și-au făcut serviciul militar aici și-ar fi dorit să schimbe toate aceste lucruri, dar nimeni nu-i aude…

Mi s-a părut interesant să studiez această temă. Și slavă domnului că s-au găsit și alți oameni care au vrut să-și povestească experiența. Acești soldați care au participat la elaborarea cărții m-au ajutat foarte mult prin faptul că mi s-au deschis și am putut crea acest proiect documentar.”

Europa Liberă: Ați mai avut experiențe literare până acum?

Larisa Calic: „Nu. Dar mi-am stabilit mereu scopuri mari pe care am încercat să le realizez. De fiecare dată când am comunicat cu acești tineri am încercat să mă pun în pielea lor și mă întrebam cum aș fi procedat eu în locul lor. Înțeleg că o singură concluzie generală este foarte greu de formulat. Dar ce am înțeles clar este că toți oamenii care și-au făcut serviciul militar aici și-ar fi dorit să schimbe toate aceste lucruri, dar nimeni nu-i aude și nu-i susține. Este, din păcate, o descoperire tristă, dar sunt sigură că la un moment dat aceste lucruri se vor schimba.”

Europa Liberă: Larisa, personajele cărții Dvs. au încercat să aducă la cunoștința celor de la putere, societății experiențele prin care au trecut, sau au mers mai degrabă pe ideea că „e mai bine să nu scoatem gunoiul din casă” și nici nu au încercat să lanseze o discuție publică pe acest subiect?

Larisa Calic: „Din păcate, orice încercări de-ale lor de a schimba cumva lucrurile erau contracarate încă din primele luni de serviciu militar, când li se explica foarte ferm că „aici acestea sunt regulile și nimeni nu va schimba nimic pentru a face pe plac unui recrut”. Ei au avut unele încercări timide, dar acestea erau anihilate din fașă, așa că nu au avut cum să obțină schimbări majore.”

Europa Liberă: Cât timp v-a luat să pregătiți și să editați această carte și cum ați reevaluat subiectul pe măsură ce scriați?

Cel mai greu lucru pentru mine a fost să-mi deconectez sentimentul de empatie


Larisa Calic: „Primul interviu a fost în noiembrie 2018. Deci, mi-a luat ceva mai mult de un an să fac cartea. Este cumva chiar simbolic, pentru că această carte se numește „Anul tinereții” – este o aluzie la faptul că termenul serviciului militar pentru soldații din Transnistria este de un an, și la fel un an mi-a luat să scriu această carte.

Erau istorii în care nu puteai să nu-i compătimești pe tineri, dar era prea dureros să simți aceste lucruri prea profund…

Și cel mai greu lucru pentru mine a fost să-mi deconectez sentimentul de empatie, pentru că erau istorii în care nu puteai să nu-i compătimești pe tineri, dar era prea dureros să simți aceste lucruri prea profund. Este o experiență unică la care nu aș renunța – dacă aș reveni cu un an în urmă, aș repeta-o cu bucurie.

Cred că cel mai emoționant a fost faptul că acești tineri chiar aveau nevoie să spună cuiva povestea lor. Și ei mi-au fost foarte recunoscători pentru că le puneam întrebări despre felul în care s-au simțit atunci. Pentru că, din păcate, la televiziunile și radiourile din regiune și în general în orice fel de presă mereu se retușează adevărul și se creează impresia că totul e bine și nimeni nu întreabă cum se simt de fapt tinerii recruți. Și ei s-au bucurat foarte sincer că le-am oferit posibilitatea de a spune prin ce au trecut.”

Europa Liberă: Ce ați recomanda tinerilor care abia urmează să fie înrolați în serviciul militar?

Unii tineri au fost „frânți” cât au făcut armata…

...unii tineri au fost „frânți” cât au făcut armata și au mers într-o direcție foarte proastă.


Larisa Calic: „Eu le-aș recomanda tinerilor – chiar dacă sunt fată și nu voi avea niciodată această experiență, deci mi-e greu să dau un sfat în cunoștință directă de cauză – dar cred că ce trebuie să facă este să încerce din toate forțele să aibă grijă de integritatea lor psihică și fizică, să nu permită influențelor din afară să le schimbe esența felului în care gândesc. Pentru că unii tineri au fost „frânți” cât au făcut armata și au mers într-o direcție foarte proastă – unii și-au înecat problemele în alcool sau au avut alte experiențe din același domeniu, alții abandonau studiile după serviciul militar. Eu mi-aș dori ca armata, dacă chiar nu poate să nu le facă rău deloc, dar măcar să le permită să rămână la nivelul la care au fost înainte de a fi recrutați.”

***

Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a răsfoit cartea Anul Tinereții și a stat de vorbă și cu câteva persoane care au venit la lansare. Iată cum își începe autoarea, Larisa Calic, partea introductivă a cărții:

„Este o poveste care a început acum mai bine de un an. În luna noiembrie a lui 2018 am făcut cunoștință cu un tânăr care și-a făcut serviciul militar în armata Transnistriei. El mi-a povestit, mai în glumă, mai în serios, tot felul de istorii din acea perioadă a vieții lui – despre lipsa condițiilor elementare de igienă, despre relațiile abuzive cu soldații mai mari, despre alimentația mizerabilă… Când l-am întrebat cum pot fi tolerate aceste umilințe, cum pot fi ele suportate fără să vreai să faci o schimbare, el mi-a răspuns așa cum, mai târziu, îmi vor răspunde foarte mulți: „În armată nu se schimbă nimic. Așa a fost, este și va fi”.

Lansarea cărții „Anul tinereții”
Lansarea cărții „Anul tinereții”


Această carte este încercarea mea de a da voce celor care nu sunt întrebați despre lucrurile importante. În spatele multitudinii de reportaje drăguțe difuzate de televiziunile locale despre bucuria de a fi un apărător al Patriei, stau mii de oameni care au încetat să mai iubească această patrie. Pentru ei, aceasta a fost în stare doar să le facă cadou primul fir de păr cărunt la 20 de ani, dinți stricați, dezamăgire și dorința de a pleca în altă țară cu bilet doar într-o singură direcție…”

Astfel începe debutul literar-documentar al Larisei Calic – o tânără firavă cu un caracter puternic, care a încercat să ridice vălul de mister și, prin intermediul personajelor sale reale, să povestească cum este să „servești patria” în armata Transnistriei.

Anul Tinereții – denumirea cărții este una simbolică. Exact un an durează serviciul militar obligatoriu pentru tinerii între 18 și 27 de ani din regiunea transnistreană. Și povești în carte sunt 12 – exact atâtea câte luni are un an.

În cadrul prezentării acestei cărți la Tiraspol, la Club 19, printre spectatori s-a aprins o discuție foarte vie despre cum ar trebui să fie serviciul militar în regiunea transnistreană.

Un tânăr din public: „O cunosc pe Larisa, tânăra care și-a prezentat cartea. Aștept demult când își va publica această carte și sunt curios ce a ieșit în final. Știu că ea a depus un efort foarte mare, s-a străduit, a încercat - și iată că acum efortul ei a fost încununat de succes și vreau să văd cum va fi primită cartea de public.”

Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Într-un târziu, am ajuns în unitate, iar eu nu înțelegeam nimic. Nimeni nu înțelegea nimic, toți erau de parcă abia acum s-au născut. Cât mergeam, soldații mai mari ne aruncau fraze de genul: „O, iată, carne nouă, sânge proaspăt!”. Apoi „dezii” noștri, adică soldații mai mari, au început să ne întrebe dacă avem pe cineva în armată. Celor care răspundeau afirmativ li se spunea: „Atunci, gata, ți-a venit sfârșitul. Dacă ai persoane cunoscute, înseamnă că ei te vor avea în vizor. Iar dacă te vor avea în vizor, însemnă că ești normal, însemnă că poți fi bătut. Și dacă nu-i torni pe cei care te bat, însemnă că ești băiat de treabă, și mai însemnă că vei continua să fii bătut. Iar dacă îi torni, atunci vei fi bătut și mai tare, cu prima ocazie.”

Un tânăr din public: „Nu-ți faci serviciul militar în Siberia și apoi revii acasă. Îți faci serviciul militar în apropiere de casă. Când vei ieși din armată cei de o vârstă cu tine se vor uita la tine. Iar în societatea noastră nu există paradigma și filosofia că viața omului e importantă, că un om nu are dreptul să-l umilească pe alt om. Din contra, filosofia este cea a „puterii celor puternici”. Și dacă te-ai plâns cuiva, însemnă că ești un laș, ești slab.”

Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Alimentația era de foarte proastă calitate, dar cu timpul te obișnuiești. Orice aliment îl poți găti bine. La noi, însă, totul se gătea așa că vroiai să-ți verși mațele. Când dădeau câte o bucată de slănină, aceasta era cu păr de porc pe ea, nici nu se oboseau să o pârlească. La mic dejun aveam doar un ceai și o chiflă, pentru toată lumea, și în rest era imposibil să mănânci ce ni se dădea. Ne dădeau resturile din ziua precedentă. La prânz aveam supă și felul doi, plus compot. Iarna cartofii au putrezit, iar alți cartofi nu ni se dădeau, eram nevoiți să-i mâncăm pe cei pe care îi aveam. Din șase saci de cartofi ne rămăsese unul. Tăiam partea putrezită și ce rămânea mai bun mâncam. Nu aveam altceva.

Ne dădeau bocanci la uniformă, intra apa în ei. Talpa avea ținte, peste un timp începeau să-ți intre în picior. Iarna bocancii înghețau foarte repede, vara se încălzeau tare. Lenjeria de corp era roasă, cu găuri, fusese cândva albă, însă acum era galbenă. Și pe stofă erau urme de la cei care au purtat-o înainte…”

Un tânăr din public: „De nivelul finanțării, într-adevăr, depind foarte multe. Este evident că nu se dă o uniformă calitativă nu pentru că nu se vrea, ci pentru că finanțarea este insuficientă. Mâncare bună, din nou, nu se dă nu pentru că nu se vrea, ci pentru că nu sunt bani destui. Pe asta se bazează totul la noi. Eu cred că voi exprima o opinie comună când voi spune că serviciul militar trebuie să fie benevol, pentru că este evident că, dacă acest lucru se face forțat, nu iese nimic bun. Ce fel de soldat va fi cel care nu vrea, să spunem așa, să-și dea datoria patriei? Iată de ce cred că serviciul militar în bază de contract al soluționa în mare parte această problemă.”

Pasaj din cartea Anul Tinereții: Când am mers în armată, vroiam să fac serviciul militar. Mă gândeam că în timpul unor acțiuni militare aș vrea să fiu zidul care va apăra Transnistria. Eu nu sunt carne de tun, sunt apărător. Dar multe lucruri s-au schimbat. În caz de război, noi, soldații transnistreni, vom fi în stare să mergem frumos în coloană și să ne aliniem în formă de romb. Eu îmi voi termina serviciul militar și voi pleca – nu mai vreau să-mi leg viața pe viitor de Transnistria. Realitățile actuale nu țin cont în niciun fel de necesitățile tinerilor, oamenii învață, iar apoi nu-și pot găsi de lucru. Și cred că situația din Transnistria în deceniile apropiate nu se va schimba. Aici nu se schimbă nimic. Scopul celor de la putere este să ridice economia, creșterea economică, pentru ei este important să le crească averile.”

Un tânăr din public: „La noi la nivelul oamenilor există o atitudine total sceptică în raport cu ideea că oricare dintre probleme poate fi soluționată. Acest lucru se întâmplă pentru că acest mod de gândire este inoculat de cei de la putere, ei ne demonstrează că nu există niciun fel de democrație, că democrația este acolo unde e „Gheiropa”, cum spun ei, că să te plângi, să spui, să-ți exprimi opinia are ca efect doar faptul că se mișcă aerul. Amintiți-vă ce s-a încercat să se facă cu această platformă, acest Club 19, din cauza faptului că aici oamenii au posibilitatea de a se exprima deschis. La noi să-ți spui opinia nu este la modă, nu este cool, nu este tineresc.”

Pasaj din cartea Anul Tinereții: „Turele trebuie să fie în mod normal o zi peste două. Dar din cauza faptului că nu aveam destui oameni, eram nevoiți să le facem o zi cu pauză de o zi. Pe parcursul toamnei am fost acasă doar de vreo șapte ori. Am început să am probleme în relația cu prietena mea, ne vedeam rar și asta o enerva. Totul era deprimant. Îmi veneau în cap gânduri suicidale. Merg eu cu arma automată la post și mă gândesc – da poate să mă împușc?.. Dar apoi am început să mă obișnuiesc cu toate, m-am împrietenit cu tinerii de acolo. Cu unii suntem prieteni și până acum.”

Un tânăr din public: „Eu am fost un an în armată, nu a fost nimic negativ. Am cunoscut mulți oameni noi, mi-am făcut mulți prieteni în acel mediu. Este evident că atunci când petreci mult timp împreună cu anumiți oameni, te apropii de ei, cumva de la sine. Un fel de tovărășie, de prietenie. Eu nu mergeam acasă, rămâneam în cazarmă. Acum prin intermediul rețelelor sociale ținem legătura între noi, nu uităm unii de alții.”

Pasaj din cartea Anul Tinereții: În zona de carantină, toată lumea mergea în coloană, chiar și la veceu. Unul a mers singur la un moment dat. Nu l-au putut găsi timp de două ore. Când s-a întors, pe toți i-au pus să facă flexiuni la sol, cu excepția lui. Apoi el s-a așezat pe un pat și trei băieți l-au snopit ca în Egiptul Antic, iar ca să se răcorească cineva îi aducea apă. El a fost foarte aproape de punctul în care putea fi omorât. Îți imaginezi cum e să-i pui ce ceilalți să facă flexiuni în locul celui care a gafat? Iar el era pus să numere: unul, doi, trei…

Vorbind despre libertate, eu chiar cred că lumea din afara serviciului militar este deja o lume liberă. Armata este o versiune-demo a închisorii. În armată nu există informație, citești mai puțin și privești mai puțin, își dorești clar și ferm doar să dormi și să mănânci. Asta se poate numi degradare. Nu există cunoștințe tehnice specializate pentru armată. Dacă venea vreun control, ni se puneau în față conspecte străine datate cu anul 2010 și ne făceam că scriem acolo. Controlul pleca peste 20 de minute și noi continuam să muncim prin gospodărie.”

Un tânăr din public: „Este viața voastră și voi trebuie să decideți ce faceți. Și dacă vreți să evitați serviciul militar, atunci căutați modalități de a scăpa. Dar nu trebuie în niciun caz să adoptați o poziție de genul „lasă că stau un an acolo, voi face serviciul militar și gata”. Decideți ferm – ori mergeți în armată, ori nu mergeți. Și fiți conștienți de ce vă asumați. Fiți conștienți de faptul că aveți o singură viață. Că doar nu toată lumea merge în armată!...”

În prezent, în armata transnistreană sunt înrolați toți tinerii mai mari de 18 ani, iar studenții sunt recrutați după primul an de studii. Adesea tinerii nu se mai întorc la studii după armată și pleacă din Transnistria. În prezent soldații pleacă seara acasă, iar dimineața revin în cazarmă. Dar acest detaliu nu a eliminat principalele probleme cu care se confruntă tinerii atunci când sunt obligați să facă armata în regiunea transnistreană.

Cartea Anul Tinereții poate fi găsită, în limba rusă, și pe Internet, la adresa transnistrianarmy.com.

Aici e Radio Europa Liberă

XS
SM
MD
LG