Linkuri accesibilitate

Armata rusă a pierdut cel puțin 25 500 de oameni în Ucraina (raport)


Morminte ale rușilor uciși în Ucraina. Ianuarie 2023
Morminte ale rușilor uciși în Ucraina. Ianuarie 2023

Jurnaliștii au reușit să confirme moartea a 25.528 de militari ruși în războiul cu Ucraina. Dintre aceștia, 2.498 de inși sunt dintre cei mobilizați. De la începutul războiului, cercetările au fost efectuate de Mediazona, serviciul rusesc al BBC și o echipă de voluntari.

Prizonierii sunt, în continuare, cea mai semnificativă categorie de victime identificate, spun jurnaliștii. Cei mai mulți dintre morți provin din Teritoriul Krasnodar, regiunile Sverdlovsk și Chelyabinsk, Bașkiria, Buriatia și regiunea Volgograd.
Printre pierderile confirmate se numără peste 2150 de ofițeri din armata rusă și din alte forțe de ordine. 251 dintre aceștia au gradul de locotenent-colonel și mai sus. Se știe, de asemenea, despre 161 de piloți morți.

Potrivit cercetătorilor, se pare că, în timpul asaltului de iarnă asupra orașului Bahmut, trupele rusești au pierdut mai mulți oameni decât în primele săptămâni de război, când ofensiva a fost lansată în mai multe direcții deodată.

Mediazona și BBC au monitorizat doar soldații a căror moarte a fost stabilită pe baza unor surse deschise - documente, mesaje de la rude, date despre morminte. Numărul real al pierderilor poate fi cu mult mai mare.

Ministerul rus al Apărării nu a divulgat date privind pierderile de personal și nu a comentat cifrele oferite de jurnaliști. În ianuarie, Statele Unite au estimat că Rusia a pierdut în Ucraina între 270.000 și 300.000 de oameni, morți și răniți.

XS
SM
MD
LG