Linkuri accesibilitate

Artemii Troițki: Spre deosebire de unele state foste comuniste, în lumea liberă ideea că un artist poate fi constrâns este de neconceput


Artemii Troițki

Cum a devenit muzica un simbol al protestului și libertății?

Criticul muzical din Rusia, Artemii Troițki vorbește într-un interviu acordat biroului de la Chişinău al Europei Libere despre ce însemnă muzica protestului, de ce din nou a devenit popular Viktor Țoi și despre legătura dintre libertățile politice și muzică. Interviul este parte a proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”. Următoare dezbatere va avea loc joi, 1 octombrie, ora 17.00, vom discuta despre „Muzica – între protest și conformism”.

Link direct

Europa Liberă: În studiul de la Chişinău al Europei Libere discutăm astăzi despre muzică și despre libertate și îl avem în legătură pe omul-legendă, fără exagerare, criticul muzical Artemii Troițki.

Artemii Troițki: „Da, buna ziua tuturor. Am impresia că sunt prima dată invitatul redacției moldovenești a Europei Libere. Asta, chiar dacă eu am învățat limba română special pentru a asculta Radio Europa Liberă în limba română. Acolo era cea mai bună emisiune muzicală la sfârșitul anilor 1960 – începutul anilor 1970. Țin minte și acum – Cornel Chiriac îl chema pe autorul emisiunii.”

Europa Liberă: Chiar citisem recent rubrica Dvs. de la Radio Svoboda despre emisiunile muzicale ale serviciului de limbă română.

Haideți să începem discuția noastră cu Belarus. Sunt multe evenimente acolo, a avut loc inaugurarea în secret a lui Lukașenko. Iar belarușii, între timp, cântă cântecele lui Țoi. Wikipedia scrie că piesa „Vrem schimbări!” datează din 1989, când a apărut ultimul lui album, iar premiera piesei a avut loc în 1986, la un festival din rock-clubul din Leningrad. Ce se întâmplă, de ce chiar și după trei decenii piesele lui Victor Țoi încă mai sunt cântate?

Artemii Troițki: „Eu cred că sunt două motive și ambele sunt foarte consistente. Primul este că trupa lui Țoi, Kino, este o trupă foarte bună și piesele lor sunt foarte puternice, sunt unele de care te atașezi și pe care vreai să le cânți în grup – inclusiv această piesă, „Vrem schimbări!”, care sună ca un imn.

Al doilea motiv este că piesa este în continuare de actualitate. Da, ea a fost scrisă în 1986 - și eu am fost la premiera ei, la acel festival. De atunci, multe lucruri s-au schimbat și în Rusia, și în jurul ei, nu mai există Uniunea Sovietică. Dar, din păcate, multe dintre începuturile acestor ultime decenii nu au dus nicăieri și, la fel ca în povestea cunoscută, baba și moșul s-au întors la covata spartă – acest lucru se referă și la Belarus, și la Rusia în egală măsură. Adică cum au fost acolo regimuri totalitare, birocratice, bazate pe violență și minciună, așa și au rămas la putere. Am așteptat și am tot așteptat schimbări, cum ne-a îndrumat marele Țoi, dar așa și nu le-am mai văzut.

Apropo, am spus de multe ori că mesajul piesei „Vrem schimbări!” este total greșit. Schimbările nu trebuie așteptate. Schimbările trebuie cerute imperativ, dar, cel mai bine, schimbările trebuie făcute. Așa că eu sper foarte mult că următorul imn al lui Țoi va fi tot o piesă de-a lui, din aceeași perioadă, care se numește „Mai departe vom acționa noi”. O piesă minunată, foarte dinamică și cred că acest mesaj este de mare actualitate în prezent, pentru că ar putea dura foarte și foarte mult dacă vom sta și aștepta schimbări.”

Europa Liberă: Eu îmi amintesc de vremurile sovietice – la televizor îl aveam pe Iosif Kabzon, iar pe bobine, cel puțin la mine în familie, se asculta trupa Akvarium. Reiese că presiunea statului poate fi depășită, chiar și într-un stat totalitar cum era Uniunea Sovietică?

Artemii Troițki: „Presiunea statului evident că poate fi depășită. Dacă este să vorbim despre muzică, situația în URSS - și, din păcate, la fel se întâmplă în Rusia – se deosebește de cea din alte țări.

În toate țările civilizate show-businessul și cultura de masă sunt total separate de stat. Adică ar fi imposibil să-ți imaginezi o situație în care Congresul sau Senatul american sau cancelaria președintelui ar exercita presiuni asupra unor rockeri, rapperi sau vedete pop – asupra lui Bob Dylan sau a altcuiva, să le spună de exemplu ce piese trebuie și ce piese nu trebuie să cânte. Este total exclus, la fel ca în cinematografie – este imposibil de imaginat ca administrația americană să introducă cenzura la Hollywood și să dicteze ce filme să se facă acolo. Există o linie dublă, continuă și roșie între cultura de masă și stat.

În Uniunea Sovietică evident că lucrurile stăteau diferit. Și din păcate această moștenire sovietică foarte tristă se manifestă din plin acum și în Rusia, și în Belarus. O ilustrare în acest sens este acel penibil clip video în susținerea lui Lukașenko, numit „Iubita nu poate fi dată altuia”, înregistrat de o echipă mixtă de lingători de străchini de pe lângă putere - cântăreți pop din Belarus și Rusia.

Este o ilustrare a faptului că statul exercită presiuni, îi poate șantaja și obliga pe oamenii de cultură, care depind foarte mult de stat și care primesc de acolo o bună parte din venituri.”

Europa Liberă: Biroul de la Chişinău a Europei Libere, în cadrul proiectului său Antinostalgia, vorbește despre diverse aspecte ale acestei nostalgii ciudate după trecutul sovietic, care, iată, în al 21-lea an al secolului XXI încă mai este de actualitate. Și iată ce vreau să vă întreb. Politicienii noștri de la putere organizează adesea concerte pre-electorale și invită cântăreți de muzică pop din Rusia – Baskov, Kirkorov, dacă mai treia Liudmila Zîkina cred o invitau și pe ea. Despre ce vorbește acest fenomen? Și de ce acea muzică care evident că nu mai reprezintă tendințele moderne și nu prea mai adună vizualizări pe youtube continuă să fie populară la nivelul elitelor politice – nu doar în Moldova, dar și în alte țări? De unde vine acest lucru?

Artemii Troițki: „Eu cred că pe de o parte este această „minunată” tradiție sovietică – ca atunci când au loc aceste sărbători ideologice, aceste jubilee, congrese și așa mai departe trebuie demonstrată unitatea dintre partid și popor, dintre armată și popor și, evident, dintre artiști și popor. În perioada sovietică această tradiție era respectată cu strictețe – Kabzon, Zîkina, Leșcenko… Așa că tradiția s-a păstrat într-o anumită măsură până în prezent.

Dar există și o diferență substanțială. În acele timpuri statul deținea monopolul surselor de informare – exista un control deplin al statului. Și trupa Akvarium, de exemplu, sau înregistrările lui Vîsoțki sau Alexandr Galici, Mașina Vremeni și așa mai departe, acestea erau activități ilegale. Improvizații făcute în secret și distribuite la nivel de apartamente. Acum situația este total diferită. Există această clientelă care parazitează exclusiv pe televiziune și radio. Dar mai există și un spațiu imens liber – spațiul internetului unde mai bine de 99 de la sută sunt lucruri care nu pot fi controlate de stat. Și evident că acest spațiul al internetului a născut vedetele sale, care depind minim de stat și care nu mai răspund la comenzile acestuia.”

Europa Liberă: În Moldova avem foarte puțini muzicieni cu poziție civică activă. Se schimbă puterea și vedetele noastre la fel își schimbă orientarea și cântă la concerte guvernamentale, participă la campanii electorale. Cum credeți, muzicienii trebuie să aibă o poziție civică activă, sau totuși e o chestiune personală și nu este neapărat să-ți afișezi simpatiile politice și să arăți că citești știri și pe internet, nu doar le privești la televizor?

Artemii Troițki: „Aici sunt cel puțin două aspecte – unul personal, și unul economic. Dacă e să vorbim despre aspectul personal, eu consider că în general un muzician nu datorează nimănui nimic. Singurul lucru pe care este dator să-l facă este să fie sincer în creația sa. Și aici oamenii sunt foarte diferiți. Eu, de exemplu, în ultimii 30 de ani, mă împart între muzică și politică. Pe de o parte iubesc muzica, mă ocup de asta în permanență, am prieteni muzicieni, urmăresc noile apariții și la Radio Svoboda am o emisiune muzicală săptămânală de o oră. Pe de altă parte, scriu postări politice pe blog, fac video bloguri, comentez teme politice. La mine așa este.

Pe de altă parte, știu un număr mare de tineri care sunt foarte talentați, dar pe ei fizic îi obosește acest activism politic, ei sunt oripilați de ceea ce se întâmplă, ei nu vor să se „murdărească” cu asta… Și îi înțeleg. Și nu pot spune că sunt lași sau oameni necinstiți. Este chestiunea lor personală.

În ceea ce privește situația din Moldova, aici intră în funcțiune factorul economic. Ideea este că Moldova este o piață foarte mică. Este adevărat că alături este o țară mult mai mare – România. Dar nu știu exact care este relația artiștilor din Moldova cu piața din România, dacă au sau nu concerte acolo. Dar piața oricum este una nu foarte mare. Și din această cauză, pentru a putea supraviețui, artiștii trebuie să facă tot felul de combinații. Este o situație generată de faptul că artiștii nu sunt capabili să câștige sume cât-decât decente din vânzarea muzicii lor. Nici nu-mi pot imagina – de exemplu, o trupă rock moldovenească ce tiraj poate scoate, câte casete, CD-uri, vinil-uri? Admit chiar că nu scoate deloc, pentru că nu are cui să le vândă, sau doar cantități mizere pe care să le vândă la concerte.

În consecință, dacă nu există modalități normale, de piață, de a câștiga bani, se apelează la aceste „comenzi de stat” – apariția în concertele din campaniile electorale, la diferite sărbători…

Da, e o soartă de neinvidiat, dar de înțeles…”

Europa Liberă: Și o ultimă întrebare – cum credeți, s-ar putea acum, în anii 20-30 ai secolului nostru, să se repete ceea ce a fost în anii 60 ai secolului XX – o renaștere a mișcării globale către libertate?

Artemii Troițki: „Dacă aveți în vedere mișcarea muzicală, atunci mă îndoiesc foarte mult. Din simplul motiv că vremurile când muzica a fost regină, când a fost o religie a tinerilor, aceste vremuri au trecut. Este ceea ce s-a întâmplat în Occident în anii 60-70, iar în țările fostei URSS – în anii 80, când a fost creat întreg patrimoniul clasic a rock-ului rusesc, ucrainean și belarus. Ulterior, după anii 1990, rolul muzicii s-a diminuat și acum deja muzica nu mai este demult pe avanscenă. Și eu sunt sigur că această epocă de aur nu va mai reveni și muzica a fost pusă pe plan secund de tot felul de chestiuni digitale, rețele sociale, multimedia, youtube, TikTok și tot așa. Acestea sunt tendințele de actualitate. Muzica aici tot este prezentă, dar deja nu în rolul principal.

Dar faptul că o mișcare către libertate va exista, chiar dacă aceasta nu va fi animată exclusiv de motorul muzical, eu cred că este indiscutabil. Și acest lucru deja se produce.”

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor 2020

Radio Europa Liberă reia seria „Antinostalgia”: documentare, dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG