Solicitantul de azil rus împușcat mortal la Viena în 4 iulie era un fost separatist cecen, critic al liderului cecen Ramzan Kadîrov, au declarat Europei Libere surse din diaspora cecenă. Victima se numea Mamihan Umarov și era poreclită Anzor.
Poliția austriacă a declarat în 6 iulie că Umarov, care a fost împușcat în cap într-o parcare a unui centru comercial dintr-o suburbie vieneză, a refuzat protecția poliției. Poliția nu a precizat însă când și de ce anume i-a oferit protecție cecenului.
Potrivit presei austriece, uciderea lui Mamihan Umarov e considerată asasinat politic.
Cazul este cercetat de autoritatea regională de informații și anti-teroristă de la Viena. Șeful acestei autorități, Roland Scherscher, a declarat pentru agenția de presă Austria că nu e clar de ce anume a fost omorât Umarov, și că motivația politică sau o posibilă ceartă nu sunt excluse.
Un suspect, identificat drept cetățean rus, a fost reținut câteva ore după comiterea crimei, la 200 de kilometri depărtare de Linz, după o masivă operațiune de căutare. Un alt suspect, considerat inițial doar martor, a fost arestat în 5 iulie, fără să i se dezvăluie identitatea, a relatat radioteleviziunea austriacă ORF.
Un purtător de cuvânt al ambasadei rusești de la Viena a spus pentru agenția rusă de presă de stat TASS că nu are nici o legătură cu acest asasinat.
Solicitarea de azil în Austria a lui Mamihan Umarov a fost acceptată în 2007, iar acesta a declarat în mai multe interviuri și postări pe rețelele de socializare că e un fost mercenar, acuzând forțele de securitate rusești pentru asasinarea unor foști separatiști ceceni în diverse țări europene.
Mai multe organizații neguvernamentale l-au acuzat pe Raman Kadîrov, aflat la putere în Cecenia din 2007, de abuzuri în domeniul drepturilor omului (răpiri, tortură, execuții extrajudiciare, dispariții și asasinarea rivalilor săi politici și personali în Rusia și peste hotare).
În februarie 2020, bloggerul cecen Tumso Abdurahmanov a fost atacat în Suedia, dar a reuști să-l imobilizeze pe agresor și l-a predat poliției.
Ăn 30 ianuarie, bloggerul cecen Imran Aliev, și el critic al lui Kadîrov a fost găsit mort în orașul Lille din Franța. Fusese ucis cu 135 de lovituri de cuțit. Procurorii francezi l-au identificat ca principal suspect în această crimă pe un cetățean rus care s-a reîntors în Cecenia imediat după asasinat.
În august 2019, fostul separatist cecen născut în Georgia Zelimhan Hangoșvili a fost împușcat mortal la Berlin. Procuratura germană l-a pus sub acuzare pentru crimă pe un cetățean rus în acest caz, și a acuzat guvernul rus că a comandat uciderea lui Hangoșvili.(LȘ).