Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Are loc ședința Comisie Electorale Centrale iar Partidul Socialiștilor ține o conferință de presă.

Este prezentat raportul privind eficiența cu care sunt utilizați banii din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor organizează o conferință de presă cu tema „Ilegalitățile din Grădina publică din Bălți stopate – justiția și-a spus cuvântul”.

Din actualitatea internațională:

La București, guvernul Orban va anula marți procedura de construcție prin parteneriat public – privat (PPP) a tronsonului Târgu Neamț – Iași din Autostrada Unirii, proiectul va fi predat la Ministerul Transporturilor, care va propune finanțarea cu fonduri europene a revizuirii studiului de fezabilitate pentru acest tronson, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

El a apreciat că în 2021 „vom avea o documentație cap-coadă revizuită și în acel moment vom putea discuta despre variante de finanțare. Noi nu știm acum cât costă. Când vom ști cât costă, vom putea vorbi cu Comisia Europeană și cu instituțiile financiare internaționale despre finanțarea proiectului”.

Tot la București, Parlamentul va dezbate proiectul de lege privind anularea pensiilor speciale iar miercuri se așteaptă ca premierul Ludovic Orban să asume responsabilitatea guvernului pentru revenriea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Inițiativă la care partidul Social Democrat de opoziție se pregătește să răspundă cu o mo țiune de cenzură.

Marți, președinții parlamentelor din țările balcanice se reunesc în Parlamentul European pentru a discuta viitorul procesului de extindere a Uniunii Europene. Anul trecut, Franța și Olanda au blocat începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, stârnind dezamăgire și îngrijorare în Balcanii de Vest, unde Rusia și China caută să își întărească influența. Croația, după ce a preluat președinția prin rotație a UE, a promis că va face toate eforturile pentru ca aceste negocieri să fie totuși deschise.

Va avea loc și reuniunea consiliului UE – Ucraina, coordonatorul politicii externe europene Josep Borrell se întâlnește cu ministrul ucrainean de externe, Vadim Pristaiko.

Premierul israelian Benjamin Netaniahu este la Washington unde se așteaptă ca administrația Trump să prezinte noul său plan de pace pentru Orientul Mijlociu.

Președintele Israelului, Reuven Rivlin este în Germania, unde se întâlnește cu președintele german Frank-Walter Steinmeir și cancelara Angela Merkel.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG