Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Imagine generică.

Principalele evenimente anunțate ale zilei.

Din agenda internă

La Chișinău are loc ședința ANRE, pe fondul crizei provocată de avertismentul Gazprom cu tăierea gazelor, dacă Moldova nu-și achită datoria iscată de nepotrivirea la timp a tarifelor la consumatori cu prețul de achiziție din Rusia.

Tot astăzi revine în actualitate altă temă sensibilă pentru viața cotidiană din Moldova: Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto ține o conferință de presă cu tema - de la sine vorbitoare - „Incompetența ministrului Andrei Spînu distruge transportul public de călători”. Cum se știe, transportatorii vor să scumpească biletele, iar autoritățile le spun că ar trebui să ofere în schimb servicii de mai bună calitate.

Din agenda internațională

La un tribunal din Simferopol, oraș anexat abuziv de ruși de la Ucraina în 2014, se așteaptă pronunțarea verdictului în procesul intentat corespondentului nostru Vladislav Iesipenko.

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, se întâlnește la Geneva cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov – tema principală va fi, firește, tensiunea în creștere de la granița ucraineano-rusă, pe fondul acuzațiilor Kievului, sprijinite de Occident, că Moscova ar pregăti ostilități militare împotriva Ucrainei.

Națiunile Unite și unii libieni marchează a 30-a aniversare a momentului când ONU a ordonat Libiei să-i predea pe cei doi ofițeri de securitate acuzați de a fi pus la cale doborârea avionului Panam la Lockerbie, în Scoția.

La Vilnius se întrunesc miniștrii de externe ai Uniiunii Europene pentru a discuta despre paza frontierelor după ceea ce s-a numit „criza migranților” „împinși” de Belarus în UE.

la Washington are loc marșul anual al criticilor dreptului la avort.

Și o privire spre agenda sfârșitului de săptămână: Uniunea Europeană marchează jumătate de secol de când s-au alăturat CEE Marea Britanie, Danemarca, Irlanda și Norvegia, iar la Berlin are loc congresul CDU – marele învins al ultimelor alegeri parlamentare din Germania.

Previous Next

XS
SM
MD
LG