Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Câteva repere din agenda zilei prezentată de agenția IPN:

La Chișinău se află în vizită Federica Mogherini, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care urmează să poarte convorbiri cu prim-ministra Maia Sandu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:14 0:00
Link direct


O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional discută cu guvernul despre evoluția economiei și parametrii bugetului pe anul viitor.

Vicedirectorul Institutului de Medicină Urgentă, Igor Curov, susține o conferință de presă cu privire la starea pacienților în urma accidentului rutier de luni, de la Buiucani.

Centrul pentru Jurnalism Independent dă publicității un prim raport de monitorizare a presei în campania pentru alegerile locale din 20 octombrie.

Reprezentanți ai veteranilor de război (cel de la Nistru și cel din Afganistan) organizează o conferință de presă pentru a cere mai multă protecție socială.

Câteva repere din agenda internațională:

Secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, vizitează Macedonia de Nord și Grecia.

Premierul rus Dmitri Medvedev începe o vizită de două zile în Cuba.

La Bruxelles, Parlamentul European audiază candidatul la funcția nouă de comisar european pentru „protejarea modului european de viață”.

La Batumi, în Georgia, are ședința Consiliului Nord Atlantic.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG