Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Din punct de vedere meteorologic, urmează o zi grea. Meteorologii au emis alertă cu cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii pentru zilele de 5 și 6 februarie, pe tot teritoriul țării.

Ce au în agenda lor politicienii și autoritățile din Republica Moldova? Premierul Ion Chicu, împreună cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional, susțin o conferință de presă în legătură cu încheierea programului FMI în Republica Moldova;

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică organizează audierea Administrației Naționale a Penitenciarelor referitor la implementarea mecanismului compensator privind condițiile de detenție și asigurarea securității în mediul penitenciar;

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, susține un briefing de presă cu tema: „Raportul asupra inflației nr.1”;

Comisia protecție socială, sănătate și familie audiază informația cu privire la măsurile întreprinse pentru prevenirea infecției Coronavirus de tip nou;

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, susține un briefing de presă la subiectul: „Modificarea tarifelor în transport – progrese și probleme”.

Extinction Rebellion Moldova - XR Moldova și Fridays For Future Moldova organizează un flash-mob cu genericul „Die-in la Parlament”, pentru a le aminti deputaților în ajunul primei ședințe plenare că au datoria să respecte dreptul constituțional al cetățenilor la un mediu înconjurător curat și sănătos și sunt obligați să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestui drept.

Din agenda internațională:

La Londra, premierul conservator britanic Boris Johnson răspunde întrebărilor parlamentarilor din țara sa, pentru prima dată după ieșirea oficială a țării din UE, la 31 ianuarie;

Comisarul UE pentru afaceri economice Paolo Gentiloni vizitează Atena; Președintele francez Emmanuel Macron îl primește la Paris pe președintele Argentinei, Alberto Fernandez;

La Washington, se așteaptă ca Senatul dominat de republicani să-l achite pe președintele republican Donald Trump în procesul de impeachment;

Iar ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, își continuă turneul diplomatic în America Latină.

XS
SM
MD
LG