Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Meteorologii spun că ploile continuă, iar în regiunea de nord vor avea caracter de averse cu descărcări electrice. Valorile termice maxime ating +15 de grade în nord, +18 în centru și la Chișinău și + 20 de grade în sud. Va ploua și în zilele următoare.

Câteva repere din agenda internă a zilei:

La Chișinău, are loc briefing-ul zilnic al ministerului sănătății pentru actualizarea bilanțului epidemiei de COVID-19.

Are loc ședința Consiliului Superior al Magistraturii.

Asociația neguvernamentală Promo-Lex prezintă un raport despre finanțarea partidelor moldovene în 2019.

Să răsfoim acum și agenda de evenimente internaționale:

La Budapesta, guvernul urmează să propună o moțiune prin care ar restitui parlamentului împuternicirile primite de premieru Viktor Orban pe perioada stării de urgență anticoronavirus.

Miniștrii afacerilor europene din țările Uniunii Europene poartă discuții prin videoconferință pe marginea răspunsului la criza de coronavirus și alte chestiuni.

Spania și Uniunea Europeană organizează, la Bruxelles, o videoconferință a donatorilor pentru aplanarea crizei emigranților din Venezuela.

La New York, se deschide parțial sediul bursei de pe Wall Street.

XS
SM
MD
LG