Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Din agenda zilei:

Conferința de presă organizată de Institutul de Politici Publice cu tema „Studiu IPP: Plățile informale în școli”.

Asociația Promo Lex își lansează al doilea raport despre alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

Tot despre procesul electoral va fi vorba și la Clubul de pres organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice la tema „Cum este asigurată integritatea demnitarilor și a proceselor electorale”.

Deputatul Vlad Batrîcea anunță o conferință de presă despre inițiativele sociale ale socialiștilor.

Este anunțată și o ședință a Comisiei Electorale Centrale și amintim că miercuri, 16 septembrie, Partidul Acțiune și Solidaritate a cerut demisia președintelui Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, pe care l-a acuzat de acțiuni și declarații care „pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia”. Într-un comunicat difuzat de PAS, se spune între altele că Cimil ar fi susținut decizii favorabile președintelui Igor Dodon, ca excluderea partidelor din procesul electoral prezidențial. Cimil a fost propus în funcție tot de PAS, anul trecut, pe când acest partid se afla la guvernare în coaliție cu Platrforma DA și cu Partidul Socialiștilor apropiat președintelui Dodon.

După amiază începe stagiunea on-line 2020 -2021 a Sălii cu Orgă.

Din agenda internațională

La Viena se va desfășura un Summit despre acțiunile globale în domeniul climatic.

Miniștrii de finanțe și de sănătate din grupul celor 20 – țări dezvoltate economic – se întâlnesc la Riad până la sfârșitul săptămânii.

La parlamentul European astăzi este ultima zi pentru nominalizările pentru premiul Andrei Saharov al Uniunii Europene. Reamintim că între propuneri se află și „femeile curajoase” din Belars, așa cum li se spune liderelor protestelor de după alegerile din 9 august din această țară.

XS
SM
MD
LG