Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


O zi cu soare promit astazi meteorologii locuitorilor capitalei. 8 grade maxima anunțată. La Kiev va fi mai răcoare – 6 grade și ceva nori pe cer.

La Moscova – iarnă- ninge și maxima nu trece de zero...

Spre apus, la Bucuresti, ca și la Chișinău – o zi frumoasă , cu soare și 11 grade.

Aici la Praga cenușiu- ceață și un grad ziua

În sudul continentului – Roma 18 grade, la Madrid și Lisabona plouă și sunt 13-14 grade.

Din agenda zilei din Moldova să notăm ședința parlamentului care începe dimineața.

Congresul Autorităților Locale din Moldova invită reprezentanții mass-media la o conferință de presă cu tema: „Primarii au decis să protesteze împotriva plafonării taxelor locale!”

Misiunea OSCE în Moldova anunță un webinar despre relațiile inter-etnice, minorități naționale și nediscriminare intitulat : Păstrarea libertății presei într-o nouă eră de restricții...

Asociația „Sănătate pentru Tineri” și Centrul Național de Resurse în Servicii de Sănătate Prietenoase Tinerilor „ NEOVITA" din Chișinău organizează Conferința internațională online cu tema: „Protecția sănătății și dezvoltării adolescenților în contextul crizei COVID 19”

Ambasada Republicii Franceze în Republica Moldova anunță o conferință de presă despre managementul durabil al deșeurilor în zona cental - estică a Moldovei : un proiect de cooperare descentralizată franco-moldovenească”

Și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează festivitatea de totalizare a Concursului republican „Istorii locale în povestiri digitale” . Evident, tot in format on line....

Din agenda internațională:

Statele Unite celebrează Sărbatoarea Recunoștinței – ThanksGiving – un moment în care oamenii sunt recunoscători unii altora și divinității pentru darurile pe care le-au primit de la viață, pentru realizările și familiile lor.

La Paris se reia procesul de corupție în care este judecat fostul președinte al Frantei Nicolas Sarkozy. Sarkozy este acuzat că a folosit in campania sa electorala pentru președinție fonduri obținute ilegal de la liderului libian Muamar Gaddafi. Sarkozy a fost președinte al Franței între 2007 și 2012. Fusese anterior și ministru al internelor și al finanțelor în guverne de centru dreapta.

La Berlin, cancelara Angela Merkel va ține un discurs în fața parlamentului Germaniei pe tema măsurilor luate împotriva pandemiei de Covid 19.

Și la Paris, premierul Jean Castex va prezenta într-o conferință de presă ultimele măsuri legate de Covid 19.

XS
SM
MD
LG