Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


La Chișinău, Parlamentul se reunește în ședință, iar președinta aleasă Maia Sandu și formațiunea sa Partidul Acțiune și Solidaritate au anunțat un protest împotriva intenției deputaților socialiști de a restrânge atribuțiile șefului statului.

Briefing-uri de presă au anunțat, dar nu și temele acestora, președintele Pro Moldova, Andrian Candu, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și liderul PD, Pavel Filip.

Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra unor amendamente la Legea Supremă care vizează sistemul judecătoresc.

Agenția de presă IPN organizează o nouă dezbatere publică online dedicată alegerilor parlamentare în România.

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va primi un lot de echipamente pentru intervenții SMURD în lupta cu pandemia donate de Ambasada Statelor Unite.

Pe plan internațional:

Începe sesiunea specială de două zile a Adunării Generale a ONU dedicată pandemiei de coronavirus.

Tot ONU a proclamat, cu aproape trei decenii în urmă, ziua de 3 decembrie drept Ziua internațională a persoanelor du dizabilități.

În Cehia se redeschid toate magazinele, restaurantele, saloanele de frumusețe și muzeele, dar la capacitate redusă și cu respectarea unor norme antiepidemice. Autoritățile au decis să relaxeze restricțiile impuse în contextul pandemiei, considerând drept încurajatoare tendința de scădere a numărului de îmbolnăviri, care în ultimele două săptămâni a fost în jur de cinci mii pe cazuri pe zi. Se vor ridica și restricțiile pe timp de noapte, dar starea de urgență va rămâne probabil în vigoare până la sfârșitul anului.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG