Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda internă, prezentată de IPN, evenimente mai ales online:

Conferința de presă cu tema: „Poziția Platformei Naționale a Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic privind degradarea procesului democratic din țară”;

Dezbateri publice online la IPN, cu tema: „Ce vor agricultorii? Ce vrea sau nu vrea guvernarea?”, ediția a 164-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”;

Are loc o nouă ședință de judecată în dosarul Șor, la Curtea de Apel Cahul;

UNICEF Moldova (Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite), în parteneriat cu ONU Moldova și Centrul de Informare ONU din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, organizează discuții online cu participarea tinerilor, cu tematica „Educația în perioada de criză pandemică în Republica Moldova”;

Curtea de Conturi de examinează online dacă măsurile prevăzute în Programul de conservare și sporire a fertilității solurilor pentru 2017-2020 au atins rezultatele scontate;

Consiliul Național de Integritate se întrunește în ședință online.

Din agenda internațională, prezentată de AFP:

Olanda ar putea autoriza folosirea vaccinului anti-COVID Pfizer-BioNTech;

În Italia intră în vigoare interdicții de călătorie între regiuni, pe fondul pandemiei;

La Bruxelles are loc o întâlnire ministerială a semnatarilor acordului nuclear cu Iranul;

O misiune FMI începe examinarea acordului de împrumut pentru Ucraina;

La Magdeburg este așteptat verdictul în procesul atacului asupra sinagogii de la Halle din 2019;

În Statele Unite președintele ales Joe Biden și soția lui vor primi vaccin anti-COVID.

Peste câteva ore este solstițiul de iarnă în emisfera nordică a planetei – este cea mai scurtă zi a anului.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG