Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între +14 grade în extremitatea nordică a R. Moldova, de pildă la Briceni sau Soroca, și 19 grade în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de 17 grade. Cerul se anunță variabil, nu sunt prevăzute precipitații semnificative.

Din agenda internă (Privesc.eu):

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor din 29 aprilie 2021;

Conferință de presă online „Primele emisiuni de obligațiuni municipale în Republica Moldova - contractarea intermediarului financiar”;

Dezbaterea publică organizată de Agenția de presă IPN cu tema „Despre starea de urgență în țară și la Curtea Constituțională: motive, actori, soluții”;

Sala cu Orgă. „Și Lumina luminează-n întuneric”. Concert prezentat de Orchestra Națională de Cameră.

Din agenda internațională (AFP):

Președintele american Joe Biden se află la 100 de zile de mandat, și se adresează cu această ocazie Congresului și unei adunări de susținători; China urmează să lanseze primele trei module ale viitoare sale stații spațiale;

La Londra își marchează a 10-a aniversare a căsătoriei prințul William și soția sa Kate;

O serie de mari corporații își anunță rezultatele din primul trimestru al anului;

La Washington, șefa FMI Kristalina Gheorghieva discută despre „obiective de dezvoltare sustenabile pe fundalul pandemiei”.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG