Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Vremea se anunță instabilă cam în toată țara, cu ploi și descărcări electrice. Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între +20 grade în extremitatea nordică a R. Moldova, de pildă la Briceni sau Soroca, și 25 grade în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de 23 grade.

Să răsfoim acum agenda evenimentelor interne (Privesc.eu):

Se desfășoară a opta ediție a concursului național „Cel mai bun plan de afaceri” – de data asta, se ține online;

Tot numai pe net are loc Ședința Curții de Conturi de examinare a raportului auditului rapoartelor financiare consolidate ale Academiei de Științe a Moldovei încheiate la 31 decembrie 2020;

Au loc mai multe evenimente electorale – inclusiv o conferință de presă a unuia din cei mai controversați participanți, formațiunea naționalistă Alianța pentru Unirea Românilor;

Are loc tot astăzi conferința de presă din cadrul proiectului de promovare și susținere a sportului național „CALEA SPRE TOKYO. HAI, MOLDOVA!”; și încă un eveniment online: eveniment organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu tema „Vaccinarea împotriva COVID-19: Totul despre imunizarea femeilor însărcinate sau care alăptează”.

Din evenimentele externe (RTR):

Președintele României, Klaus Iohannis, își încheie vizita de stat de două zile în Estonia;

Președinta CE, Ursula von der Leyen, merge în Danemarca și Grecia pentru a discuta despre cum plănuiesc cele două țări din UE să cheltuiască fondurile europene de relansare economică post-pandemie;

Ministrul afacerilor externe din Belarus, Vladimir Makei, vizitează Moscova – el se va întâlni mâine cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, participant la summit-ul americano-rus de miercuri, de la Geneva, unde s-a vorbit, firește, și despre evenimentele din instabila fostă republică sovietică vecină cu Uniunea Europeană și cu Rusia;

La Bruxelles se întâlnesc miniștrii de finanțe din zona euro;

Pe plan global se marchează sub egida ONU Ziua internațională de combatere a deșertificării și secetei.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG