Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Din agenda zilei, la Chișinău:

Are loc ședința guvernului condus de Natalia Gavrilița;

La ora 11.00, președinta Maia Sandu ține o conferință de presă; are loc ședința ANRE;

Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției” (ziua 2-a);

Evenimentul online „Women Entrepreneurs for Women Empowerment”;

Prezentarea rezultatelor și inovațiilor implementate în orașul Călărași în cadrul proiectului finanțat de UE „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”.

Din agenda internațională:

La Bruxelles are loc Consiliul de Afaceri Externe UE (pe tema dezvoltării); în marginea lui, miniștrii europeni ai dezvoltării se întâlnesc cu șefa USAID, Samantha Power;

La Frankfurt, președinta BCE, Christine Lagarde, ține un discurs la cel de-al 31-lea congres bancar european;

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, va ține principalul discurs la NATO Talks Conference, care se ține la Berlin; tot acolo, Stoltenberg o va întâlni pe cancelarul german Angela Merkel;

La Moscova, președintele rus Vladimir Putin are convorbiri cu președintele uzbek Șavkat Mirziyoyev; tot la Moscova, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, o primește pe ministra de externe a Suediei, Ann Linde;

În Bahrain are loc IISS Manama Dialogue, cel mai important forum de securitate din Orientul Mijlociu;

La New York se decernează premiile anuale ale Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor;

Pe plan global, este Ziua Internațională a Toaletei.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG