Ploaie, dar 11 grade cu plus astăzi la Chișinău.La Kiev lapoviță și numai 2 grade. La Moscova a nins ieri -astăzi cerul rămâne acoperit și temperatura maximă nu sare de 4 grade cu minus. La București – 9 grade și ceva soare. Aici, la Praga, oleacă de ninsoare – și o temperatură de 2 grade. În sudul continentului – la Roma - cald cam ca la Chișinău – maxima va fi de 12 grade, dar nu se anunță ploi. La Madrid cam la fel, dar ceva soare, iar la Lisabona chiar 18 grade!!!
Din agenda zilei din Moldova – are loc o ședință în plen a parlamentului.
Vor fi de urmărit evoluțiile de la Bălți, după ce ieri a fost suspendat al doilea tur al scrutinului, ca urmare a eliminării de către CEC a candidatei partidului Șor, Marina Tauber care a anunțat ca va continua lupta în justiție, iar avocatul ei spunea că va ajunge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Agenția de presă IPN organizează o dezbatere publică pe tema „30 de ani fără URSS – de ce a dispărut, de ce mai trăiește ?”..
Din agenda internațională notăm că la București va fi dat astăzi publicității barometrul de sănătate publică.
Președintele Rusiei Vladimir Putin, șeful diplomației Serghei Lavrov și ministrul al apărarii Serghei Șoigu vor fi astăzi la New Delhi, în India.
In Italia intră în vigoare mai multe restrictii împotriva persoanelor nevaccinate împotriva Covid 19.
Astăzi și mâine este anunțată la Bruxelles, la Uniunea Europeana întâlnirea miniștrilor muncii, afacerilor sociale și ai sănătății din țările comunitare. Tot la Bruxelles are loc reuniunea lunară a miniștrilor de finanțe din țările care folosesc moneda unică euro.
Și mâine este așteptată întrevederea online a președintelui Statelor Unite Joe Biden cu omologul său rus Vladimir Putin – pe tema evoluțiilor îngrijorătoare de la granița dintre Rusia și Ucraina…