Din actualitatea internă:
La Chișinău are loc ședința comună a guvernelor României și R. Moldova la care se va discuta reducerea substanțială sau chiar eliminarea unor taxe de roaming și noul ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, oferit de București. Tot la ședința comună de vineri a celor două guverne urmează să fie semnat acordul privind construcția podului peste Prut dintre localitățile Ungheni (Republica Moldova) și Ungheni (România), acordul privind renovarea și modernizarea podului Ghiurgiulești-Galați și cel care va aduce o reducere substanțială sau chiar eliminarea unor taxe de roaming.
La începutul săptămânii viitoare se anunță tarifele finale, majorate, la călătoriile interurbane și inter-raionale. Ministerul Infrastructurii a acceptat, în principiu, joi ca prețul călătoriilor interurbane să crească până 70 de bani pentru un kilometru, iar al călătoriilor inter-raionale – până la 80 de bani, după ce transportatorii de pasageri protestaseră timp de trei zile. Majorare tarifelor ar trebui să acopere parțial scumpirea prețului pentru carburanți.
Din agenda internațională:
În Belarus au început manevrele comune ruso-belaruse, la care participă în jur de 30 de mii de militari ruși, potrivit estimărilor occidentale.
Manevre care se desfășoară tot în zona de graniță cu Ucraina, ceea ce ridică tensiunile în regiune chiar dacă luni, aflat la Moscova, președintele francez Emmanuel Macron a obținut de la omologul său rus Vladimir Putin asigurarea că aceste trupe vor fi retrase după încheierea exercițiilor militare.
Exercițiile comune din Belarus se adaugă celor mai mari manevre navale rusești din Marea Mediterană de la căderea URSS, ceea ce nu face decât să tensioneze și mai mult situația în jurul Ucrainei.
La începutul săptămânii viitoare, este rândul cancelarului german Olaf Scholz să meargă la Kiev și Moscova pentru convorbiri legate de detensionarea situației de la granița ruso-ucraineană. Turneu care survine la o săptămână după cel făcut de președintele francez Emmanuel Macro, în ordine inversă – este adevărat – și ale cărui rezultate vag cunoscute, reverberează și astăzi. Pentru că Parisul a lăsat de înțeles că s-ar putea face unel concesii Moscovei în probleme de securitate, ceea ce a alarmat imediat Ucraina.
La sfârșitul săptămânii, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeir va fi reales în funcție de majoritatea din Bundestag. Rezultatul votului este cunoscut pentru că tradițional, alegerea președintelui este rezultatul negocierilor între fracțiunile parlamentare.