14 grade maxima astăzi la Chișinău și un cer înnourat – anunță meteorologii. O zi cam gri… La Kiev plouă și maxima nu sare de 8 grade. La Moscova – tot așa. La București, spre vest – exact ca la Chișinău. Aici, la Praga – tot 14 grade, ca la Chișinău și București, dar mai apare și soarele – din când în când. La New York, unde are loc Adunarea Generala ONU - averse de ploaie dar 26 de grade. În sudul Europei – la Roma 29 de grade și soare, la Madrid – averse și 19 grade, iar la Lisabona – 28 de grade și soare…
Să spicuim evenimentele cele mai importante din agenda zilei:
Discursul pe care îl va ține astăzi la New York, la Adunarea Generală ONU – președinta Maia Sandu.
De ziua Cooperării Europene, Oficiul de Gestionare a Programelor de asistență externă anunță dimineața un eveniment organizat on line.
Se lansează la Chișinău proiectul USAID „Instanțe Judecătorești model”.
Tot astăzi se vernisează la Chișinău și Bienala de Pictură 2021.
Și acum cele mai importante evenimente externe:
Are loc Adunarea Generala a ONU, prilej și de contacte bilaterale între liderii lumii. Președintele American Joe Biden găzduiește un summit virtual consacrat combaterii pandemiei de Covid 19, iar miniștrii de externe ai țărilor din Grupul celor 20 – țări cu economii dezvoltate - vor discuta despre evoluțiile din Afganistan. Întâlnirea are loc în spatele ușilor închise și va începe seara.
În Ucraina începe astăzi un exercițiu militar intitulat „Eforturi Unite -2021” și care se va desfășura până pe 20 septembrie.