Programul „1989: Să ne spunem povestea” („Telling Our Stories: 1989”) a întrunit 24 de participanți – 12 profesori și 12 elevi, din 12 țări din Europa Centrală și de Est. Ideea programului a fost să le dea o șansă participanților să învețe nu numai despre istoria comunismului în țările lor, dar și despre impactul comunismului astăzi, la 30 de ani de la căderea Zidului de la Berlin. Traseul a trecut prin Praga, București, Timișoara și Budapesta. Cristina Cernei și-a notat impresiile, concluziile și lecțiile învățate din această experiență. Din R. Moldova au participat Ciprian Rafael Raețchi și Cristina Cernei, profesor de limbă engleză la Liceul „Onisifor Ghibu”, magistru în filologia limbii engleze, formator național. Cristina Cernei a ținut un jurnal al călătoriei „în trecut”, iar Ciprian a făcut reportajul video, pe care-l puteți vedea mai jos.
Luni, 26 august
Vizită la sediului Radio Free Europe, Radio Europa Liberă, ghid - Dna Jana Hokuvova.
Sediul Radio Free Europe/Radio Liberty, localizat în Praga, Republica Cehă, este asigurat cu pază asemenea îmbarcării în avion – de la scanarea genților, fără lichide etc., până la înregistrarea documentară minuțioasă.
„Încă de pe timpul Războiului Rece, Radio Free Europe difuza către țările din spațiul sovietic, țintind anume regimul sovietic…
Clădirea este una nouă, sediul vechi a fost în Germania de Vest între 1949 și 1995. Această organizație are un singur scop – de a difuza știri, informații și investigații jurnalistice. Încă de pe timpul Războiului Rece, Radio Free Europe difuza către țările din spațiul sovietic, țintind anume regimul sovietic. Securizarea sediului vine din principiul protejării datelor și identităților jurnaliștilor, investigațiile cărora ar fi supuse unor riscuri din cauza agenților care tot încearcă să se infiltreze în dezvoltarea acestei organizații. Această organizație are sedii în 17 țări precum și un sediu în Washington, transmite în 25 de limbi în 23 de țări, inclusiv în Iran, Afganistan și Pakistan.
În cadrul vizitei am avut ocazia să avem o prezentare extraordinară a jurnaliștilor Jefim Fishteijn, Alexander Lukashuk și Oana Serafim.
Ideile prezentate din perspectivă critică de către jurnaliști au fost bine punctate și vitale în era tehnologiilor, când difuzarea oricăror idei devine un factor de influență și de credibilitate. Mai mult decât atât, cei prezenți au adus cifre incredibile, precum că 90% din informația care ne stă la dispoziție a apărut doar după 2016. Datorită acestui fenomen oamenii sunt mereu supuși, voluntar sau involuntar, unui val de informații, și uneori permit regimurilor autoritare să se folosească de clipele lor de ezitare pentru a li se impune crezurile și politicile.
Jurnaliștii prezenți au confirmat și au accentuat importanța dezvoltării jurnalismului independent. Mai mult decât atât, jurnalismul independent depinde de standardele profesionale ale jurnaliștilor de azi, ceea ce ridică și mai mult valoarea celor care investighează critic deciziile autoritare și aduc la cunoștința întregii lumi cazurile de privare de liberă exprimare, o valoare atât de importantă pentru democrație.
Spre seară am avut ocazia să o cunoaștem pe Veronika Vuchova, de la Kremlin Watch, care este un expert în tehnicile de dezinformare – de la fostul KGB la internetul actual. Abordarea jurnalistică a celor de la Kremlin Watch, prin gândire critică și investigații detaliate, permite chiar și identificarea căilor de interferență ale Kremlinului în afacerile interne ale țărilor-țintă.
Remarca zilei a fost: „Dacă îi pui pe comuniști să conducă deșertul Sahara, în cinci ani va fi lipsă de nisip”. Winston Churchill.
Marți, 27 august
„Revoluțiile din 1989 au deschis cărțile și au scos la suprafață mizeriile produse în timpul regimului comunist…
Vizită la Muzeul Comunismului din Praga. Să spui că simți anii 80 în acel muzeu este să spui puțin. Obiecte de uz casnic, exemple de cameră, haine, mijloace de transport, imagini ale oamenilor de zi cu zi, imagini de propagandă sovietică care îmi sunt atât de întipărite în memorie, încât parcă mă întorsesem în timp. Gloria timpului sovietic a fost reprezentată prin culori aprinse, tablouri masive, figuri maiestuoase, care inspira frică, iar acum, revăzându-le, produc dispreț. Pentru că revoluțiile din 1989 au deschis cărțile și au scos la suprafață mizeriile produse în timpul regimului comunist, care și-au propus o spălare de creier în masă. Și era să le reușească dacă nu erau și din cei care gândeau critic și care au fost maltratați de sistem.
Acest muzeu și-a propus promovarea liderului revoluției cehe, Vaclav Havel, care a promovat drepturile omului ca fiind universale și indivizibile, precum că teza potrivit căreia libertatea umană este indivizibilă, iar dacă este refuzată unei singure persoane, înseamnă că este refuzată indirect întregii omeniri. Iată de ce nu putem să ne reducem la tăcere în fața răului și a maltratării, pentru că tăcerea doar îi încurajează pe abuzatori să acționeze.
Jurnalistul Jeremy Druker a vorbit fascinant despre importanța mass mediei independente în special în perioada de tranziție, dar și în țări cu democrație vizibil stabilită. El fiind din New York, SUA, consideră acum că era un naiv pe vremuri – libertatea cuvântului pentru el era o normalitate. Dar faptul că a venit în Europa, în perioada de tranziție a Republicii Cehe, l-a motivat să rămână în acesta țară și să ajute tinerii jurnaliști să promoveze ideile democratice care de cele mai multe ori nu sunt pe placul politicienilor autoritari. El a fost și este un promotor al valorilor democratice, instruind și sfătuind peste 6000 de jurnaliști cehi, încercând mereu să îmbunătățească spațiul informațional independent din această țară.
Cea mai importantă remarcă a zilei a fost că este crucial ca țările să fie independente în spațiul informațional și să nu depindă de alte țări pentru a face o schimbare.
Miercuri, 28 august
Ajungând în București, am început-o cu una dintre cele mai grotești clădiri din acest frumos oraș - capodopera lui Ceaușescu – Casa Poporului. Fiind a doua clădire din lume ca mărime și fiind simbolul gloriei și puterii, având fundamentul pe un loc în care s-au distrus zeci de alte clădiri, Casa Poporului aduce mari nemulțumiri până astăzi poporului român.
„Revoluțiile din 1989 au scos la suprafață mizeriile regimurilor comuniste”
Ghidul extraordinar de loial țării a menționat de nenumărate ori că această clădire trebuia demult demolată pentru a se putea șterge de oroare centrul Bucureștiului. A fost o experiență emoționantă de a afla câte biserici și locașuri sfinte, unele chiar cu enoriași în ele, au fost mutate în alte locuri pentru a putea crea condiții de construire a unor clădiri menite să slăvească egoul unui dictator.
„Toți vizitatorii au fost oripilați de belșugul unei case de pe timpul unei suferințe naționale…
Dar ororile zilei nu s-au terminat cu vizitarea acestei clădiri, ziua a continuat la Casa de reședință a familiei Ceaușescu, care a impresionat prin luxul abuziv. Cristal și porțelan fin, covoare originale și de calitate superioară, mobilă din lemn natural, gresie și faianță aurite, imagini de păuni, care sunt simbolul luxului, peste tot în această clădire. Casa are până și grădină de iarnă, bazin și cameră de relaxare pentru fericirea celor doi despoți, care au distrus familii întregi. Au adus la ananghie comunități de oameni care au suferit de foame, de boli și de moarte dură.
Toată splendoarea reședinței nu a provocat plăcere nimănui. Toți vizitatorii erau oripilați de belșugul unei case de pe timpul unei suferințe naționale. Masa frumos aranjată, cu piese din cele mai sofisticate nu au reușit să fascineze niciun vizitator, niciun fotoliu sau canapea brodată cu fire de aur nu a putut atrage vreun vizitator să vrea să se așeze pe ele. Un loc de groază despotică, care te face să realizezi importanța educării empatice a tinerilor de azi.
Poporul român luptă cu nostalgia celor din perioada sovietică, distrugând orice gând precum că „cândva era mai bine”. Astfel, educația civică în România are loc inclusiv prin vizitarea unui apartament, aranjat cu lucrurile care existau într-o gospodărie pe timpurile sovietice. Sufrageria, dormitorul părinților și camera copiilor, bucătăria și camera de baie sunt aranjate cu obiecte din perioada comunistă. Atâtea lucruri cunoscute nu mai văzusem nicăieri. Ce se întâmplă în acest apartament? Elevii vin în vizită și primesc diferite sarcini. Trebuie să urmărească filmulețe, apoi să discute, să trimită telegrame codificate, pentru că orice mesaj putea fi interceptat, iar apoi Securitatea putea aresta pe oricine, să joace jocuri de tip Monopoly de azi, dar cu cerințe sovietice, să gătească bucate, folosind produse limitate etc. Elevii, tinerii realizează importanța democrației prin joc și, cel mai important, prin experiențe trăite. Crearea acestui minunat loc a demonstrat și încă demonstrează cât de important este să gândești liber și să poți să te exprimi atunci când vrei și cum vrei.
„Atâta timp cât vom ține minte ce înseamnă regim totalitar, autoritar, despotic nu vom permite să se întâmple din nou…
Ziua s-a finalizat prin povestirea unor istorii de viață, a unor experiențe unice de suferință mare ale celor care au căzut victime regimului autoritar. Deși vizibil haios, prin acel tur al apartamentului participanții au simțit o dezamăgire profundă pentru cei care au trăit într-o epocă a tiraniei, foamei, constrângerii și fricii.
Remarca zilei: „Atâta timp cât vom ține minte ce înseamnă regim totalitar, autoritar, despotic, nu vom permite să se întâmple din nou”.
Joi, 29 august
Una dintre frumoasele experiențe, și printre cele mai importante, de cunoaștere a fost la Facultatea de științe politice. Dl. Dragoș Petrescu a reușit să ne impresioneze cu detalii extraordinare care au dus la distrugerea sistemului autoritar, prin curajul intelectualității române. Modul de operare al celor de la Securitate, bazate pe modelele KGB, au adus teroare cetățenilor români. Agenții intelectuali ai celor de la Securitate au promovat regimul Ceaușescu peste hotarele României, iar influența mass-media a fost marcantă.
Analiza comparativă a cercetărilor de la această facultate ne face să ne dorim o conlucrare cu cercetătorii români și folosirea surselor române pentru o cercetare mai vizibilă și pentru Republica Moldova. Experiențele celor din detenție, detaliile cutremurătoare chiar și azi trebuie povestite în scop educativ. Republica Moldova dispune de Serviciul de Cercetare pe strada Matei Basarab, care poate oferi materiale de cercetare pentru toți cei interesați de subiect.
Partea a doua a zilei a fost una mai practică, pentru că am reușit să ascultăm și să discutăm cu Radu Filipescu, un fost deținut politic, care din cauza angajamentului său civic dezvoltat la maxim, a petrecut trei ani în închisoare, după ce a distribuit mesaje cu chemare la revoltă pașnică.
Deși cu multe zâmbete, glume și atitudine pozitivă, experiențele dlui Filipescu nu sunt deloc ușor de asimilat. Fotografiile de înainte și după detenție te lasă perplex și optimismul lui vădit încurajează crezul în tinerii care împărtășesc idea că trebuie protejat dreptul la trai decent, în condiții democratice.
Ziua s-a finalizat cu o comunicare mai puțin formală cu jurnaliști și membri unui ONG din România, care, deși dezamăgiți de guvernarea actuală, știu și pot să conducă investigații jurnalistice de calitate, promovează ideile democratice și luptă pentru a informa oamenii din România despre tot ce se întâmplă în plan intern și extern.
Remarca zilei: „Democrația este libertate, odată ce o cunoști, nu mai poți da înapoi”.
Sâmbătă, 31 august
În ziua de 31 august am avut ocazia să colaborăm în cadrul unui atelier de lucru cu trainerul nostru din SUA, Amy Hill. Deși în cele cinci zile împreună am stabilit deja legături de prietenie între participanți, abia la acest atelier am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine între noi.
Am fost 24 de participanți – 12 profesori și 12 elevi. Țările participante au fost Ucraina, Belarus, Georgia, Albania, Armenia, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Polonia, România, Ungaria și Republica Moldova. La acest atelier am avut mai multe sarcini de colaborare și cooperare, de cercetare și analiză. Am avut ocazia să ne și împărtășim din experiențele din urma cărora am avut de suferit în perioada de tranziție, elevii au reușit să ne povestească ce a însemnat pentru familia lor această tranziție. La acest atelier, am simțit cum granițele între țări se dizolvă și noi devenim toți mai uniți, iar disprețul pentru cei care ne-au făcut să suferim ne-a unit, cu un singur scop – de a fi mai empatici unul față de celălalt, de a ne bucura că suntem împreună, de a comunica și de a ne simți bine pentru că putem să o facem și pentru că nu ne poate opri nimeni. Un atelier cu impact emoțional major, un impact patriotic internațional chiar aș putea spune.
Spre seară l-am cunoscut pe Tudor Dunca, o personalitate marcantă în istoria României. Cu atâta entuziasm ne-a povestit despre toate cele petrecute în perioada de tranziție la nivel național și internațional. Fiind membru al Parlamentului român între anii 1992-2000 și ambasador al României în Germania între 1997-2000, a avut conlucrare cu dl Corneliu Coposu, o figură marcantă în lupta cu regimul comunist.
A relatat momente marcante din viața Dlui Coposu, care a luptat pentru promovarea democrației și a vorbit în numele celor 282 000 de arestanți, și celor 190 000 de decedați în perioada 1947-1964. Nedreptățile din perioada regimului comunist au creat nenumărate ilegalități care au generat procese judiciare, dar, în același timp, unii dintre ucigași nu au fost găsiți sau identificați. Dl Dunca a reușit să impresioneze prin implicarea activă în promovarea ideilor democratice și datorită acestor motive patriotice tinerii de azi au de ce să se mândrească cu trecutul lor.
Duminică, 01 septembrie
Pe data de 1 septembrie am ajuns în Timișoara, la Memorialul Revoluției. Am întâlnit un mare patriot, cu o engleză perfectă, dl Traian Orban.
Cât de captivant ne-a povestit despre Revoluția din Timișoara, Revoluția tinerilor, revoluția care începând în Timișoara a rezultat în Revoluția din întreaga țară. Datele cu tinerii morți pentru democrație, fii și fiice maltratate în închisori, copii care au fost martori ale unor fărădelegi din partea celor de la Securitate au frapat pe toți cei din echipă. Întreg Memorialul slăvește puterea tinerilor, slăvește dragostea de Patrie.
Clădirea în sine este sumbră, primul etaj fiind întunecos, aer închis, parcă din trecut, din timpul regimului comunist, când oamenii erau lipsiți de drepturile fundamentale la viață. Urcând la etajul doi, se luminează totul. Vezi desenele copiilor care au desenat ce înțeleg ei prin Revoluție, desene zbuciumate dar toate colorate aprins, vezi speranța în ele, vezi dorința de a fi liber, de vrea să fii mai bun. Dl Orban a zis că el s-a născut odată cu Revoluția, până atunci nu a trăit. Și dacă, ghidându-ne prin Memorial, îl puteai vedea sumbru și gânditor, la al doilea etaj, printre desenele copiilor l-am văzut zâmbind fericit, l-am văzut frumos și tânăr ca în imaginea din spital, în care era rănit la picior, dar tot zâmbitor, pentru că a reușit. A reușit să-l învingă pe Ceaușescu.
Drumul spre Budapesta a durat șase ore, șase ore de povești de viață, cântece populare cântate cu dragoste și dor de țară.
Luni, 02 septembrie
Ziua de 2 septembrie a început cu Jazz. Am avut extraordinara ocazie să fim ghidați de un pasionat de muzică, care ne-a relatat nu doar istorii și statistici, dar ne-a și reamintim cântecele de odinioară care ne înfiripau la gânduri de libertate. Ungaria a fost o țară care a avut de suferit atât din partea naziștilor, cât și din partea sovieticilor. O țară care a luptat împotriva tuturor și a reușit să fie o țară democratică.
„Mass media, Radio Free Europe, difuzarea informațiilor pentru cetățeni au stârnit revolte în masă, au reușit să-i facă liberi…
Setea de libertate a Ungariei era de nestăpânit, iar cântăreții precum Elvis Presley, LGT, au reușit prin muzică să atragă tinerii să vrea să facă schimbare. Tinerii din Ungaria au adus libertatea pentru ei înșiși, au demascat regimul comunist, au creat condiții de trai în libertate. Mass media, Radio Free Europe, difuzarea informațiilor pentru cetățeni au stârnit revolte în masă, au reușit să-i facă liberi.
Pentru a ne asigura că ce auzim este adevăr, am avut ocazia să vizităm și Open Society Archives. Aceste arhive care își deschid ușile doar în fața experților sau a unor delegații internaționale, au reușit să ne impresioneze prin veridicitatea lor. Ce poate fi mai adevărat decât imaginile originale ale oamenilor din acele timpuri?
Scrisorile lor pline de lacrimi, scrisori scrise de oamenii care codificat întrebau unde le sunt cei dragi, sau făceau declarații de dragoste, sau vesteau moartea. Mirosul adevărului, chiar și cel tragic din acele arhive, are și el acel strop de speranță ascuns, pentru că tot ce a rămas în urma regimului, a devenit sursa de cunoaștere ce nu trebuie nicicând să se repete din nou.
Marți, 03 septembrie
Ziua de 3 septembrie, a fost una dintre cele mai marcante ale proiectului. Începând cu atelierul de lucru, în care am și primit sarcinile cu temele pentru acasă la Workshopul de Strory Telling cu Amy Hill, am avut ocazia unică de a vizita Casei oOrorilor din Budapesta. Dacă muzeele și memorialele slăvesc victoriile, Casa Ororilor te face să simți frică, să îți fie teamă de întuneric, de camere închise, de aer înădușitor.
Casa Ororilor are în centru un tanc, grandios, puternic dar plin de sânge, deși nu este vizibil pe el. Acest tanc, este înconjurat de patru pereți cu numele victimelor căzute începând cu 1945-1956. Peste 600 000 de oameni uciși, doar pentru că se putea. Se permitea uciderea, și se ucideau, zeci de mii. Zeci de mii uciși anume în această clădire, în Casa Ororilor. Fiecare cameră, mică, neîncăpătoare, fără aerisire, adie a moarte, a disperare, a frică și teroare. Multă informație, mulți vizitatori, apoi te urci în ascensor, care te duce în subsol, încet, încet – să vezi condițiile, să simți mirosul înțepător, să îți imaginezi neputința de izbândă.
Ieșind din ascensor, vezi camerele deținuților, celor nevinovați, celor care urmau să fie uciși chiar și pentru o privire. Celulele morții, cu sau fără paturi, de fapt nici paturi nu erau, doar scânduri, fără aerisire, fără veceu, fără apă. Carcera mică, îngustă, în care poți intra și în care te simți brusc că te sufoci, că îți e frică, că vrei să scapi.
„Casa Ororilor din Budapesta trebuie să devină o excursie obligatorie pentru toți cei care consideră regimul sovietic o evadare de problemele actuale…
Coridoarele înguste și reci, deși în plină vară; ușile grele de fier, care nu ar fi putut fi nicicând deschise de deținuți, pentru că erau hrăniți o dată pe zi cu o felie de pâine și terci pe apă și mâncau doar dacă gardienii vroiau, de nu – nici asta nu primeau. Am văzut camerele unde erau torturați de gardieni, bătuți cu bâte grele, mari, unde erau chinuiți cu jeturi de apă, ca să distrugă orice urmă de omenie și respect de sine.
Casa Ororilor din Budapesta trebuie să devină o excursie obligatorie pentru toți cei care consideră regimul sovietic o evadare de problemele actuale, sau pentru cei care cred că democrația e un lucru obișnuit. Democrația de azi, libertatea de azi le avem datorită oamenilor curajoși care au știut lupta.
