Linkuri accesibilitate

Atac cibernetic asupra ministerului bulgar de finanțe


Poliția în fața clădirii Fiscului la Sofia, 16 iulie 2019

Hackeri au spart baza de date a Ministerului de Finanțe de la Sofia. Au devenit publice date personale a 5 milioane din cele 7 milioane de cetățeni bulgari. Primul ministru Boiko Borisov a convocat Consiliul de securitate națională. Ministrul de interne Marinov a declarat că cel mai probabil atacul a fost realizat din străinătate (a menționat că mesaje au venit din site-uri rusești) și poate fi o reacție la decizia Bulgariei de a cumpăra avioane americane F-16.

Atac cibernetic asupra ministerului bulgar de finanțe
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct

Autorii atacului au trimis unor redacții 57 de fișiere, un volum de 11 gigabiți de informații care conțin numere personale de identitate, nume, adrese și venituri ale milioane de cetățeni bulgari și câteva zeci de mii de străini. Au fost transmise și adrese de internet unde vor putea fi găsite alte informații personale. Volumul total al informației furate este de două ori mai mare decât cea transmisă ziariștilor.

Experți în materie de securitate electronică avertizează că majoritatea cetățenilor ce au venituri lunare vor putea fi atacați și presați în vederea realizării unor acțiuni comerciale sau de altă natură. Datele personale au fost răspândite foarte repede și mulți au avut acces la ele.

Securitatea financiară a țării a fost grav afectată. Scurgerea de informații este analizată de experți ai Serviciului de securitate națională DANS și ai Serviciului de combatere a crimei organizate, a declarat purtătorul de cuvânt al fiscului, Rosen Băcivarov. A fost convocat Consiliul de securitate națională. Ministrul de interne Marinov a declarat că cel mai probabil atacul a fost realizat din străinătate și poate fi o reacție la decizia Bulgariei de a cumpăra avioane americane F-16.

Săptămânalul „Capital” a făcut verificări și a constatat corectitudinea datelor personale sustrase de hackeri. Unele informații sunt de acum o lună.

Se pare că ținta atacului a fost un server al Ministerului de Finanțe care conține informații fiscale și pentru sancțiuni administrative, de la Casa națională de sănătate, Sistemul informațional al accizelor și Agenția muncii. Există și liste cu câteva sute de mii de participanți la jocuri electronice de noroc. Sunt compromise în total 110 baze de date. Expertul în securitatea internetului Iasen Tenev a definit situația drept un Cernobîl electronic.

Motivele ce au stat la baza atacului sunt neclare. Autorii acestuia adresează un apel să fie eliberat creatorul Wikileaks Julian Assange. Unul din hackeri se prezintă etnic rus cu soție bulgăroaică. Mesajul care a venit de pe un site rusesc se încheie cu cuvintele: „Securitatea voastră internet este o parodie, iar guvernul – corupt și înapoiat mintal”.

Acțiunea hackerilor a căpătat nuanțe politice după ce opoziția de dreapta a cerut demisia ministrului de finanțe, Vladislav Goranov, considerat responsabil pentru securitatea sistemelor electronice.

XS
SM
MD
LG