Atacuri homofobe și rugăciuni împiedică un marș Pride la Tbilisi
Activiștii pentru drepturile omului în Georgia au fost forțați să anuleze un marș Pride la Tbilisi, care urma să aibă loc luni. Marșul a fost anulat după ce sediul organizației Tbilisi Pride a fost atacat de grupuri homofobe, biserica ortodoxă s-a rugat împotriva minorităților sexuale, iar premierul georgian s-a pronunțat împotriva evenimentului. Imagini ale televiziunilor georgiene înfățișează scene violente în care grupuri de protestatari anti-Pride ieșite în cursul zilei de luni pe străzile capitalei atacă zeci de jurnaliști, lăsându-i pe unii însângerați, iar apoi pătrund în birourile organizației pentru drepturile comunității LGBTQI.