Linkuri accesibilitate

Au tras grănicerii bulgari cu muniție reală într-un refugiat sirian?


Un tânăr refugiat sirian a fost împușcat cu muniție de război în timp ce încerca să treacă granița din Turcia către Bulgaria în octombrie anul trecut, potrivit unei investigații a mai multor instituții de presă, la care a participat și redacția pentru Bulgaria a Europei Libere.

Bulgaria declară că polițiștii săi de frontieră au fost la fața locului, dar au negat că au tras.

Ancheta internațională, condusă de publicația olandeză de investigații Lighthouse Reports, și publicată luni de Le Monde, The Times, televiziunea publică germană ARD și alții, citează un expert în criminalistică care spune că undele sonore din înregistrarea video, realizată cu telefonul mobil în ziua incidentului, arată că glonțul a fost tras direct în solicitanții de azil și a venit din partea bulgară.

Bărbatul făcea parte dintr-un grup care a încercat să treacă ilegal granița în Bulgaria în octombrie anul trecut. Înregistrările îi arată pe câțiva din grup aruncând cu pietre spre granița cu Bulgaria.

Abdullah el-Rustum
Abdullah el-Rustum

Cel rănit a fost ulterior identificat drept Abdullah el-Rustum, în vârstă de 19 ani, din Siria. Refugiatul a fost rănit la piept și la braț, potrivit unui raport medical de la spitalul turc unde a fost tratat.

Sofia a negat acuzațiile că ar duce o politică agresivă împotriva migranților: „Nu există cazuri de violență împotriva migranților”, a declarat luni, 5 decembrie ministrul bulgar de interne Ivan Demerdzhiev reporterilor.

Potrivit Consiliului European pentru Refugiați și Exilați, 10.999 de persoane au solicitat azil în Bulgaria în 2021. O treime erau de origine siriană.

8 decembrie - o primă dată importantă pentru visul de a intra în spațiul Schengen

Comisia Europeană a reafirmat luni, 5 decembrie că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate cerinţele” pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi se aşteaptă ca țările membre să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele se mai opun, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

În principiu, acceptarea celor trei țări în spațiul Schengen de liberă circulație ar trebui discutată și aprobată la reuniunea de joi, 8 decembrie, a miniștrilor Justiției și de Interne din UE (JAI).

Vice-preşedintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas a argumentat că includerea Bulgariei și României în spațiul Schengen, va duce „în fapt la controale mai multe şi mai bune, nu la mai puţine”, la granițele externe ale Uniunii Europene.

Austria şi Suedia au rezerve față de aderarea Bulgariei şi României, iar Olanda a anunțat că va bloca prin veto aderarea Bulgariei, relatează Euronews.

Recent, comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson aprecia și ea că cele trei ţări îndeplinesc „pe deplin” cerinţele pentru a se alătura spaţiului Schengen.

România

În cazul României sunt posibile două scenarii, notează corespondenți Europei Libere la București: fie o amânare a votului - ceea ce poate însemna inclusiv că subiectul nici nu va fi inclus pe agenda reuniunii miniștrilor Justiției și de Interne ai UE de joi, 8 decembrie, fie un vot pozitiv.

„Pentru România, mai importantă decât data votului este ca acesta să fie unul pozitiv, chiar și dacă este amânat pentru un alt termen, au declarat recent atât președintele Klaus Iohannis, cât și ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Pe de altă parte, o eventuală amânare acum ar putea fi una fără termen, susțin mai mulți europarlamentari, care intensifică negocierile cu omologii lor, alături de reprezentanții guvernului.

Speranța oficialilor români - de la guvernați la europarlamentari - este în greutatea cuvântului Comisiei Europene, mai notează jurnaliștii Europei Libere.

Previous Next

XS
SM
MD
LG