Despre biografia lui Ivan Deneş (născut în 1928 la Timişoara - decedat în 2011 la Berlin) s-au aflat în ultimii ani numeroase amănunte legate mai ales de încercările Securităţii de a-l infiltra în redacţia postului de radio Europa liberă.
Au mai fost publicate detalii despre activitatea sa neoficială pentru Securitatea română, după 1948, despre împrejurările în care el însuşi devenise o victimă a justiţiei staliniste, după revoluţia din Ungaria, despre participarea lui la aşa numita reeducare a deţinuţilor politici şi despre ajutorul dat poliţiei politice în operaţiunea de depistare a memoriilor lui Belu Zilber, inculpat şi martor al acuzării în procesul intentat liderului comunist român, Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte în 1954.
Apoi, s-au mai aflat amănunte în legătură cu plecarea sa legendară în Occident, participarea sa la spionarea unor personalităţi ale exilului, intoxicarea opiniei publice cu informaţii false despre pastorul anti-comunist Richard Wurmbrand şi propunerea Securităţii de a-i conferi, pentru merite desosebite, ordinul „Tudor Vladimirescu”, în 1989.
În arhiva CNSAS există o autobiografie redactată de Ivan Deneş în 1948, după ce, temporar, intrase în conflict cu autorităţile politice ale vremii. Conflictul s-a soldat cu excluderea sa vremelnică din partid şi marchează începutul colaborării cu poliţia secretă care, cu o scurtă întrerupere, s-a încheiat, odată, cu prăbuşirea regimului comunist de la Bucureşti, în 1989.
Autobiografia, pe care o publicăm integral pe pagina noastră de internet, reflectă foarte bine perioada tensionată de după 23 august 1944 şi lupta pentru acapararea puterii de către Partidul Comunist Român (PCR).
Totodată, documentul este o psihogramă a celui (ascuns sub diverse nume conspirative: „Eremia“, „Aurel Bantaş", „Alecu Sîrbu", „GX-36", „Petru Pintilie", „Kraus", „Konrad" etc.) care timp de decenii a furnizat Securităţii nenumărate informaţii operative şi analize politice valoroase.
Autobiografia se referă la anii de studenţie ai lui Deneş, la conflictele şi tensiunile dintre grupurile studenţilor clujeni, la rivalităţi politice şi lupta ideologică.
Deneş îşi atribuie, în acest context, un rol cheie. Chiar dacă unele aprecieri par exagerate, descrierea, în sine, oglindeşte o epocă istorică dramatică, plină de contradicţii şi fracturi dramatice.
[28 noiembrie 1948. Autobiografie lui Ivan Deneş]
AUTOBIOGRAFIE[1]
Mă numesc IVAN DENES, sînt născut din părinţi: IGNATIE DENES şi ELISABETA N. POLLAK. Tatăl meu a condus timp de 30 de ani (1918-1948) firma „Balcan Impex S.A.“ Timişoara, în calitate de director responsabil. Actualmente este şeful importului la Soc. Com. de Stat „Alimentexport“. Mama este casnică. Am o soră RITA căsătorită MOLNAR, absolventă a şcolii politehnice din Timişoara (Facultatea de Mine şi Metalurgie), ca fiind cea mai bună studentă din ţară. -
M-am născut la 16 septembrie 1928 la Timişoara. Am început şcoala primară la vîrsta de 6 ani, şi am absolvit cursul primar la o şcoală de stat. La 10 ani am intrat la Liceul Sionist din Timişoara, unde am stat doi ani (1938-1939, 1939-1940), absolvind clasa I-a şi a doua. –
În anul 1940, în urma legiurii rasiste, a trebuit să părăsesc acest liceu, înscriindu-mă la liceul confesional israelit din Timişoara.-
Încă din clasa a V-a de liceu am ajuns în contact cu ideile fundamentale ale socialismului, iar aceasta exclusiv pe calea de lectură. În toamna anului 1943 (10 septembrie) am ajuns însă în contact direct cu mişcarea ilegală, ţinînd contactul prin tov. ANDREI SPOLEABKA. Graţie directivelor primite, am organizat o celulă U.T.C. în liceu.-
La 23 August ieşind din ilegalitate, am activat în cadrele U.T.C., întîi în comisia financiară a judeţenei Timişoara, apoi la revista săptămînală „Tineretul luptător“.-
Am scris în această revistă numeroase articole, dintre care unul despre LEONID LEONOV[2], a fost arătat în „Scînteia Tineretului“[3].-
La 1 Mai 1945, la vîrsta de 16 ani şi jumătate, am devenit membru de partid.-
Asupra activităţii mele din U.T.C. poate da referinţe exacte tov. JIVCOVICI MIOKO[4], din judeţeana Timiş a P.M.R.-
În august 1945 am primit o autorizaţie specială de la
f. 201
tov. Ministru ŞTEFAN VOITEC[5] (împreună cu tov. şi bunul meu prieten ROBERT DASCAL, actualmente student în anul IV la Facultatea de Medicină din Timişoara) şi am dat clasa 8-a şi bacalaureatul în sesiunea de toamnă (la liceul C. DIACONOVICI Loga). –
Am terminat astfel liceul la vîrsta de 17 ani. Îndată după bacalaureat, am plecat la Cluj, şi m-am înscris în anul I al Facultăţii de Litere şi Filozofie, alegîndu-mi drept specialitate principală psihologia, faţă de care am simţit întotdeana o vocaţiune specială.-
Am fost mutat la Cluj şi am desfăşurat activitatea politică în cadrul organizaţiunii universitare. Din bun început am luat o poziţiune cu totul fermă în diferite seminarii.-
Universitatea din Cluj era notorie din totdeauna pentru spiritul ei reacţionar. Am dus o luptă grea în seminariile Facultăţii de Filozofie şi Litere, fiind în anul I (1945-1946) singurul marxist activ la aceste seminarii.-
Ţin să menţionez că din 1943 am început un studiu sistematic al doctrinei marxist-leniniste, studiu pe care nu l-am întrerupt nici pînă în ziua de astăzi. Aceste studii mi-au fost de un imens folos în cadrul dezbaterilor academice din seminariile pomenite.-
Între timp am depus şi o intensă activitate de partid. Astfel, la 24 ianuarie 1946, în cadrul unei manifestaţiuni ostile partidului, a unui număr de studenţi manişti, manifestaţiune care a culminat printr-un asalt direct al Judeţen[ei] partidului de către demonstranţi, am fost între aceia care am apărat poarta sediului.-
La isbucnirea grevei studenţilor manişti în mai 1946, am luat o parte activă la acţiunea de spargere a grevei, făcută de un grup mic de studenţi democraţi. Astfel, am fost între acei 21 de studenţi care am intrat la cursul de sociologie a profesorului SUDETEANU, înfruntînd pichetele de grevă ale maniştilor.-
Aceste fapte pot fi atestate de tov. PAUL VAGO, sau tov. PINTILIE AUREL, de la organizaţia universitară Cluj, resp. colectivul ziarului „Lupta Ardeleană“.-
Între timp se pornise acţiunea studenţilor democraţi pentru organizarea unui front de acţiune unic pe toată ţara. Aşa a luat fiinţă Frontul Democrat Universitar (F.D.U.) al cărui manifest de constituire l-am semnat la Cluj în mai 1946.-
f. 202
Am fost delegat al studenţimii clujene la primul congres al studenţilor democraţi din Romînia.-
Am primit însărcinarea de a prezenta raportul politic al delegaţiei clujene. Raportul acesta era de o însemnătate deosebită, întrucît greva studenţilor din Cluj era în plină desfăşurare şi în diferite centre universitare din ţară au început mişcări de solidaritate a studenţilor reacţionari.-
Delegaţiunea clujeană era compusă din social-democraţi, membrii ai partidului naţional popular, membri binevoitori, precum şi un număr mic de membrii de partid comunist.-
Aceasta din cauză că studenţii comunişti, foarte puţini în proporţie cu greviştii (60 faţă de 8000) erau reţinuţi la Cluj.-
Între alţii, erau în delegaţie tov. TITUS MOCANU[6] şi tov. IACOBI FLORIAN, doi foşti legionari, strecuraţi în rîndurile partidului, apoi prietenul VASI MOLDOVEANU, care ulterior a devenit preşedintele U.N.S.R. Centru Universitar Cluj.-
Pentru a caracteriza mentalitatea acestor oameni, voi aminti că MOLDOVEANU a declarat că IULIU MANIU este singurul om capabil să conducă România, iar MOCANU, devenit recent membru de partid, a declarat că LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU este singurul comunist adevărat din ţară (cu o zi înainte de plecare ţinuse PĂTRĂŞCANU faimosul său discurs de la Cluj).-
Situaţiunea politică era foarte încurcată în momentul congresului. Conferinţa păcii în curs şi cercurile reacţionare ungureşti încercau obţinerea cedării Ardealului. Manifestaţiile şovine ale studenţimii maniste de la Cluj au început să cîştige acţiuni?..[7]
Îndată după sosirea la Bucureşti, m-am prezentat la Comitetul Central al Partidului pentru a primi instrucţiuni precise în legătură cu atitudinea pe care trebuie s-o adopte studenţii comunişti în această situaţie politică. Am vorbit cu tov. E. TOEDORESCU, care mi-a explicat situaţiunea în amănunt, dîndu-mi totodată instrucţiuni precise în vederea trecerii unei moţiuni de protest împotriva grevei, prin congres.-
Acestă moţiune trebuia să fie apogeul raportului politic al delegaţiei clujene. Am compus raportul, cît şi moţiunea, lucrînd noaptea (în timpul zilei aveam şedinţe la congres).-
Raportul trebuia prezentat Luni dimineaţa la ora 10.-
Duminică am fost chemat în biroul tov. MIRON CONSTANTINESCU[8] care conducea lucrările congresului. Tov. MIRON mi-a explicat că eu fiind evreu, nu este politic să prezint raportul şi l-a desemnat
f. 203
pe tov. TITUS MOCANU drept raportor. Trebuia să explic acestuia diferitele amănunte ale raportului scris de mine, care urma să fie citit de dînsul, pentru ca să poată face faţă unor eventuale întrebări ce s-ar putea pune.-
Am fixat o întîlnire cu tov. MOCANU pentru luni dimineaţa la orele 9, căci la zece urma să ia cuvîntul. Tov. MOCANU nu s-a prezentat în acea zi şi nici în cea următoare, la congres aşa încît delegaţia clujeană a rămas fără raport politic.-
Eu m-am prezentat imediat tov. MIRON CONSTANTINESCU, însă acesta a calificat atitudinea mea drept „panică“, ceea ce era just (singura scuză ce o pot invoca este faptul că aveam răspunderea acestui raport).-
În urmare am vrut să depun amendament la biroul congresului, în chestiunea planului vroiam să introduc un paragraf prin care să se excludă foştii legionari din organizaţiunea studenţilor democraţi. Amendamentul meu însă nu a fost luat în desbatere.-
În statut se prevedea vot secret pentru orice hotărîre a congresului, dar însuşi statutul a fost propus la vot prin ridicarea de mîini. Am comis atunci o gravă abatere disciplinară, abţinîndu-mă de la vot.-
Întorcîndu-mă la Cluj, am fost supus unei acţiuni disciplinare. Mi-am făcut autocritica în faţa plenului organiţaţiei şi am primit un „vot de blam“ cu avertisment. – Am absolvit anul întîi şi în vacanţă am plecat la uzinele Reşiţa pentru a studia pe teren problemele psihologiei muncii care au început să mă intereseze din ce în ce mai mult.-
La deschiderea anului şcolar, m-am întors la Cluj, unde mi-am continuat activitatea profesională, cît şi cea de partid.-
Odată cu deschiderea anului şcolar, s-a întors la Cluj şi tov. TITUS MOCANU, care nu a revenit de la congres şi în consecinţă nu a fost supus anchetei disciplinare care cerceta activitatea delegaţiei studenţilor clujeni la primul congres al F.D.U.-
Tovarăşul MOCANU – despre care abia atunci am aflat că a fost exmatriculat de la Facultatea de Filozofie din Bucureşti pentru fals de acte, a început o defăimare a subsemnatului, în colaborare cu foştii legionari L… FLORIAN, MIRCEA DAMIAN etc. cu scopul precis de a mă scoate din cadrele partidului.-
Am comis atunci greşeala de a replica în public la aceste atacuri, în loc de a sesiza forurile de partid, de resort. Într-adevăr, fiind un temperament impulsiv şi avînd vîrsta de optsprezece ani, am comis greşeala de a etala în public, în faţa colegilor de facultate
f. 204
aceste slăbiciuni, care evident erau chestiuni interioare de partid, cu atît mai gravă era greşeala mea, cu cît toţi aceştia erau membrii în biroul diferitelor celule sau chiar a organizaţiei (sectorului) Universitar.-
Iarna anului 1947 era extrem de grea, la Cluj se simţea o lipsă acută de alimente şi combustibil. Cercurile reacţionare lansau fel şi fel de zvonuri despre o eventuală închidere a Universităţii.-
Lăsîndu-mă antrenat .......[9] complet nepartinic, am aderat la părerile acestora, criticînd în mod alternativ diferitele autorităţi guvernamentale, în loc să încerc să stăvilesc, cum era datoria fiecărui membru de partid, conştient avalanşa de svonuri tendenţioase.-
În acelaşi timp, am ţinut unele lucrări de seminar care, în ciuda faptului că erau strict pe linia ideologică a marxismului, au fost viu atacate de tov. MOCANU. De fapt s-a dezvoltat o adevărată rivalitate, dacă nu chiar ură personală între MOCANU şi mine.-
La rîndul lui, tov. MOCANU a ţinut o serie de lucrări de seminar, pe care le-am alocat [atacat] eu. Lăsîndu-mă antrenat în spiritul de polemică filozofică, care domnea în acel la (?) seminariile, am combătut în mod viguros cu oarecare succes conferinţele tov. MOCANU. Aceste măsuri nu erau pe linia unei filozofii materialiste, însă critica mea nu a fost cea a unui marxist consecvent, ci m-am lăsat antrenat de o poziţiune idealistă, mult mai comodă pentru lucrările lui MOCANU: Toate aceste dezbateri s-au petrecut în public şi au interesat extrem de multă studenţime clujeană, aşa că seminarul a fost foarte frecventat.-
Pentru toate aceste abateri mi s-a intentat acţiune disciplinară de către biroul celulei facultăţii de filozofie. Mi-am dat imediat seama de gravitatea abaterilor disciplinare pe care le-am comis.-
Ştiam că în mod statutar nu se va da dreptul de a apărea în faţa comisiei disciplinare pentru a mă apăra.
Spre marea mea mirare am aflat, însă, că a fost adusă o hotărîre de excludere chiar în biroul celulei, fără a-mi da posibilitatea de a mă apăra. Rezoluţia excluderii nu a fost propusă la votul plenar celulei, decît după ce biroul a anunţat hotărîrea, fapt care este complet nestatutar.-
f. 205
Mi-am dat seama că măsura excluderii este dreaptă, o merit, dar nu am putut accepta procedura nestatutară la care s-a recurs, aşa încît am adresat un memoriu celulei în care mi-am făcut o aspră autocritică, indicînd totodată, în spirit, pedeapsa pe care o merit: excluderea.-
Am arătat, în continuare, că vreau să rămîn mereu lîngă partid, doctrina marxist-leninistă fiind cea mai intimă convingere a mea. Am mai cerut să mi se dea muncă de reabilitare.-
Niciodată nu am putut afla dacă acest memoriu a fost supus vreunei plenare, nici dacă a fost înaintat comitetului judeţean.-
Cererea mea de a mi se acorda muncă de reabilitare, a fost complet neluată în seamă.-
Din contră, tov. MOCANU şi IACOBI FLORIAN au căutat mijloace de mă scoate din Facultate. Astfel, m-au denunţat la oficiul economic al Universităţii, afirmînd că mi-aş fi falsificat fişa economică, fapt pe care l-am dovedit a fi născocit în întregime.-
Polemicile cele mai aprinse au continuat tot timpul acesta la diferitele seminarii şi m-au întărîtat din ce în ce mai mult.-
Pînă la urmă m-am ales cu titulatura – meritată sau nemeritată – de „primul student al Clujului”.-
Într-adevăr, în acest an am învăţat foarte serios, aprofundînd studiile de psiholgie precum şi cele de doctrină marxistă. Astfel, după o atentă lectură a logicei lui Hegel am scris o broşură despre însemnătatea şi rostul răsturnării doctrinei abstracticei hegeliene de către Marx. Broşura aceasta a fost însă refuzată de editori, din cauza situaţiei de partid pe care o aveam la momentul dat.-
Între timp au apărut şi cîteva contribuţiuni personale (recenzii, critice) în revista de psihologie a Institutului din Cluj.-
Vacanţa mi-am petrecut-o cu părinţii la Timişoara.-
Întorcîndu-mă în noiembrie 1947 la Cluj, am fost primit din prima zi cu diferite veşti, după care voi fi scos din cadrele universităţii. Într-adevăr, tov. MOCANU ajunsese instructor politic pe judeţ şi se bucura de o considerabilă influenţă în cercurile universitare de la Cluj.-
Nu am dat nici o atenţiune deosebită acestor zvonuri
f. 206
ştiind că nu se va putea face nici un abuz; mă cunoştea toată Facultatea, eram un student bun, în anul II luasem zece examene dintre care 9 cu „foarte bine”.-
MOCANU, STOICA IACOBI FLORIAN şi-au dat seama de acest lucru. Vroiau să evite însă cu tot dinadinsul reluarea întărîtatei polemici filozofice de la seminarii şi atunci au trecut la un mijloc mult mai drastic: m-au denunţat la Siguranţa că sînt fascist şi reacţionar.-
Am fost ridicat de la Facultate şi ţinut 16 zile fără interogatoriu. Îndată ce am ajuns însă la interogatoriu am lămurit situaţiunea. După ce mi-a terminat expunerea, ofiţerul de serviciu mi-a adresat intrebarea: „Ce căutaţi dv. aici?” Mi s-a dat imediat drumul, dar situaţia mea din Cluj devenise imposibilă, întrucît eram întotdeauna la discreţia unui denunţ din partea lui MOCANU. Eram şi cu sănătatea zdruncinată, aşa că în acea zi în care fusesem eliberat am părăsit oraşul unde de atunci nu m-am mai întors.-
Între timp, MOCANU, IACOBI şi DAMIAN fură destituiţi din funcţiile de partid pe care le deţineau.-
Informaţiuni exacte asupra celor întîmplate la Cluj pot fi primite de tov. ANDREI WOHL, Cluj, str. Miko 65 (23), cît şi de la tov. IOANICHIE OLTEANU[10] de la redacţia „Lupta Ardealului”.-
La 22 ianuarie 1948 am venit la Bucureşti unde am fost transferat la Universitate, după cererea mea.-
Aici sub îndrumarea directă a domnului profesor TUDOR VIANU[11] am făcut studii de estetică şi critică literară fapt care s-a oglindit în activitatea mea de la seminarul de estetică.-
Ţinîndu-mă serios de studii, am reuşit să absolv anul III şi al patrulea la Facultate, luîndu-mi la această dată licenţa cu menţiunea „magna cum laude”.-
Am ajuns astfel, la vîrsta de 19 ani, cel mai tînăr licenţiat din ţară.-
M-am întors la Timişoara, unde am stat cîteva luni.-
Avînd licenţa şi dîndu-mi seama că situaţia financiară a părinţilor mei nu-mi mai permite să stau pe socoteala părinţilor, am venit defintiv la Bucureşti, spre a căuta
f. 207
o încadrare în cîmpul muncii.-
Vorbind diferite limbi străine (franceză, germană, engleză, maghiară) şi pe baza liceului (?) am fost angajat la Anticariatul General.-
Aici, timp de aproape două luni de zile am lucrat la depozit, efectuînd selecţiunea politică a cărţilor precum şi diverse alte operaţiuni: clasări, registrări etc. La data de 1 noiembrie 1948 am cerut concediu de o lună de zile, pentru a mă pregăti la examenul de admitere la doctorat.-
Bucureşti, 28. XI. 1948 ss/ IVAN DENEŞ
f. 208
ACNSAS, I 211772, vol. 1, ff. 201-208
_______________________
[1] Documentul cuprinde 8 pagini dactilografiate, pe prima filă se precizează că este vorba despre o copie - indigo.
[2] Leonid Maksimov Leonov (1899-1994) scriitor sovietic. În 1953 a publicat romanul, Pădurea rusă („Русский лес“). Distins, în U.R.S.S., cu mai multe premii importante.
[3] Organul central al Uniunii Tineretului Comunist (UTC - organizaţie fondată în 1922). Odată cu înfiinţarea organizaţiei Tineretului Progresist, ziarul a apărut, după 1945 şi sub titlul „Tinereţea”, iar în judeţe existau gazete cu titluri asemănătoare şi cu o orientare procomunistă similară. Redactorul şef al organului principal al Tineretului Progresist, „Tinereţea” a fost Paul Cornea (cf. Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Polirom /Cartea Românească, Iaşi, 2013, p. 87 ş.u.). În 1948, s-a decis înfiinţarea Uniunii Tineretului Muncitor (UTM), redenumită, în 1965, în UTC.
[4] Probabil: Mirco sau Mirko.
[5] Ștefan Voitec (1900–1984), social-democrat, trecut, în 1948, la comunişti, a avut numeroase funcţii de conducere în aparatul administrativ şi politic din România, în 1980 a devenit membru titular al Academiei. În calitate de preşedinte MAN (al parlamentului), Ștefan Voitec a coordonat, în 1974, ceremonia de investire a lui Nicolae Ceaușescu într-o funcţia nou creată, cea de preşedinte al statului.
[6] Titus Mocanu (1 noiembrie 1923, Brăila, m. 26 aprilie 2004, Köln, Germania), estetician, profesor universitar, a fost secretarul secției de critică UAP (Uniunea Artiștilor Plastici). Potrivit unei fişe, întocmite de Securitate şi care se află într-un DUI colectiv, în care fusese lucrat şi Lucian Blaga, Mocanu e amintit ca apropiat al “cerchiştilor” din Sibiu (Ion Negoiţescu, I. D. Sîrbu, Eugen Todoran, Ion Lungu, Ştefan Augustin Doinaş, Deliu Petroiu ş.a.). A fost căsătorit cu scriitoare, traducătoarea şi jurnalista de limbă germană, Elisabeth Axmann Mocanu (n. 19 iunie 1926, Siret, România - m. 21 aprilie 2015, Köln, Germania). A se vedea: Ioana Diaconescu, „Scriitori în arhivele Securitaţii ‚Un filosof mistico-reacţionar‘: Lucian Blaga“, în: România Literară, Nr.4, 02.02. 2007 - 08.02.2007 (http:// www.romlit.ro/scriitori_n_arhivele_securitii_un_filosof_mistico-reacionar_lucian_blaga - accesat 23. 9. 2017) şi acelaşi text în volumul semnat de aceeaşi autoare: Scriitori în arhivele CNSAS, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2012, pp. 21-30. Pe larg despre “cerchişti” în: Ovid S. Crohmălniceanu / Klaus Heitmann: Cercul literar de la Sibiu şi influenţa catalictică a culturii germane, Editura Universalia, Bucureşti, 2000.
[7] Aici persoana care a transcris textul după un manuscris olograf n-a reuşit să descifreze cuvintele. Sînt şi alte asemenea pasaje care, din aceeaşi cauză, au fost transcrise greşit. Nu am intervenit în text şi am făcut tacit corecturi doar acolo unde era absolut necesar pentru înţelegerea autobiografiei.
[8] Miron Constantinescu (1917, Chișinău-18 iulie 1974, București), sociolog de stînga, marxist, istoric, demnitar PMR/PCR, din 1974, membru titular al Academiei Române. (cf. Florin Poenaru, “Miron Constantinescu”, în: Alex Cistelecan / Andrei State (coord.), Plante exotice. Teoria şi practica marxiştilor români, Tact, Cluj-Napoca, 2015, pp. 231-287. A se vedea şi Alina Tudor / Dan Cătunaş, Amurgul ilegaliştilor. Plenara PMR din 9-13 iunie 1958. Postfaţa de Florin Constantiniu, Editura Vremea, Bucureşti, 2000.
[9] Punctele aparţin celui sau celei care a dactilografiat documentul.
[10] Ioanichie Olteanu (1923-1997), cerchist, redactor la mai multe publicaţii: România viitoare (1944-l945), Tribuna nouă, Ardealul nou, Lupta Ardealului (pînă-n 1949); la Bucuresti: redactor la Contemporanul (1949-l953); la Cluj între 1957 şi 1969 (redactor-şef la Tribuna); secretar al Uniunii Scriitorilor (1965-l969) şi redactor-şef al revistei Tomis (1965-l969), apoi director al Editurii „Eminescu” (1969-l972); din 1972, redactor-şef la Viaţa Românească. Cf. „Biografie Ioanichie Olteanu”, http:// www.poezie.ro/index.php/author/0036056/index.html – accesat, 23.9. 2017; Aurel Sasu, Dicţionarul Biografic al Literaturii Române (DBLR), vol. 2 M-Z, Editura Paralela 45, Pitești, 2006, pp. 253-254; Iulian Boldea, „Ioanichie Olteanu, în volum (Ioanichie Olteanu, Turnul şi alte poeme”. Cluj: Editura Eikon, 2012)”, în: Apostrof, anul XXIII, Nr. 10 (269) 2012).
[11] Tudor Vianu (1897/1898-1964), critic şi istoric literar; universitar; filosof şi estetician; comparatist, memorialist şi poet. (DBLR, vol. 2 M-Z, pp. 806-808).
