Se împlinesc 11 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, degenerate în acte de violență și soldate cu moartea a cel puțin unei persoane. Evenimentul a trecut neobservat de autoritățile actuale de la Chișinău. Mai multe organizații neguvernamentale apărătoare ale drepturilor omului, în frunte cu Amnesty International, le-au amintit însă prin intermediul unui apel public actualilor demnitari, inclusiv președintelui Igor Dodon, că niciuna din persoanele cu funcții de răspundere nu a fost sancționată, iar victimele torturii nu au fost reabilitare.
Mai multe organizații neguvernamentale de la Chișinău le reamintesc astăzi, într-un apel public, autorităților prinse în lupta cu epidemia că peste 600 de persoane, care au fost „maltratate, reținute și bătute cu cruzime” în aprilie 2009, „nu au beneficiat de o justiție independentă și echitabilă”, iar „cel puțin cinci dintre ele și-au pierdut viața în condiții suspecte, chiar dacă statul și-a asumat ulterior un singur deces”, cel al lui Valeriu Boboc.
Cele 11 organizații constată în apelul lor că autoritățile „au eșuat” în investigarea evenimentelor din aprilie, întrucât chiar și puținele persoane cu funcție de răspundere care au fost la diferite etape vizate de justiția moldoveană au fost achitate sau scoase de sub urmărire penală. În loc de sancțiunii - acestea au continuat să dețină funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice, se mai arată în apelul apărătorilor drepturilor omului, „au beneficiat de impunitate sau au fost achitate de către instanțele de judecată”.
„Organele de urmărire penală și ale procuraturii nu au depus eforturile necesare pentru aducerea în fața justiției a celor responsabili”, se mai spune în document, iar „sute de victime ale torturii au rămas nereabilitate”.
De ce aceste constatări atât de dure ale apărătorilor drepturilor omului, ne-a explicat Natalia Moloșag, avocata care, împreună cu Biroul de apărători publici al cărei angajată era în 2009, a sprijinit în jur de 17 tineri și tinere care au reclamat, după violențele din aprilie 2009 tortura în instanțele naționale.
„Port în suflet un regret foarte mare pentru oamenii aceștia, pe care fie i-am avut clienți, fie i-am cunoscut de la colegi. Cea mai mare problemă care eu zic că nu a fost de fapt rezolvată e faptul că oamenii au rămas nereabilitați absolut deloc pentru ce au suferit. Iată, de exemplu, surorile Radu (Oxana și Ludmila Radu, victime ale torturii în 2009)... Cu toate că la nivel național a avut loc un proces, acest proces pentru ele a fost foarte dureros și complicat, din punctul de vedere al revictimizării. Apoi, pe banca acuzaților nu au ajuns toți cei de pe urma cărora ele au suferit, deci au fost scoși de pe banca acuzaților cei care au fost poate chiar mai mult vinovați decât cei care au ajuns pe banca acuzaților. Da, ele au un proces câștigat la CEDO, dar la nivel național procesul s-a finalizat cu suspendare condiționată, ceea ce înseamnă că suferințele pe care le-au trăit fetele și demnitatea care le-a fost călcată în picioare nu a fost reabilitată. Ele oricum se simt dezamăgite.”
Și Centrul de Resurse Juridice de la Chișinău, o organizație extrem de atentă la evoluțiile din justiția moldoveană în general și la reflexele acesteia în raport cu aplicarea torturii, în particular, și-a pus semnătura pe apelul lansat astăzi de apărătorii drepturilor omului. Directorul acestui centru, Vladislav Gribincea, spune că ar avea totuși, la distanță de 11 ani, un mic motiv de satisfacție și anume cel că tortura nu mai este atât de frecventă. Pe de altă parte, precizează Gribincea, în 2019, exact ca în 2009, doar în jur de 5% din plângerile de maltratare au rezultat într-un dosar în care procurorii să fi solicitat judecătorilor condamnarea torționarilor. În jumătate din cauze, mai spune el, judecătorii fie au încetat aceste procese, fie au achitat persoanele acuzate. O rată de achitare în cauzele de maltratare de 8 ori mai mare decât media pe țară te pune inevitabil pe gânduri, mai observă Vladislav Gribincea.
„Noi am văzut un trend: în primul rând, a scăzut numărul sesizărilor de maltratare, dar eu cunosc și din practică că maltratările sunt mai rare decât în 2009; pe de altă parte, vedem și o atitudine mai pro-activă a procurorilor la autosesizarea și investigarea cazurilor de maltratare și, trebuie să fim realiști - schimbarea nu se întâmplă peste noapte, durează și trebuie să fie un efort continuu, din partea societății și a procurorilor. Eu regret, totuși, că procesele ce au urmat după aprilie 2009 nu au dus la sancționarea celor vinovați și mă refer aici la conducerea de atunci. Și ministrul de interne, și comisarul municipiului Chișinău au fost achitați de judecători pentru că nu s-a demonstrat că au dat ordine nemijlocit pentru maltratarea tinerilor, ceea ce e inimaginabil: dacă la voi în subdiviziuni se întâmplă aceste lucruri, nu se poate să nu știi. Tolerarea și ea te face complice. Eu nu am o explicație pentru aceste achitări”, afirmă Vladislav Gribincea de la CRJM.
