Linkuri accesibilitate

Autoritățile nu vor să-l transfere pe Navalnîi la infirmerie, deși acesta este bolnav


Autoritățile au refuzat să îl transfere pe Aleksei Navalnîi din celular în infirmeria coloniei penale pentru a primi tratament pentru simptomele de gripă sau viroză pe care le are, potrivit unor informații postate pe paginile social-media ale unor persoane apropiate politicianului de opoziție.

Conform acestor mesaje postate pe 11 ianuarie, administrația închisorii și-ar fi explicat refuzul făcând referire la o epidemie de gripă în penitenciar, spunând că Navalnîi ar putea contracta gripa dacă va fi plasat în camerele supraaglomerate din infirmerie.

Navalnîi și avocatul său, Vadim Kobzev, au spus de acum câteva zile că Navalnîi suferă de o tuse puternică și are febră. Kobzev susținea pe 10 ianuarie că gardienii închisorii au refuzat să-i dea lui Navalnîi medicamente pe care i le adusese.

Navalnîi spunea săptămâna trecută că a fost plasat din nou în izolare, pentru a zecea oară din august. Potrivit lui Navalnîi, gardienii au adus la început o persoană în celula sa, dar apoi l-au ținut singur o zi. Celălalt deținut a fost adus din nou în celulă, ziua următoare, cu simptome evidente de gripă și, de atunci, Navalnîi a început apoi să se simtă rău.

Soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, a scris pe Instagram la 11 ianuarie că soțul ei nu are voie nici măcar să se întindă pe pat în celulă, ceea ce îi înrăutățește și mai mult situația.

„Mai sunteți oameni? Ce aveți în capetele voastre? Cum puteți trăi, bucurându-vă să infectați intenționat o persoană și să o privați de tratament și medicamente?” scrie Navalnaia, adresându-se gardienilor coloniei penale.

Navalnîi, care este unul dintre criticii vehemenți ai lui Putin, execută două pedepse pentru încălcarea eliberării condiționate și delapidare în Colonia Penală nr. 6 din regiunea Vladimir, la aproximativ 260 de kilometri est de Moscova.

Scrisoarea medicilor

La 10 ianuarie, mai mulți medici ruși îl îndemnau pe Vladimir Putin „să înceteze să-l mai tortureze pe Navalnîi” în închisoare și să le permită medicilor din instituțiile medicale din afara închisorii să-l examineze și, dacă este necesar, să-l transfere la un spital obișnuit pentru tratament.

Scrisoarea este semnată de 39 de medici și a fost publicată de site-ul de știri Meduza pe 10 ianuarie. În ea se spune că starea de sănătate a lui Navalnîi se înrăutățește și că refuzul autorităților din penitenciar de a-i da acestuia medicamentele necesare îi amenință viața.

„Este evident din punct de vedere medical că Aleksei Navalnîi nu primește asistența de care are nevoie, iar plasarea lui în izolare îi înrăutățește starea de sănătate”, se spune în scrisoare, care adăugă că Navalnîi trebuie examinat de medici din instituții medicale din afara coloniei și e nevoie ca el să fie transferat la un spital obișnuit pentru tratament.

Navalnîi ispăşeşte două pedepse la închisoare pentru încălcarea eliberării lui condiţionate şi pentru delapidare, și e închis la colonia penitenciară nr. 6 din regiunea Vladimir, la aproximativ 260 de kilometri est de Moscova.

El a fost arestat în ianuarie 2021, la sosirea la Moscova din Germania, unde fusese tratat după ce a fost otrăvit în 2020, când revenea din Siberia, cu ceea ce laboratoarele europene au identificat ca fiind un agent toxic de fabricație sovietică, cunoscut sub numele de Noviciok.

XS
SM
MD
LG