FBI a lansat această operațiune vara trecută când a obținut inculparea lui Aleksandr Viktorovici Ionov, care lucrase ani de zile în slujba guvernului rus, pentru finanțarea unor grupări radicale în Statele Unite.
Între altele, Ionov a oferit consultanță pentru campaniile a doi candidați din Florida, care nu au fost numiți în actul de inculpare. Acum, autoritățile au adăugat acuzații formulate împotriva a patru americani, care l-au ajutat pe Ionov prin grupări între care Partidului Socialist al Poporului African, Mișcarea Uhuru din Florida și o organizație nenumită din California.
Autoritățile americane au spus că Ionov încerca să folosească de organizațiile respective pentru a promova ocuparea unei părți a Ucrainei de către Rusia, în anticiparea invaziei care avea să se producă în 2022. Americanii puși sub acuzare sunt Omali Yeshitela, Penny Joanne Hess, Jesse Nevel și Augustus Romain Jr., toți din St. Petersburg, statul Florida. Adjunctul ministrului american al justiției a spus că „Serviciile de securitate ruse sunt acuzate că au transformat în arme drepturile la libera exprimare – drepturi pe care le interzic propriilor cetățeni – pentru a diviza americani și a influența alegerile din Statele Unite”.
Acuzațiile formulate într-un tribunal federal din Tampa arată că Ionov ar fi coordonat Mișcarea Anti-Globalizare a Rusiei, despre care autoritățile americane spun că e finanțată de statul rus și coordonată de doi ofițeri de securitate. Aceștia, împreună cu Ionov sunt învinuiți că ar fi conspirat să recruteze cetățeni americani ca agenți neînregistrați ai guvernului rus. Americanii acuzați, ale căror birouri au fost percheziționate anul trecut, spun că ar fi folosiți în războiul american de propagandă împotriva Rusiei și că sunt targhetați din cauza relațiilor pe care le au cu, ceea ce denumesc, „forțe internaționale care sprijină lupta anti-colonială”.
Ministerul de Justiție a mai inițiat un caz împotriva lui Natalia Burlinova, o cetățeană rusă, sub acuzația că a conspirat cu securitatea de la Moscova să recruteze profesori și cercetători americani care să călătorească în Rusia, fără să știe că erau finanțați de securitatea rusă, pentru promovarea intereselor Moscovei. Burlinova e acuzată că aduna informații despre americani pentru securitatea rusă, fără să se fi înregistrat ca agent străin.