Linkuri accesibilitate

Autostrăzile bulgare, prioritatea nr. 1 a guvernului Borisov


Porțiune de autostradă
Porțiune de autostradă

Cu cinci luni înainte de termen a fost inaugurat un tronson de 24 de km. din autostrada „Struma”, care leagă Sofia de frontiera cu Grecia.

Cu cinci luni înainte de termen a fost inaugurat un tronson de 24 de km. din autostrada „Struma” – Sofia-frontiera cu Grecia. Continuă construcția a altor două loturi (25 km) de la autostrada „Henus” - Sofia-Varna.

Noul tronson se află între orașele Sandanski și Kresna și a fost finanțat în proporție de 80% din fondurile europene. Anul viitor va fi predat încă un lot de aproape 10 km.

Au fost asigurate 500 de mln. de euro pentru realizarea autostrăzii în trecătoarea Kresna și alte 100 de mln. pentru tunelul „Jeleznița” lung de 2 kilometri.

„Sunt cele mai grele lucrări pe traseul spre Grecia ce urmează a fi predat în întregime circulației pînă la 2023”, a declarat ministrul dezvoltării regionale Petia Avramova. „Struma” este cea mai scurtă rută din Europa Centrală spre Salonic și Atena.

Guvernul a alocat 700 mln. euro pentru un tronson de 134 de km - Boaza-Veliko Tărnovo din autostrada „Hemus” - Sofia-Varna, din care acum se află în construcție două loturi de aproape 25 de km. Vor fi predate în 2019. Din Varna se va putea circula pe 6 benzi până la orașul Tărgoviște în Bulgaria de nord.

Construcția autostrăzii „Hemus” cu o lungime de 440 de km din care sunt gata aproximativ 180, se va încheia în 2024.

Anul viitor vor demara lucrările la alte două autostrăzi - Sofia-frontiera cu Serbia (50 km) și Russe-Veliko Târnovo (133 km). Autostrada spre Serbia ce va fi construită în decurs de numai doi ani, este ultima porțiune din autostrada Istanbul-Sofia-Belgrad-Budapesta.

Este în proces de proiectare cel mai lung tunel din Balcani - „Șipka” 3,2 km, în apropierea de orașul Gabrovo, prin care va trece autostrada Russe-Veliko Tărnovo-Alexandroupolis – parte componentă din coridorul european nr. 9.

Modernizarea infrastructurii rutiere împreună cu metroul sofiot se află printre prioritățile ultimelor trei guverne conduse de Boiko Borisov. Opoziția de stângă și cea de dreaptă consideră că marile proiecte sunt însoțite de scheme de corupție. Socialiștii au cerut verificarea, de către experți europeni, a calității și costurilor de realizare a noilor drumuri. Opoziția consideră că se fură o parte din bani prin folosirea unor materiale mai ieftine și aplicarea unor tehnologii ce nu corespund proiectelor.

Primul ministru Borisov a respins acuzațiile. Într-o acțiune fără precedent în sprijinul guvernului și împotriva acuzațiilor opoziției câteva mari companii de construcții au adus săptămâna trecută în centrul Sofiei 1000 de utilaje.

XS
SM
MD
LG