Linkuri accesibilitate

Averea miliardarilor ruși, la un nou record în 2026, în pofida războiului și sancțiunilor

Ediție specială „Forbes Rusia” cu clasamentul anual al celor mai bogați oameni de afaceri din Rusia - imagine de arhivă
Ediție specială „Forbes Rusia” cu clasamentul anual al celor mai bogați oameni de afaceri din Rusia - imagine de arhivă

Numărul miliardarilor ruși din clasamentul mondial Forbes a atins în 2026 un nou record — 155 de persoane. Față de minimul din 2022, când invazia rusă la scară largă în Ucraina a prăbușit bursa din Rusia și lista s-a redus la 88 de miliardari, cifra a crescut neîntrerupt patru ani la rând.

Averea netă cumulată a celor mai bogați oameni din Rusia a ajuns la 696,5 miliarde de dolari, un plus de 11% față de anul precedent, în ciuda războiului din Ucraina și a celor mai dure sancțiuni occidentale impuse vreodată economiei unui mare stat, potrivit Forbes Rusia.

Toți miliardarii ruși gestionează vaste resurse naturale pe care Rusia le exportă pe piețele globale de zeci de ani. Averea lor a crescut pe fondul perturbărilor fluxurilor comerciale, care au determinat o creștere a prețurilor la materii prime, transmite Reuters.

Totuși, precizează Forbes Russia, nu au apărut nume noi în fruntea listei.

Pe primul loc în clasament se află magnatul oțelului Aleksei Mordașov, cu o avere de 37 de miliarde de dolari - în creștere cu 8,4 miliarde față de 2025. Mordașov, director general al companiei de investiții Severgroup, a devenit astfel primul miliardar rus a cărui avere a depășit pragul de 30 de miliarde de dolari.

Pe locul al doilea se situează Vladimir Potanin, șeful Interros și al producătorului de metale Nornickel, a cărui avere a ajuns la 29,7 miliarde de dolari.

Vaghit Alekperov, fostul șef al Lukoil, a fost clasat pe locul al treilea, cu o avere de 29,5 miliarde de dolari, iar Leonid Mikhelson, CEO al Novatek, și familia sa au fost clasați pe locul al patrulea, cu o avere de 28,3 miliarde de dolari, notează Forbes.

Averea netă cumulată a celor 155 de miliardari din Rusia depășește acum totalul economiilor bancare ale tuturor celorlalți cetățeni ruși la un loc.

Potrivit publicației, un factor cheie al creșterii averii acestora a fost aprecierea rublei cu circa 16% în ultimul an, care a impulsionat valoarea activelor deținute în monedă națională. Prețurile ridicate la materii prime au jucat și ele un rol important.

„Agro-miliardarii” ruși

Anul acesta, lista Forbes consemnează și o mutație în structura bogățiilor ruse. Șapte dintre cei 14 nou-intrați în clasament și-au făcut averea în agricultură și industria alimentară, conturând astfel o nouă clasă de „agro-miliardari” care au profitat de autosuficiența alimentară a Rusiei și de extinderea exporturilor spre Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Opt ruși care au apărut în clasamentul de anul trecut au ieșit de pe listă în 2026. Patru dintre ei au înregistrat o scădere a averii sub 1 miliard de dolari, trei au pierdut active cheie, iar unul - Arkadi Voloj - a renunțat la cetățenia rusă.

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a înregistrat o scădere drastică a averii sale nete - de la 17,1 miliarde de dolari la 6,6 miliarde de dolari în ultimul an.

Experții din industrie citați de Forbes afirmă că scăderea cu 61% a averii lui Durov s-a datorat unei „deteriorări semnificative a condițiilor de piață”, inclusiv restricțiilor tot mai aspre impuse aplicației Telegram în Rusia, o piață cheie pentru aplicația de mesagerie.

Odată considerați printre cei mai bogați oameni de pe planetă, averea miliardarilor ruși, dintre care mulți au acumulat bogății uriașe în haosul care a urmat prăbușirii Uniunii Sovietice, este acum mult mai mică decât cea a titanilor tehnologici de top din SUA, notează Reuters.

Elon Musk conduce lista globală a celor mai bogați oameni din clasamentul Forbes, cu o avere de 839 de miliarde de dolari. Larry Page, de la Google, ocupă locul al doilea, cu o avere de 257 de miliarde de dolari.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG