Linkuri accesibilitate

Un avion militar rusesc s-a prăbușit lângă Belgorod. Moscova spune că la bord erau prizonieri de război ucraineni


Imagine de arhivă: așa arată avionul rusesc Ilyushin-76 - de felul celui prăbușit miercuri.
Imagine de arhivă: așa arată avionul rusesc Ilyushin-76 - de felul celui prăbușit miercuri.

Un avion de transport militar rusesc Ilyushin-76 s-a prăbușit în regiunea Belgorod, în sudul țării, la granița cu Ucraina.

La bord se aflau cel puțin 74 de persoane.

Printre acestea, 65 de prizonieri de război ucraineni, șase membri ai echipajului și alte trei persoane.

Agențiile de presă rusești, care citează Ministerul Apărării de la Moscova, au confirmat că cele mai multe victime sunt prizonieri de război ucraineni și nu sunt supraviețuitori.

Și agenția de știri Ria Novosti a declarat că printre cei aflați la bord se aflau militari ucraineni capturați de Rusia în timpul războiului.

Guvernatorul regional Veaceslav Gladkov a declarat că are cunoștință de un „incident”, dar nu a oferit alte detalii.

O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare a arătat un avion care s-a prăbușit în apropierea satului Iablonovo, urmat de o explozie, în jurul orei locale 11:00.

Nu se cunosc, până la acest moment, cauzele prăbușirii aeronavei.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Kremlinul este la curent cu incidentul, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Kievul confirmă că se pregătea un schimb de prizonieri cu Moscova

La Kiev, Serviciul de informații al apărării a confirmat că miercuri, 24 ianuarie, se pregătea un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina.

„Pot să constat că schimbul planificat pentru astăzi nu are loc”, a declarat un reprezentant al Direcției principale de informații, Andrii Iusov, pentru Serviciul ucrainean al RFE/RL.

Potrivit lui, informațiile difuzate de partea rusă potrivit cărora prizonierii de război s-ar fi aflat în avionul IL-76 care s-a prăbușit în regiunea Belgorod sunt în curs de verificare.

Comandamentul ucrainean de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război a declarat că instituțiile de profil din Ucraina colectează în prezent informații despre acest incident.

Totodată, mai multe instituții media de la Kiev au relatat, citând surse proprii, că avionul de transport militar IL-76 ar fi fost doborât de forțele armate ucrainene. Potrivit surselor citate, aeronava transporta, probabil, rachete pentru sistemele S-300.

XS
SM
MD
LG