Abia când ies din atmosfera rarefiată de idei și principii a politicii românești și intră în spațiul Schengen al politicii europene se vede că universul aleșilor noștri e paralel și diferit ca legi fizice, penale și de bun simț: unii fac implozie și nu mai rămâne din ei decât oftatul, alții, dimpotrivă explodează zgomotos de la atâta umflat în pene. Depinde din ce zonă a ecosistemului provin: din plancton sau din bancul de prădători?
Trebuie să fii orbit de optimism sau de activism să nu vezi că politicienii români chiar sunt ce par a fi, ba și mai mult decât atât. Platformele lor politice au devenit ca și inexistente, iar promisiunile de ieri supraviețuiesc mai degrabă ca bancuri seci. Dar cine are nevoie de programe politice în mahmureala de după niște alegeri victorioase? Politicienii sunt consecvenți propriilor principii de supraviețuire, iar rictusul sardonic le-a transformat obrajii în plăci osoase rezistente la palme și scuipat. Dacă vor criminalizarea insultei nu o fac din sensibilitate de mimoze (la urma urmei doar cei care știu să ia palme ajung să țină servieta și țucalul șefului de partid), ci pentru că vor să umple cu contestatari priciurile eliberate de beneficiarii recursului compensatoriu, că doar așa pot face și aleșii o baie de mulțime în bazinele electorale, fără să le fie frică de cârcei. Așa, cu ei în libertate, pățesc ce-a pățit Liviu Dragnea de atâtea ori, ultima dată după întâlnirea cu primarii (unde, a propos, le-a spus că, dacă vor bani mai mulți, să mai concedieze din funcționarii din primărie, să păstreze doar verișorii și cumetrii care contează), când a fost scos din fire de protestatarii care-l făceau delincvent și-i spuneau să meargă la pușcărie. „La pușcărie să mergi tu, securilă!” i-a urat unuia Dragnea spumegând, căci viața de tânăr familist îl face nervos. Trimiterea la pușcărie a contestatarilor face parte din pachetul de reforme ale justiției care ne-a adus în gura Europei.
Deunăzi, înainte de reuniunea miniștrilor europeni pe probleme de Justiție și afaceri interne, ministra de interne Carmen Dan spunea că pe agenda discuțiilor se află aderarea României la spațiul Schengen. A spus asta și înainte, și după ședința miniștrilor. Spunea că a inclus subiectul pe agendă nu doar pentru că e o temă de interes pentru România și Bulgaria, ci și pentru că are legătură cu alte aspecte importante, cum ar fi „menținerea controalelor la frontierele interne pentru perioade lungi de timp.” Ar fi fost diverse tatonări reciproce în spatele ușilor închise, pretinde ea, și după „un tur de masă” au fost reluate discuțiile, „inclusiv extinderea spațiului Schengen.” A fost contrazisă însă de Stephan Mayer, secretar de stat al ministrului federal german de interne, care a spus explicit, cu subiect și predicat și cu niște epitete implicite, că „subiectul includerii României și Bulgariei în spațiul Schengen nu este pe agenda oficială a acestei reuniuni informale” pur și simplu pentru că președinția română nu l-a inclus pe agendă. Cine spune că nemții nu au umor? Ministra de Interne pare să fi încurcat agendele, cum încurcă colegii ei de la finanțe registrele contabile acum, în zilele discutării bugetului.
Ministrul Justiției explodează și el zgomotos și periodic pe marginea lacului ca broscoiul din fabulă. El a europenizat gherila urbană pe care o poartă împotriva fostei procuroare-șef DNA, Laura Kovesi. Aceasta este prima pe lista scurtă a celor trei candidați pentru postul de procuror șef al Parchetului european, iar Guenther Krichbaum, președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, spunea că o susține fără rezerve. Mai mult, ar fi posibilă o înțelegere între cele două state ai căror candidați se află pe locurile doi și trei în competiție, adică Franța și Germania, pentru susținerea lui Kovesi. Kirchbaum i-a cerut și ministrului român al Justiției să fie solidar și s-o sprijine pe Kovesi, dar n-a mai stat să asculte răspunsul.
Parchetul european, o instituție recentă (a fost înființat în aprilie 2017 de 16 state UE, între timp aderând alte șase), este încă nefuncțional dar vrea, când se va face mare și tare, să investigheze și să urmărească penal tunurile date din bugetul european. Este vorba despre fraude, actele de corupție, matrapazlâncurile făcute cu decontările de TVA și spălarea de bani. Parchetul a fost înființat pentru a opri hemoragia de bani europeni provocată de fraudele transnaționale sau naționale. Anual, se spune, statele-membre pierd 50 de miliarde de euro din cauza șmecheriilor făcute cu rambursarea TVA-ului și numai în 2015 aproape șase sute cincizeci de milioane de euro din fondurile europene au fost folosite abuziv. Parchetul va avea procurori delegați din țările membre pentru a lua urma banilor și a cerceta găurile negre unde se pierd banii comunitari.
Deocamdată, nu e pentru Kovesi decât un succes de imagine într-o perioadă în care lupta cu decizia de revocare de la DNA a făcut-o să apeleze la CEDO. Parchetul ar urma să devină funcțional abia la sfârșitul anului 2020. Între timp, la CEDO s-a decis aplicarea procedurilor de urgență în cauza Kovesi vs. Guvernul României. Deocamdată a invitat părțile beligerante la ședințe de reconciliere, poate vor soluționa divorțul până pe 19 martie, pe cale amiabilă. Greu de crezut că vânătăile pe care și le-au făcut în câțiva ani se vor vindeca într-o lună. Deja ambasadoarea României la UE a fost pârâtă de zeloasa Monica Macovei că s-ar putea să nu voteze pentru Kovesi. Mai mult, spune Macovei, este posibil ca România să ia calea Poloniei (vezi cazul lui Donald Tusk), adică să nu-și voteze propriul candidat la o funcție europeană. Miza numirii, chiar dacă funcția de procuror șef europen este deocamdată doar o sperietoare pe cerul schimbător al Uniunii, e importantă pentru că România, după cum susține OLAF, contribuie creativ la corupția europeană, dosarul TelDrum (unde se spune că prejudiciul este de vreo 20 de milioane de euro) fiind un bun exemplu. Este doar unul dintre exemple. Desigur, aici se încadrează și afacerea Microsoft care, cu un prejudiciu estimat de vreo 600 de milioane de euro, a fost făcută (și) cu bani europeni. Este un dosar instrumentat pe tura Laurei Kovesi însă găurile anchetei făcute de subalternii ei din DNA au fost atât de mari că au scăpat pe-acolo vreo șase miniștri și mulți funcționari guvernamentali. Au fost împușcați câțiva iepuri de mai mică importanță și trebuie să ne mulțumim doar cu pielea lor ca trofee anticorupție. Acum un fix un an fapta s-a prescris. Actuala ministră a educației, Ecaterina Andronescu, a putut răsufla ușurată, pregătindu-se pentru alte fapte penale glorioase. Însă chiar dacă activitatea Parchetului nu a fost nici pe departe așa de glorioasă pe cât vor unii s-o prezinte, chiar dacă înțelegerile cu serviciile secrete le-au amintit unora zilele când Securitatea era organ de urmărire penală cu executare, chiar dacă minciunile repetate ale Laurei Kovesi în legătură cu existența și, mai ales, inexistența acestor înțelegeri secrete au dat deseori frisoane celor mai sensibili la radiația de fond a comunismului, Parchetul anticorupție a luminat apele tulburi ale corupției românești, fiind un far necesar pentru cei care și-au pierdut busola, dându-le sentimentul, uneori iluzoriu, alteori real și palpabil, că nu s-au pierdut cu totul, că mai au o șansă să ajungă la limanul european. Măcar faptul că DNA le dă frisoane politicienilor ar trebui marcat cu o bulină albă. Este calea prin care sunt forțați să-și amintească și ei că sunt trecători, slabi în fața legii și că sunt uneori doar un coșmar al democrației rezultat din greșita aplicare a dreptului de a (nu) vota. Căci, vorba lui Donald Tusk, cei care au în sarcină justiția nu sunt politicienii, ci magistrații.
Așadar, posibilitatea câștigării funcției de procuror șef la Parchetul european ar fi deocamdată doar o victorie de imagine dar aceasta pare să-l usture pe ministrul Justiției, cel care, cu o logică și un bun simț traumatizate de limba sa de lemn, a concediat-o acum un an pe Laura Kovesi de la DNA. El pare să conducă operațiunile de comando european ale PSD-ului împotriva fostei șefe DNA, deși se scuză spunând că proastele referințe despre Laura Kovesi au ajuns în alte serviete la Bruxelles. Ar fi vorba despre mai multe organizații de magistrați. Acestea s-ar fi adresat în nume personal sau colectiv miniștrilor europeni care ar urma să decidă ce și cum. Nici el nu s-a încurcat în vorbe când a fost să prezinte dosarul de cadre al Laurei Kovesi (tocmai de aceea Macovei îl consideră „un trădător de țară”), dar spune că „informațiile sunt deja circulate și ajunse la miniștrii justiției, nu de la mine, ajunse la miniștrii de justiție, ajunse chiar la Parlamentul European.”
O jumătate de adevăr face cât o minciună gogonată. Au existat, e adevărat, trei organizații de magistrați care au transmis o solicitarea miniștrilor europeni ai Justiției însă este vorba despre o solicitare prin care li se solicită miniștrilor prezenți la București la reuniunea JAI să discute trei chestiuni: revocările lui Kovesi și Augustin Lazăr și refacerea completurilor de cinci judecători care amenință să compromită cazuri de mare corupție judecate în ultimii ani. Ca bonus, miniștrii europeni au fost rugați să se intereseze și de cozile de topor ale partidului stat din Inspecția judiciară, cea care a lansat „mai multe proceduri disciplinare împotriva fostului procuror-șef al DNA”, utilizând rapoartele disciplinare, „nefinalizate și respinse de CSM, pentru a justifica demiterea”. Așadar, e ca în bancurile de la Radio Erevan: nu s-a discutat despre intrarea în Schengen, ci despre ce ne ține în afara graniței Schengen. Și e foarte posibil ca singura plângere care a ajuns la destinație și a fost înțeleasă să fie a doua. E de neînțeles de ce, dacă fosta șefă de la DNA este într-atât de incompetentă pe cât vor s-o prezinte Tudorel Toader și potera lui de politicieni, europarlamentarii nu sunt lăsați să decidă singuri, fără subversiunile PSD-ului, ba chiar s-o aleagă pentru a-i suporta neprofesionalismul pe propria piele. Mai ales că Parchetul european e încă în chinurile facerii și vor mai trece niște ani și niște alegeri interne până să devină funcțional. De ce tot scandalul care nu face decât să îndrepte atenția generală înspre convulsiile luptei românești anticorupție? O luptă dintre coaliția la putere și cineva care, măcar teoretic, se luptă cu corupția și are, când și când, câte o victorie de palmares? Una din două: poate că Laura Kovesi nu e chiar așa neprofesionistă de le-a stricat feng-shui-ul lui Dragnea și lăcustelor de partid și de stat. Sau poate că Tudorel Toader a deschis înadins frontul european într-un război în care ultimul care dă cu parul este câștigător căci e singurul rămas în viață.
Un război care pare să fie unul dintre actele premergătoare precampaniei pentru europarlamentare dusă de o coaliție care nu mai face un secret din euroscepticismul ei. O coaliție care spune tot mai des că marile puteri au trădat din nou națiunea la masa verde conform intereselor de grup europarlamentar. Circulă chiar o listă tot mai lungă cu trădătorii care au pus interesele europene mai presus de cele naționale și invers. Discuțiile în contradictoriu pe tema justiției și a capacității de judecată și mișcare a României, spun vetrilocii partidului-stat, ar fi doar un atac cu gaze paralizante asupra guvernului Dăncilă. Acesta, ocupat să se apere, ar fi forțat să lase altora grijile Uniunii Europene și să devină vulnerabil la alegerile europarlamentare. La câte resentimente mocnesc în coaliție, pare un scenariu plauzibil. Sau poate că e vorba, pur și simplu, despre încercarea de a aplica la nivel continental pachetul guvernamental de reforme. Pe principiul că, decât să europenizăm România, mai bine balcanizăm Europa.
