Basarabia în dezbaterile Parlamentului României 1918 (II)

Una dintre cele mai acerbe dezbateri din Parlamentul român în vara anului 1918 a fost cea din jurul paternității actului Unirii dintre Basarabia și România. Pe de o parte, guvernul Marghiloman, acuzat de „înaltă trădare” datorită semnării tratatului de pace cu Puterile Centrale, încerca să acrediteze ideea că anume acest tratat de pace a dat României Basarabia, că fără complicitatea Germaniei și Austriei acest lucru ar fi fost imposibil. Pe de altă parte, opozanții guvernării, printre care cei mai vehemenți au fost profesorul Alexandru C. Cuza și mareșalul Alexandru Averescu, contestau acest merit, invocând ideea unității naționale și rolul elitelor politice de la Chișinău, în special al Sfatului Țării, în realizarea acestui deziderat. Prinși între aceste două focuri, Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu, vor interveni de mai multe ori în Parlamentul român pentru precizări și explicații, care de multe ori vor aduce elemente noi în cunoașterea dedesubturilor Unirii.

Disputa în jurul aceste probleme a pornit în ședința Camerei Deputaților din 12 iunie 1918, când Al. Averescu cita cuvântarea lui Al. Marghiloman de la București, în care acesta declara că „unirea Basarabiei cu România s-a făcut în conferința de pace în București; aci s-a câștigat Basarabia și ea face parte din Pacea de la București, pe care a iscălit-o Arion (la acel moment ministru de Externe a României – n.a.) și cu mine”. Pe de altă parte, Averescu cita ziarul „România Nouă” de la Chișinău, în care se arăta că aceste declarații „jignesc adânc sufletul intelectualilor români din Basarabia, care au luptat pentru dezrobirea țării și pentru unirea ei cu România”.

Deputatul A.C. Cuza, va continua această polemică, prezentând un fragment din ziarul „Steagul”, organ al Partidului Conservator, unde la 21 mai 1918 Marghiloman declara că „se crede că Basarabia s-a luat la Chișinău, când Sfatul patriotic a votat rezoluția Blocului moldovenesc. Basarabia, domnii mei, s-a întrupat la București, în timpul negocierilor de pace. Vă asigur că fără Germania și fără Austria nu intrau în Patria-mumă trei milioane suflete cu 45 mii kilometri² de pământ”. Pe de altă parte, Cuza invoca Mesajul regal, în care se arătă că Basarabia singură s-a realipit la România, că poporul basarabean s-a aruncat „în brațele ei pentru a-i spori puterea de muncă și încredere în viitor”.

Făcând față acestor reproșuri, Constantin C. Arion, ministru de Externe la acel moment, avea să declare în plenul Camerei: „Vă întreb un lucru: credeți Dstră că, cu ocupațiune austriacă la nord și cu trecerea trupelor germane pe la sud, pe baza tratatului de armistițiu încheiat de dnul general Averescu, se putea alipi Basarabia fără bunăvoința Austriei și Germaniei? Bunăvoința Austriei și a Germaniei era câștigată de mine. Vă voi proba prin documente”. Apoi întorcându-se către Averescu, Arion avea să declare: „Chestiunea Basarabiei nici nu ați primit-o, nici nu ați început-o, nici nu ați terminat-o. Ați încurcat-o”.

Un alt subiect intens dezbătut în ședința din 12 iunie a fost cel al condițiilor Unirii. Abordând această temă A.C. Cuza declara că „Basarabia s-a lipit de noi pe baza unui Statut. Susținem că Basarabia trebuie să fie și să rămână autonomă și vom solicita aceasta și pentru Moldova, fără ca să fie niciun gând de separatism”. Deputatul vedea viitorul organizării statului român în descentralizare: descentralizarea comunală, descentralizarea județeană, descentralizarea provincială. „Cetățenii voiesc să se administreze ei singuri, ei cer să ia parte la cârmuirea intereselor lor, aceasta o susțin, aceasta a fost prevăzută cu adâncă pricepere de elementele din Basarabia, declara Cuza, prin urmare, pentru noi, este sfântă autonomia Basarabiei, în baza statutului și, bineînțeles, în limitele ideii naționale românești suverane”.

Cuza va contesta vehement numirea în Basarabia a unui guvernator, care era contrară Statutului de autonomie al Basarabiei. În susținerea argumentației sale, acesta cita ziarul „Momentul” din 9 iunie, care anunța decizia Consiliului de Miniștri „să dea o nouă alcătuire administrativă Basarabiei, înființând un post de guvernator general”. Deputatul interoga guvernarea ce „însemnează un guvernator general? Când basarabenii sunt sătui de guvernatorii rusești, acum voi înființați guvernator român? Aceasta mi se pare că este în contra Statutului și este o politică nesocotită, care poate să creeze mari dificultăți în Basarabia”.

Ministrul Arion a declarat că generalul Văitoianu este un comisar general român, iar generalul Hârjeu, ministru de Război, considera că nu este în interesul Basarabiei să se aducă această chestiune în dezbaterea din Parlament.

A.C. Cuza va reveni însă la tema autonomiei, considerând că nu vede altă soluție „decât lăsând Basarabia să se cârmuiască după datinile ei și în conformitate cu Statutul, dar totodată începându-se o cât mai activă politică de înălțare și întărire a școalei și bisericii naționale”. „Orice politică veți face Dstră, orice măsuri administrative veți lua, veți greși dacă nu veți chema la viața națională pe numeroșii români din Basarabia, care sunt astăzi înstrăinați și dezorientați”, conchidea deputatul.

De o violență verbală deosebită au fost injecțiile lui Cuza la adresa lui Constantin Stere, pe care-l considera „primejdios în Basarabia”, iar politica pe care pe care acesta o făcea acolo era „întru totul nefastă”. În acest caz, ca și în multe altele pe care le vom prezenta în articolele noastre, observăm că discursurile nu erau mai mult decât niște atacuri brutale la persoană, invectivele pline de neadevăruri ale lui A. C. Cuza împotriva lui Constantin Stere, considerat „jidov socialist”, „nici român, nici basarabean”, fiind foarte relevante pentru ambianța politică a timpului. Drept urmare a faptului că fiecare grupare căuta să-și atace adversarii fără niciun fel de menajamente, ignorând voit faptele reale care contraveneau acestui demers și manipulând date ce sfidau realitatea, din mai multe puncte de vedere pare derutant și dăunător pentru cunoașterea realităților din acea vreme. Dar tocmai ele ne arată zbuciumul și agitația în care s-a creat noul stat românesc.

Replica deputatului Tache Georgescu dată lui A.C. Cuza vine să aducă mai multe elemente de explicație ale acestor dezbateri și să arate mai multe aspecte ale viziunilor românești asupra Basarabiei. Acesta declara că vine din Basarabia și regretă că chestiunea provinciei nu se lasă în pace. „În loc să venim și să vorbim de acest mare eveniment realizat după 106 ani, consemna deputatul român, auzim pe unii care spuneau că chestiunea Basarabiei nici nu există, pe altul care știu că înainte de război era cu drapelul roșu și a contribuit la război, spunând: nu Basarabia, ci Ardealul și numai Ardealul; acum când am avut ocaziunea să o dobândim, vine un domn deputat, ca să arate că ar fi cam o tragere pe sfoară sau că Basarabia nu ne mulțumește”.

Prin urmare, cuvântarea sa era un apel la reconciliere politică în problema Basarabiei, sugerând că „n-am venit aici în fața publicului să ne facem un titlul de glorie”, ci ca „români adevărați și cinstiți” fiecare să contribuie la scoaterea Basarabiei „de sub cnutul rusesc”, dacă „în adevăr inima ta îți bate pentru neamul românesc și pentru unirea noastră cu Basarabia”.

T. Georgescu găsea o justificare în numirea unui guvernator în Basarabia, „căci trebuie să fie cineva acolo...ca să fie relațiuni mai bune cu poporul Basarabiei, ca să se respecte unele dispozițiuni”. „Nu se poate, conchidea deputatul, ca toată această lume, care a trăit sub un alt regim atâția ani, să o lași de acum înainte la voia întâmplării și cei de acolo să nu mai aibă pe nimeni. Nu este permis să combată cineva de la tribună asemenea lucruri, mai cu seamă când se găsesc aci și reprezentanții din Basarabia.”