Linkuri accesibilitate

Beneficiile nebănuite ale lecturii


Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor. La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Vă propun să medităm împreună asupra unei întrebări din registrul ce a apărut mai întâi – găina sau oul? Cu invitații mei, o să încercăm să răspundem sau să vă sugerăm posibile răspunsul la întrebarea: trăim ca să ne alimentăm sau ne alimentăm ca să trăim? Cu cine discut? Veți afla imediat!

Beneficiile nebănuite ale lecturii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:36:11 0:00
Link direct



Europa Liberă: În așteptarea lui Moș Crăciun, când o să ne uităm ce lasă el sub pom, să discutăm despre cărți, despre citit în special. Cărțile sunt bune când sunt terfelite, răsfoite și am invitat azi în studiou trei oameni care citesc de rup cărțile, dar și le scriu. Este Maria Pilchin, poetă, Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii B.P. Hașdeu a municipiului Chișinău și scriitorul, traducătorul Ivan Pilchin. Două treimi din această echipă sunt oarecum de-ai casei, pentru că colaborează cu Europa Liberă foarte frecvent: pe Ivan Pilchin îl vedeți îndărătul traducerilor de texte publicistice, articole jurnalistice, Maria Pilchin, mai nou, este, chiar inginer-postator la web, stă în culisele unor manevre de Facebook și rețele sociale, iar Mariana Harjevschi, din umbră, manipulează auditoriile mai în vârstă, mai tinere și le direcționează spre Biblioteca Hașdeu. Și, de fapt, sensul acestei discuții de astăzi este să vedem dacă reușesc dumnealor, scriitorii, managerii de biblioteci, managerii de rețele sociale să reabiliteze cititul, consumarea de cărți, dacă este adevărat că este în declin, cumva, cititul. Dar el știți de când e în declin – de când a spus cronicarul că nu prea rupem cărțile și profesorii universitari spuneau că nu prea vă culcați cu burta pe carte. Maria Pilchin, vreau să vă propun un mic intermezzo, un pic preludiu, să ne spuneți definiția pentru citit. Și am să vă spun de ce mă interesează. Poți să cauți la nesfârșit definiții! Deunăzi îl ascultam pe Dmitri Bîkov, feblețea mea, care intrase într-un dialog cu un ascultător de la Echo Moskvy și acel ascultător pretindea că cititul este ocazia să meditezi, să te uiți în interiorul tău, să vezi cum consună un text cu ceea ce ai adunat, cât de bogat este acest interior, la care Dmitri Bîkov l-a contrazis și a zis că nu, cititul este dialog cu autorul textului, este un dialog cu moștenirea pe care o lasă un Socrate, un Platon sau oricare altul. Metafizic sună, cumva... Dvs. ce definiție ați improviza acum pentru citit?

În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:47:30 0:00


Maria Pilchin: „Să știți că într-adevăr voi improviza. Eu cred că cititul este, în primul rând, o necesitate. Și există oameni care...”

Europa Liberă: Biologică?

Maria Pilchin: „Să știți, aproape biologică. Am cunoscut, am observat, la viața mea, oameni care aveau o stare de bine citind, vorbind despre lecturile pe care le-au făcut, vorbind despre cărțile pe care le-au citit, le-au întâlnit, oameni obsedați de cărți, de personaje.”

Europa Liberă: Toată lumea spune că trebuie să vezi asta în familie, ca să ai această dependență, să fii addicted de citit. Așa, de la sine, să-ți fie foame de carte, parcă nu-mi vine a crede.

Maria Pilchin
Maria Pilchin


Maria Pilchin: „Mi se pare că totuși este vorba și de o structură psihologică, care te aduce acolo. Și dacă acea structură, acea stare, pe interior nu există, poți să vezi foarte multă lume citind, s-ar putea să nu citești.”

Europa Liberă: Deci, am înțeles: necesitate biologică, aproape ca foamea. Mariana, Dvs. ce definiție aveți?

Mariana Harjevschi: „Cred că ar putea fi și un mod de cultivare, pe care ți-l poți obține pe parcursul vieții.”

Europa Liberă: Adevăratul director general, foarte funcțional!

Mariana Harjevschi: „Sunt instrumente care pot ajuta și noi le-am testat în cadrul Bibliotecii Municipale, diferite programe, servicii, concursuri de lectură care într-adevăr incită și poți uneori să descoperi un leneș, ulterior, dintr-un leneș, să faci un cititor foarte bun, informat.”

Europa Liberă: Dar cum rămâne cu cititul pe plajă sau la circ?

Mariana Harjevschi: „Bineînțeles că vorbim despre diferite tipaje de cititori, cititoare. Bineînțeles că totul pornește uneori și din familie, dar există oportunități pe care le pot vedea la bibliotecă, la librărie, de ce nu, se poate inspira chiar văzând și o persoană în troleibuz, care citește, și ulterior se atașează de acest proces.

Europa Liberă: Nu ne ducem chiar până acolo.

Mariana Harjevschi
Mariana Harjevschi


Mariana Harjevschi: „Recomandările, foarte des, pot incita la lectură, întâlnirile cu scriitorii și multe alte acțiuni. ”

Europa Liberă: Deci, pledați pentru varianta de lectură instructivă. Ivan, Dvs. ce definiție ați avea?

Ivan Pilchin: „Întrebarea Dvs. este destul de complexă, cred că și răspunsul meu va fi unul destul de complex. Cititul este în primul rând un produs al civilizației și atunci când citim ne alăturăm la tot ce înseamnă civilizație. N-aș fi de acord cu Maria aici, că cititul este o necesitate biologică. Este o necesitate estetică, cultivată în cadrul unei structuri civilizaționale. Așa cred că putem să privim cititul. Este o parte componentă a ceea ce se întâmplă astăzi, între noi, a ceea ce se întâmplă acum câteva secole, când cititul devine tot mai prezent, publicarea cărților, prezența cărților în casele oamenilor devine tot mai prezentă. În al doilea rând, cititul este...”

Europa Liberă: Stop! Stop! Oare este tot mai prezentă?

Ivan Pilchin: „Consider că da.”

Europa Liberă: Oamenii, mai curând, au, obligatoriu, mașină, și nu numai de spălat. Vor mașină în primul rând!

Ivan Pilchin: „Vorbesc într-un sens foarte general, foarte global. Bineînțeles că nu am în vedere doar RM. Se știe, se discută, se spune foarte mult că în casele mai multor moldoveni nu găsim mai mult de, nu știu, câteva cărți. Nu este o regulă generală, hai să zic așa. Totuși, din experiența mea, din tot ce putem observa, vedem foarte mulți oameni tineri care citesc. Cum spuneam, lectura este și o plăcere. Totodată, una dintre definițiile pe care le-aș aduce aici vine de la o altă reprezentantă a literaturii ruse, apropo, un adversar, într-un fel sau altul, al lui Dmitri Bîkov, Tatiana Tolstaia. Deunăzi, citeam un eseu al ei, în care zicea...”

Ivan Pilchin
Ivan Pilchin


Europa Liberă: Mama lui Artemi Lebedev, alt nebun de pe piața rusească.

Ivan Pilchin: „Exact, exact! Și nepoata marelui traducător Mihail Lozinski și Alexei Tolstoi, la fel un cunoscut scriitor rus. Ea zice că lectura este o formă de voyerism, care ne excită, într-un fel sau altul. Când urmărim întâmplările, stările, gândurile și acel dialog care are loc atât între acel atât cititor, cât și scriitor, cititor și text, între personajele textului ș.a.m.d.”

Maria Pilchin: „Și, dacă îmi dați voie, atunci întreb: și nu e biologică necesitatea, voyerismul nu ține de biologic? Plăcerea nu ne duce într-o stare biologică?”

Europa Liberă: Iată că am băgat zâzanie în familia voastră. Trecem totuși la altă precizare și, în mod organic, o să vă provoc pe felia asta de discuție. Da cum facem față, asta-i preocuparea mea dintotdeauna, aproape de linia de finiș, mă gândesc cu groază: ce n-am citit încă? Și de asta pe mine mă interesează listele astea de 100 de cărți obligatorii ș.a.m.d. Mereu am avut senzația asta, că trece pe lângă mine șuvoiul care se multiplică, se însutește, când bibliotecile transformă în digital depozitele lor: cum facem față, cum ajungi să-ți iei exact cât îți trebuie, să nu umpli capul cu gunoaie, să nu pierzi timpul cu lucruri care s-ar putea să nu-ți fie folositoare? Vă rog să răspundeți la întrebarea asta.

Maria Pilchin: „E foarte dificil să răspunzi la această întâmplare și eu cred că întrebarea a existat dintotdeauna. Apropo, o altă colegă de a noastră, dna Lidia Kulikovski, scrie că în URSS se făceau un fel de sondaje despre cum citește URSS-ul și cum a trebuit să meargă în unul din raioane. Erau instruiți țăranii să spună că citesc, să arate că au carte în casă și, zice - vedeam că îl au pe Lenin invers pus pe raft, până la urmă mărturiseau: ne-au zis că trebuie să vă spunem că citim. Adică, cea mai cititoare țară din lume, în acea perioadă, și ea era un fake. Mi se pare că noi tragem alarma că nu se mai citește atât e mult, dar aici îi dau dreptate lui Ivan Pilchin, eu nu cred că se citește mai puțin, pur și simplu se produce mai multă carte și avem această impresie că nu se citește. Dacă am compara cu secolul XVI, XVII, XVIII, când analfabeții erau majoritari, vom vorbi despre mai multă lectură, când cartea era una elitistă, costa o avere. Astăzi bibliotecile...”

Europa Liberă: După asta, o să vă întreb, și la ce le-a servit, dar vă rog să continuați.

Maria Pilchin: „De aceea eu cred că acel bun de carte, acele o sută de titluri despre care vorbiți, e o imanență firească și, iată, aici mi se pare că rămâne loc pentru alegere, iar alegerea înseamnă libertate, democrație, când omul nu trebuie neapărat să citească cele o sută de cărți pe care le recomand eu, ci să facă un top personal, pentru că e deja alfabetizat, și-a dat bacalaureatul și are două facultăți.”


Europa Liberă: Aici sunt două portițe prin care o să vă rog să intrați și Dvs. și când veți răspunde. Este problema mea personală, de cititor, cât de larg este orizontul meu și este problema ghizilor, care sunteți organizatorii acestor fluxuri. În sensul ăsta, vă simțiți obligați să-l ajutați pe cititorul Botnaru să nu treacă pe lângă niște lucruri absolut obligatorii?

Maria Pilchin: „Cred că Mariana Harjevschi vrea să răspundă aici.”

Europa Liberă: Da.

Mariana Harjevschi: „Știți, noi, cei din interiorul bibliotecilor întotdeauna ne ghidăm de două reguli care sunt valabile, și au fost valabile și mai sunt: fiecărui cititor cartea sa și fiecărei cărți cititorul său. Poate fi aplicat probabil în orice domeniu, produse, servicii. Pentru noi, aceste două legi ne spun: 1) atunci când achiziționăm cartea, pe care s-o achiziționăm? ca să știe dl Botnaru că o avem și se găsește la noi și 2) când a intrat dl Botnaru în bibliotecă, să știe cum s-o găsească în acea avalanșă. Deci, noi vorbim acum cum să aducem în primul rând cartea, ca Dvs. s-o găsiți. Ei, bine, avem și noi această dificultate, sunt prea multe cărți și noi încercăm să segmentăm aici cititorul, unul care este nebun de bun, care își dorește să citească cărți care, probabil, trebuie să le aducă de peste ocean sau cărți care poate au fost editate într-un număr infim de mic, dar trebuie să o găsim. Deci, încercăm să ne apropiem de fiecare din ei, fie că este copil, adolescent, un profesionist și vrea o carte dintr-un anumit domeniu sau vrea o carte, nu știu, doar s-o frunzărească.”

Europa Liberă: Azi dimineață m-o sunat colegul nostru Bordian și-o zis că vrea Teluria lui Sorokin. Am intrat în librărie s-o caut. Nu-i în rețea. Dacă eu vin acum la Dvs. cu Bordian și spun: Dați-i cu împrumut Teluria, este pe raft?

Mariana Harjevschi: „Aș avea nevoie de un gadget ca să verific prin catalogul nostru online.”

Europa Liberă: Nu, dar de ce întrebarea asta, pentru că înseamnă că trebuie să aveți tot diapazonul de cărți, ceea ce este imposibil.


Mariana Harjevschi: „Este imposibil. Atunci noi putem să avem și alte oportunități, pentru că biblioteca de astăzi trebuie să fie una hibridă. Are, fizic, acel produs, cartea, fie îl poate împrumuta din alte biblioteci. De aceea se și creează aceste consorții între biblioteci. Pot împrumuta virtual cartea, o poate, nu știu, oferi prin intermediul unei baze de date. Deci, noi încercăm într-adevăr să onorăm aceste cerințe, dar în măsura unui buget, în măsura unor posibilități tehnologice, pe care noi încercăm acuma să le...”

Europa Liberă: Sau a spațiilor.

Mariana Harjevschi: „Sau a spațiilor, bineînțeles.”

Europa Liberă: Eu nu-mi imaginez că spațiile de pe vremea studenției mele... Au rămas aceleași probabil. Cărțile s-au însutit și-atunci cum...?

Mariana Harjevschi: „S-au însutit, spațiile fizice poate au rămas aceleași, dar totuși vorbim astăzi despre un alt număr de filiale, localizate în diferite sectoare ale Chișinăului. Discutam dimineață cu colegii în vederea cumpărării unor booklending machines - cum ți-ai cumpăra o cola, așa ai putea să-ți extragi cartea.”

Europa Liberă: Am văzut la Paris cum funcționează. Cât costă, la modul practic, v-ați interesat?

Mariana Harjevschi: „Noi abia acum identificăm piața noastră europeană, să vedem care ar fi prețul exact. Nu vă pot spune”

Europa Liberă: Pentru că nu înseamnă doar cutia aceea metalică, înseamnă și sistemul.

Mariana Harjevschi: „Eu cred că și aceste mașinării pot atrage, într-un fel. Atrag la lectură și faptul că eu, în acest moment, pot afla unde este cartea, acum am vrut, acum am avut și ocazia s-o obțin.”

Europa Liberă: Să-l lăsăm și pe Ivan să ne răspundă la întrebarea: cum facem ca să nu murim sub avalanșele astea de cărți?


Ivan Pilchin: „Să încercăm să ne emancipăm de cărți, în primul rând, cred că de aici trebuie să pornim. Uitați-vă, mi se pare că listele de lectură obligatorii sau suplimentare, cum au fost ele și încă sunt, la universități, în școli este doar o doar o etapă în devenirea unui cititor. Școala, cei șapte ani de acasă, care ne învață să ne orientăm în primul rând în ceea ce s-a făcut, în ceea ce există, în ceea ce putem găsi în biblioteci. De fapt scopul este să se formeze un cititor independent, cu adevărat inteligent, care știe să discearnă lucrurile, să devină critic, să aibă o viziune critică asupra a ceea ce este cu adevărat valoare și a ceea ce nu este valoare, de ce are nevoie, de ce nu are nevoie. Și așa mai departe. Cu câteva zile în urmă, răsfoiam unul din ultimele numere ale revistei Time, în care am găsit lista celor 100 de cărți ale anului 2019, care au intrat într-un top public. Și din acele 100 de nume și cărți care au fost enumerate acolo, am recunoscut doar unul singur, mă rog, poate sunt un cititor mai ignorant în sensul ăsta...

Europa Liberă: Ce modest e soțul Dvs.!

Ivan Pilchin: „... e vorba despre Margaret Atwood, de celelalte poate am auzit, am citit ceva, dar nu știu dacă vreodată voi ajunge la această listă și nu știu dacă este ea obligatorie anume pentru mine.”

Europa Liberă: Și-ați avut regrete, ca și mine?

Ivan Pilchin: „Într-un fel sau altul, regret, știți, că ceva îmi scapă printre degete, că nu devin și eu parte a unei lumi care merge, cu un pas tot mai alert înainte, de parcă rămân în urmă. Da, ceea ce vreau să zic, de fapt, că emanciparea de acea stihie care reprezintă valul informațional, dar și lumea cărților, este să-ți creezi propriul tău corp fin, reflectat în biblioteca personală. Cum ziceam undeva, și la un moment dat am citit despre asta: biblioteca personală, pe care o faci în casa proprie, de fapt ești tu, reflectat în ea. Felul în care îți aranjezi cărțile, cărțile pe care le alegi și le aduni pe parcursul întregii vieți...”

Europa Liberă: Ești ceea ce bei, ești ceea ce mănânci, ești ceea ce citești!

Ivan Pilchin: „Exact. Și astfel, prin această bibliotecă, ai șansa să te salvezi, într-un fel sau altul, devenind lista obligatorie pentru cei care vor prelua această bibliotecă și vor vedea: uite, cel care a citit aceste cărți este așa, aşa și așa: a ales așa și așa. Mi se pare că, de fapt, este o chestie foarte individuală, aici nu există nicio obligație și nicio impunere.”


Europa Liberă: Dar există, într-adevăr, meniul minim și feblețea mea, Bîkov, de multe ori începe cu asta: ce cărți formatoare ai citit? La discuțiile lui cu marile personalități. Îi provoacă la discuții tocmai cu titlurile preferate, tocmai ca să vadă exact, în infraroșu, cum s-a format personalitatea. Ne întoarcem la listele obligatorii, și, iarăși, la responsabilitatea Marianei Harjevschi, ca director general, dar mai cu seamă la cei care formează listele în cei șapte ani de acasă, în cei 14 ani de viață. Dacă de exemplu, într-un sat, obligatoriu este Sadoveanu, pentru că așa-i place profesoarei și copilului nu-i place, copilul vrea Harry Potter. Un copil al unei foste colaboratoare de a noastre a copiat cu pixulețul Harry Potter în engleză, a făcut această muncă titanică. Ea sigur că nu vroia Druță sau nu vroia Sadoveanu. Cât de receptivă este școala, profesorii, mai ales acuma, cât de repede reacționează la ceea ce există pe piață, ca să nu rămână în afară, nu știu, Ioana Isac. Sau Eugen Cioclea.

Maria Pilchin: „Recent, m-am apucat și eu de o carte, care se numește Sfârșitul competenței de Tom Nichols. Și sună așa, foarte provocator acest titlu, doar că mi se întâmplă ceea ce ziceați Dvs. la începutul emisiunii, că am un soi de dialog, chiar polemică, cu autorul. La tot pasul întreb: da de ce nu-mi spui încă de ce se întâmplă acest sfârșit al competenței? Pentru că sfârșitul competenței presupune plecarea de pe scenă a valorilor, a expertului. Unde au greșit experții într-atât, încât nu mai sunt ascultați? Asta mă întreb eu și mă gândesc aici la profesorul de limbă și literatură română, că eu, din start, am fost și sunt și voi fi mereu profesoara de limbă și literatură română, unde am greșit noi. Și mi se pare că am greșit în școală. Atunci când copilul a vrut să-mi spună că în Baltagul lui Sadoveanu el a citit asta și eu sau altcineva a insistat că G. Călinescu nu așa a văzut Baltagul. Sau alt critic. Iată, această tăiere de aripi, tăiere de spirit critic și punerea unor axiome, a unor lucruri aduse, aproape, până în stereotip, până în formule împietrite, ceea ce omoară autorul în școală. Ceea ce omoară, de multe ori, lectura și Mariana Harjevschi, mai nou, discuta cu mine despre lectura funcțională, care presupune un soi de aplicatibilitate în viața cititorului. Mai ales a cititorului elev, cititorului-copil. Unde greșim noi, experții? Pentru că cel mai ușor este să negăm. Vedeți că fiecare generație neagă și spune că cei care vin sunt mai ignoranți, sunt nepregătiți, jale totală, și este un discurs auzit de multe ori din partea pedagogilor, dar eu mă gândesc că trebuie să ne oprim și să ne întrebăm totuși cum să construim un dialog cu viitoarele generații, și să le cultivăm, pe de o parte, lectura, iar pe de altă parte, să le înțelegem noua lume pe care ei o produc. Pentru că fiecare generație, volens-nolens, își elaborează un nucleu valoric, uman și acest nucleu valoric-uman construiește o nouă lume. În care s-ar putea ca noi să nu ne mai regăsim. Și atunci vom nega și vom spune că eu sunt doctor habilitat, eu sunt expert, dar societatea nu mai are nevoie de mine. De ce nu mai are nevoie societatea de mine? Asta ar trebui să fie întrebarea pe care să ne-o punem în calitate de experți.”

Europa Liberă: Dar în noua lume e riscant să fii total deconectat de ceea ce spunea Ivan Pilchin. Cred că există riscul, dacă noi nu știm pe ăștia tineri să-i conectăm, cu mijloacele zilei de astăzi, a tot ce a produs până acum omenirea, mai ales în materie de filosofie, de morală, de etică. Atunci îi împingem spre lumea roboților și a Matrix-ului, nu?

Maria Pilchin:Păi, e acel dialog despre care vorbeați la început.”

Ivan Pilchin: „Uitați-vă, primul contact cu cartea vine atât din familie, cât și din școală. Anul acesta am participat într-un proiect al Ministerului Educației, de revizuire a unor programe școlare la literatura universală și la literatura română. Unul dintre principiile noi care s-a introdus în aceste programe e că profesorul este independent, are toată libertatea să aleagă, ținând cont de cerințele, necesitățile, plăcerile elevului 80 la sută, precis, pentru că sunt desigur niște nume obligatorii, pe care nu poți să le ignori, da sunt lucruri pe care poți să le manevrezi, pe care să le adaptezi. Pe care poți să le înlocuiești unul cu altul, dacă sunt lucruri care pot fi înlocuite. În sensul acesta, scopul nu este, de fapt, cartea sau textul cutare, scopul este ceea ce tu formezi cu ajutorul ei, în cazul școlii, în cazul elevului și a profesorului, acea competență, despre care este vorba, acele valori pe care tu le propui spre discuții și tot aşa. Pentru că, de fapt, atunci când citim cărțile, dacă suntem cititori inteligenți și așa mai departe, noi, de fapt, urmărim ce? Ca, la un moment dat să ajungem cum se spune despre acel ce. Sau, mai bine spus, cum se spune despre ceea ce eu deja știu. Pentru că sunt cărți care nu deschid mari adevăruri și nu ne schimbă absolut, ci doar ne oferă o altă perspectivă sau aduc acea plăcere estetică de a spune încă o dată despre dragoste, despre prietenie, despre aventură ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Contingentul de profesori, pe mâna cărora se dă această libertate și instrumentul ăsta extraordinar de instruire, face față unei asemenea libertăți? Nu cumva profesorii sunt mai bine cu caietele de la școala pedagogică? În care scrie că Sadoveanu eto nașe vseo?


Ivan Pilchin: „Bineînțeles că și acest moment, însă timpurile se schimbă și textele, la fel, trebuie să corespundă acelor realități, acelui spirit, dacă vreți.

Europa Liberă: Eu nu mă tem de text, eu mă tem, în general, că sistemul politic, administrativ, este atât de miop, încât nu vede că, azi, dacă nu ai profesorii ăștia formatori, cine-i învață pe oamenii ăștia care vor conduce mâne țara? Metoda de apropiere față de tot ce se întâmplă în jurul omului ăsta foarte mult contează, vă dau dreptate, și, iarăși, depinde pe mâna cui îl dai tu pe omul tânăr să-l învețe, să aibă ochi critici, analitici, și nu evlavioși, în fața politicianului, preotului ș.a.m.d.

Mariana Harjevschi: „Vedeți cât de complex este acest subiect pe care îl discutăm noi astăzi și cât de complexă este activitatea bibliotecilor de astăzi?”

Europa Liberă: Și cât de puțin vă plătesc?

Mariana Harjevschi: „Ăsta deja e un alt subiect...”

Europa Liberă: Păi, da e legat...

Mariana Harjevschi: „E legat pentru că...”

Europa Liberă: E legat pentru că sunteți pe linia întâi și de fapt sunteți cei mai necăjiți.

Mariana Harjevschi: „Cred eu că aici și profesorul, dar și bibliotecarul are nevoie de flexibilitate, dar are totuși nevoia de a se ține de un fir, pentru a se asigura calitate educației, de a asigura calitate lecturii. Bineînțeles că avem nevoie uneori de acele liste de recomandare și noi, deseori, urmărind piața editorială, ce apare, bineînțeles că urmărim și care sunt cei mai vânduți scriitori, sunt cei mai des discutați, autori sau cărți. Urmărim și ce se face la nivel internațional, la nivel național, încercăm să întrebăm cititorul, pur și simplu, ce i-ar plăcea. Deseori avem discuții foarte aprinse și cu părinții, pentru că ei sunt acei care ne spun nouă că acea carte nu este cea pe care să o recomandăm copiilor. În schimb, copii vin într-adevăr și cer Harry Potter.”

Europa Liberă: Sau când a apărut Vaculovschi cu un cuvințel mai...

Mariana Harjevschi: „Am avut discuții chiar cu cei care ne evaluează modul în care noi procurăm, achiziționăm aceste cărți, și ne-au și întrebat, la modul direct: de ce atâtea exemplare de Harry Potter? Pentru că se consideră că noi trebuie să achiziționăm o singură carte în bibliotecă, deși solicitările sunt atât de mari, că noi nu facem față având doar un singur exemplar. Vedeți cât de anevoioasă este uneori decizia asupra unei cărți.”

Europa Liberă: Eu vreau să vă mai întreb ceva, dacă credeți că totuși o carte, lăsată ca o corăbioară într-un pârâu sau aruncată în ocean ca o sticlă cu bilet, ajunge până la urmă, în mod inevitabil la cititor? Și vă dau exemplu. Harari, de exemplu. În mod inevitabil a ajuns la toată lumea, dar putea să nu ajungă. Dar, a ajuns, și în română, și în rusă, și noi avem avantajul ăsta că pe două filiere. Credeți totuși că, în mod inevitabil, lucrurile bune o să răzbată? Ivan Pilchin.


Ivan Pilchin: „În cazul lui Harari, țin minte cum a ajuns el la mine. La un moment dat, Harari a fost recomandat de Bill Gates. Anual, Bill Gates încheie anul recomandând câteva cărți. Știu că și anul acesta recomandă ceva, a anunțat deja acest lucru. Și, de fiecare dată mă uitam: el nu recomandă literatură artistică. Doar cărți de specialitate, dacă putem spune așa: istorie, educație...”

Europa Liberă: Bill Gates nici nu citește ficțiune.

Ivan Pilchin: „Exact, da, cărți care cu adevărat spun lucruri concrete, de popularizare a științei. Apropo, genul acesta de lectură a devenit foarte popular în ultimii ani, pentru că au apărut foarte multe cărți cu adevărat interesante.”

Europa Liberă: Dar și multe prostii!

Ivan Pilchin: „Bineînțeles, și aici tot trebuie să știi să discerni. Alături de Harari au mai apărut alte câteva modele de a povesti în felul ăsta, dar alături de un oarecare fizician Richard Feynman sau psihologul Oliver Sacks, mai găsești aceleași modele de a citi despre medicină, fizică, astronomie ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Pardon. Fac o paranteză. Pe Furtună îl întrebam despre Harari, și Furtună-i temeinic biolog, antropolog, și el mi-a spus o impresie, nu știu cât de adevărată este, el a zis că cartea, în general, e un produs foarte captivant, dar specialiștii, experții pe anumite domenii au foarte multe pretenții la faptul cum el sincopează, aproximează științele lor, în care ei sunt experți. Există în general dilema? Îl dăm pe mâna experților sau Harari e bun pentru că te aduce să te gândești la lucruri globale.

Ivan Pilchin: „Cel puțin te captivează, știți, și aici aș vrea să revin inclusiv la întrebarea Dvs. despre școală și ce facem noi în școală. Problema de fapt a cititului în școală nu este ca elevul să citească lista obligatorie, unu-doi-trei autori, ci ca, ulterior, atunci când va ieși din clasă, din școală, el să continue să citească. Important este să se insufle acel entuziasm al lecturii, interes și plăcere a lecturii care să persiste. Iată în cazul lui Harari - și aș vrea să devin un fel de avocat al lui – acel fel de a povesti, de a îngloba lucrurile, a conecta lucrurile, care, la un moment dat, par foarte distanțate unele de altele, captivează și te provoacă să citești mai departe, poate să te mai adâncești și să treci la titlurile și la autorii poate mult mai detaliați ș.a.m.d. Am avut eu această pornire.”

Europa Liberă: Eu tot m-aș porni să fiu avocatul lui Harari, pentru că sunt și eu un diletant de meserie, pentru că încerc să privesc lucrurile distant de amănuntele științifice, mă obligă meseria. Și în sensul ăsta îi sunt avocat și părtaș, pentru că el unește tunelurile astea umanitare.

Maria Pilchin: „Știți că am o emisiune la Televiziunea Națională și atunci când am pornit acest proiect, eu m-am întrebat: cum văd formatul? Să popularizez sau să fac o emisiune doctă, academică, pentru o mână de experți, o emisiune care să fie mai degrabă despre mine, și nu pentru oameni, pentru marea masă care o să mă privească. Și atunci, eu am mers totuși pe popularizare. Atunci când vorbim despre autori de calibrul lui Harari: Harari nu pretinde că este expert. Harari nu pretinde că este savant, care învață.”

Europa Liberă: Este istoric.


Maria Pilchin: „Tipul lui de scriitură este un eseu. O încercare de a explica ceva, o încercare de a medita asupra a ceva. Este chiar și o speculație, frumoasă, care-ți asigură un soi de divertisment intelectual și eu cred că uneori astfel de lecturi și astfel de scriituri sunt necesare pentru că ele te provoacă. Nu știu dacă Harari și-a propus să ne învețe, el și-a propus să ne provoace. Același lucru l-a făcut Toffler prin cărțile lui, deja în anii 70, în America. Te provoacă să gândești, te provoacă să-ți gândești contextul, lumea și pe tine în lume, și uneori mi se pare că asta este mult mai important decât marile tomuri, foarte docte, foarte încifrate, cu un limbaj de multe ori baroc, pentru că e un soi de plăcere narcisiacă a cercetătorului de a poza, prin limbajul acesta ultra-academic, care e citit de cinci oameni într-un seminar, pentru că omul își dă un doctorat. E un lucru foarte necesar și el, dar piața muncii, apropo, cât suntem în ea, a venit cu foarte multe pretenții în acest sens și a spus: dar care este impactul și rezultativitatea acestor rezultate academice? Au mâncat mai mulți copii în urma acestui studiu, și eu vă spun că am făcut în viața mea studii și-o să mai fac, chiar mi-am propus, dar sunt conștientă de faptul că trebuie să fiu atentă la ceea ce mă înconjoară.”

Mariana Harjevschi: „Săptămâna asta reflectăm în cadrul Bibliotecii Municipale, ne propunem să facem acel barometru al lecturii, al consumului de carte care se produce în cele 27 de filiale ale bibliotecii. Și, bineînțeles, vom aborda probabil și astfel de întrebări, care ar putea ca să ne ajute.”

Europa Liberă: „Mai ales în timp relativ, previzibil, ce se întâmplă cu oamenii care într-adevăr citesc sau nu citesc. Știți ce se întâmplă cu oamenii care nu citesc? Eu uneori văd că sunt analfabeți și am văzut și recentele cercetări mondiale, care te îngrozește, care nu știu să înmulțească 8 cu 8. Au calculatoare pe telefon, când nu citesc, asta e deja periculos. Pe final, vreau să vă rog, totuși, o banalitate, dar ce carte sau câte cărți ați vrea să puneți sub pom, gândindu-vă la oamenii dragi? Cu precizarea: e pentru copil, pentru un moșneguț ca mine, pentru o adolescentă?

Maria Pilchin: „Să știți că cărțile sunt într-atât de prezente în viața mea. Noi avem o bibliotecă impunătoare și nu doar într-o casă, în mai multe. Sunt la o bibliotecă, sunt la o editură, am o emisiune cu cărți...”

Europa Liberă: Pe care Dvs. le serviți ca pe bucate.

Maria Pilchin: Chiar nici nu știu ce să vă spun, dar e o sugestie, și eu cred că o să pun trei cărți sub pomul de Crăciun.

Europa Liberă: Titluri?

Maria Pilchin: „Nu pot să vă dau, trebuie să le caut să le caut. Dar cred că trebuie să fie un eseu pentru Ivan, ceva de felul în care ați văzut că v-a vorbit, o carte, cred că mai degrabă de literatură universală pentru Mihai, asta mi-aș propune să citim, cred că ar fi unul adaptat la vârsta asta pentru că e mic. Iar pentru mine e nevoie de un eseu de inter sau transdisciplinaritate. Simt din ce în ce mai mult nevoia să învăț să trăiesc într-o lume care se schimbă și îmi pare că-mi scapă”

Europa Liberă: Mariana, ce?


Mariana Harjevschi: „Mereu merg așa, în buzunar cu lista pe care de obicei noi o selectăm în cadrul Bibliotecii Municipale, Chișinăul citește sau Bătălia Cărților. Ei bine, poate de data asta le las la o parte, dar spre final, exact ca Bill Gates, vom încerca să le anunțăm. Știind că acum sunt la mare căutare cărțile care vin să vorbească despre cum experimentăm anumite lucruri, cum ne putem crea ceva, având acasă anumite ustensile, să zicem un boț de gheață sau cum putem crea un vânt.”

Europa Liberă: Un perpetuum mobile.

Mariana Harjevschi: „Da, de ce nu? Și atunci aceste cărți despre experimente vor fi și pentru copii, și pentru adolescenți, pentru că astfel aș promova lectura intergeneraționistă, care tocmai este necesar ca s-o valorificăm în cadrul bibliotecilor.

Ivan Pilchin: „Sunt de acord cu Maria, cărțile în casa noastră sunt atât de prezente, încât noi le percepem ca pe o surpriză de Anul Nou. Ieri am cumpărat opt cărți, pe care deja le-am planificat pentru lectură. Ceea ce aș dori, personal pentru mine, este să am încă o carte a lui Jean Baudrillard, despre societatea consumului în masă, și acesta este un pericol al tot mai masivei producții editoriale, că devine un produs în masă, din care trebuie să selectăm tot ce este cel mai bun. Pentru noi, bineînțeles, ceea ce ni se potrivește.”

Europa Liberă: Iată, cum își caută pisica leacul, așa și acești profesioniști ai cititului și ai promovării cărților își caută și ei leacul. Ca un profan ce sunt, îndrăznesc să spun și eu că, în căutarea lui Sorokin, care nu l-am găsit, Teluria, am intrat la librărie și, sunt omul întâmplării, s-a oprit privirea mea la Dina Rubina, Вот идет Мессия!, despre viața în Israelul de cândva, care-i valabilă și acum. Nu știu de ce m-am oprit și am luat-o – pentru Secret Santa – o s-o pun acolo, sub pom, și o să ajungă la unul dintre colegii mei. Eu zic, când alegeți cadouri de Crăciun, de Anul Nou, mai opriți-vă și la o carte, nu strică. Și cred că invitații mei v-au convins.

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG