Linkuri accesibilitate

Berlinala între basme moderne şi realităţi nefardate


Scenă din „Malmkrog” de Cristi Puiu (Foto: Berlinale)

Însemnări de la Festivalul Internaţional al Filmului de la Berlin

Berlinala între basme moderne şi realităţi nefardate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:02 0:00
Link direct



Deocamdată nu se conturează un favorit incontestabil - adică un film care ar merita distins cu marele premiu, Ursul de Aur. Dacă dăm crezare topurilor din ziarul berlinez „Der Tagesspiegel”, propuse de critici şi cronicari, atunci filmul italianului Giorgio Diritti, „Am vrut să mă ascund” ar fi un posibil aspirant. Filmul reconstituie biografia pictorului paranoic, Antonio Ligabue, interpretat extraordinar de actorul Elio Germano.

Ana-Felicia Scutelnicu, a doua din dreapta, producător de film
Ana-Felicia Scutelnicu, a doua din dreapta, producător de film


De remarcat ar fi faptul că cel puţin în competiţia Berlinalei au rulat până acum filme convenţionale. Multe dintre aceste producţii sunt ecranizări. Alte sunt inspirate sau bazate pe motive preluate din basme sau legende. Astfel, motivul basmului Hänsel şi Gretel (al fraţilor Grimm) este reluat într-o formulă actualizată în filmul elveţian „Surioara” de Stéphanie Chuat şi Véronique Reymond, cu Nina Hoss şi Lars Eidinger în rolurile principale. Şi în filmul „Undine” (Ondine) al regizorului german Christian Petzold se reinterpretează mitul fetei care trăieşte în apă şi care-şi ucide ibovnicii infideli.

Cu mituri şi legende operează şi Alexander Kluge în filmul său experimental „Orphea”, transformând-ul pe personajul mitologiei antice, Orfeu, într-o femeie (interpretată de Lilith Stangenberg).

Pelicula a rulat în noua secţiune Encounters (Întîlniri) care a fost inaugurată cu filmul lui Cristi Puiu, „Malmkrog”.

Cronicile apărute după premieră au lăudat noul film al regizorului român.

„Malmkrog” este un film care respectă până la un punct dramaturgia aristotelică, adică unitatea locului, timpului şi personajelor implicate într-o non-acţiune. Timp de peste 3 ore personajele discută, se mai contrazic, mănâncă şi nu ajung la nicio concluzie. Dialogurile despre război şi pace, Rusia şi Europa sau Dumnezeu şi Diavol, sunt inspirate din scrierile teologului rus, Vladimir Soloviov (1853-1900). Puiu îşi ascunde propriile concepţii, nu oferă în cele 6 tablouri ale filmului vreun răspuns limpede la problemele abordate. Tocmai acest aspect lasă loc liber interpretărilor. Asta s-a văzut şi in cronicile din presa germană. Cea mai ciudată fiind cea din ziarul „Die Tageszeitung” în care recenzentul crede că „acest filmul enigmatic” este un semnal revoluţionar, adresat aristocraţiei de la finele secolului al XIX-lea, condamnată la dispariţie.

O abordare dramaturgică total diferită oferă Radu Jude în filmul său „Tipografic majuscul”. Intensitatea dramatică a cazului tânărului Mugur Călinescu, din Botoşani, e transpusă cinematografic în stilul teatrului epic. Jude, care a scris scenariul împreună cu Gianina Cărbunariu, reconstituie cazul tânărului care a protestat împotriva sistemului ceauşist, într-un montaj paralel. Din fragmente împrumutate din dosarele Securităţii şi din imaginile propagandei televizate în ultimul deceniu al regimului ceauşist, a fost reconstituită drama prin care trece Mugur Călinescu (interpretat de Şerban Lazarovici), fără să devină un exerciţiu de didacticism. Secvenţele cele mai răscolitoare ale acestui film sunt cele în care părinţii tânărului care a scris lozinci critice la adresa sistemului încearcă să-l cuminţească. Mai ales din discursul oportunist al tatălui (interpretat de Şerban Pavlu) se poate deduce cum de a fost posibil ca o mare parte a populaţiei s-a supus uniformizării, fără să schiţeze vreun gest de opoziţie.

În această seară va rula, tot în secţiunea Forum, şi cel de-al doilea film al lui Radu Jude. Filmul documentar, realizat împreună cu Adrian Cioflâncă, se numeşte „Ieşirea trenurilor din gară” şi evocă pogromul din Iaşi, din 1941.

XS
SM
MD
LG