Linkuri accesibilitate

Bernard-Henri Levy - un intelectual în luptă cu populismul


Pe marginea turneului european al filozofului cu piesa sa de teatru „Looking for Europe”/„În căutarea Europei”.

Există vreo modalitate de a combate eficient populismul, curentul politic destructiv ce a invadat din interiorul ei Europa, asociat cu forme exacerbate de corupție, naționalism, rasism, antisemitism și homofobie, și săpînd unitatea și valorile europene?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:40 0:00
Link direct

Numărul optimiștilor pare foarte redus, la fel ca și numărul intelectualilor de prestigiu dispuși astăzi să se angajeze trup și suflet în disecarea și combaterea fenomenului. Între ei se distinge în ultimele luni, un intelectual francez, militant de lungă dată pentru cele mai diverse cauze politice, nu odată luat în derîdere și contestat pentru angajamentele și prieteniile sale, dar care nu pare să se lase de loc descurajat. Este vorba de filozoful, scriitorul și activistul politic Bernard-Henri Levy, aflat în plină actualitate grație piesei sale de teatru Looking for Europe/În căutarea Europei, un monolog intelectual pe care îl interpretează, începînd din martie și pînă în mai, în ajunul alegerilor europene, în 22 de orașe ale continentului.

La teatrul Belvarosi Szinhaz Budapesta...
La teatrul Belvarosi Szinhaz Budapesta...

Luna aceasta este una cheie în turneul său prin Europa, grație spectacolului pus cu dificultate în scenă la Budapesta (10 aprilie) și la Gdansk (12 aprilie), privit cu scepticism la Berlin (15 aprilie) și așteptat de cei care l-au admirat pe Havel, la Praga, pe 26 aprilie.

Afiș pentru spectacolul de la Gdansk
Afiș pentru spectacolul de la Gdansk

La origine, Bernard-Henri Levy (bine cunoscut sub inițialele BHL) și-a scris piesa în 2014, cu titlul Hotel Europa, pentru centenarul asasinării la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei. În 2018, BHL a adaptat textul situației din Marea Britanie și l-a interpretat la Cadogan Hall, la Londra, sub titlul Last Exit Before Brexit, iar apoi și în Statele Unite, la New York.

În turneul european, filozoful și-a rescris părți ale monologului – care durează o oră și jumătate și este prezentat fie în franceză, fie în engleză, cu subtitrare în limba țării în care are loc spectacolul – în funcție de fiecare context național.

Afișul francez al piesei „Looking for Europe”
Afișul francez al piesei „Looking for Europe”

Autorul declară în mod repetat, în numeroasele interviuri ce i s-au luat, că pentru el este vorba de „un pariu asupra Europei, credința mea în această mare Idee pe care părinții noștri ne-au transmis-o ca moștenire, convingerea mea unică fiind că doar această Idee a avut, ieri, forța să înalțe popoarele deasupra lor și a trecutului lor criminal, și că doar ea va avea forța, mîine, de a evita întoarcerea demonilor, ai totalitarismului și a celor, în consecință, ai crizei și mizeriei. Toate acestea le am în inimă, toate fac, de la căderea Zidului Berlinului încoace, obiectul unui angajament personal prea vital și prea constant, pentru ca, treizeci de ani mai tîrziu, să mă mărginesc să abandonez totul.”

Dacă în marile metropole europene, BHL a fost întîmpinat cu curiozitate și a jucat cu casele închise în fața unor săli cu pînă la 1500 de locuri, punerea în scenă a spectacolului a întîmpinat mari dificultăți în Ungaria și Polonia. În Polonia, piesa a putut fi jucată doar grație invitației fostului primar, asasinat, al Gdanskului, în timp ce în Ungaria, echipa lui BHL a găsit cu mare greutate un mic teatru independent (Belvárosi Színház) cu opt sute de locuri, în centrul Budapestei, toate celelalte teatre refuzînd piesa, sub diverse pretexte bidon.

Bernard-Henri Levy în spectacolul său „Looking for Europe”
Bernard-Henri Levy în spectacolul său „Looking for Europe”

Vorbind despre situația de la Budapesta, BHL declara într-un interviu: „realitatea este că în această țară există un sentiment difuz și teribil, care constituie adevăratul ciment al autocrației și care se cheamă frică. Frică și autocenzură. Este un ciment în același timp foarte solid și extrem de trist.”

Bernard-Henri Levy nu a evitat de loc confruntarea, declarînd în mai multe interviuri date presei că „Viitorul Europei ține de Viktor Orbán, care este un soi de naș al tuturor radicalilor europeni; dacă sistemele iliberale cîștigă, atunci vom asista la colapsul Europei.” „Budapesta este importantă – adăuga el – pentru două motive: pe de-o parte, a fost una din capitalele Imperiului Habsburg sau a unui imperiu descris de Milan Kundera drept ʻo schiță a Europeiʼ. Pe de altă parte, Budapesta a fost una din capitalele luptei împotriva totalitarismului”. BHL mai afirmă, „Dacă cîștigă Orbán, Europa se va prăbuși, iar Trump, Putin și Erdogan vor cîștiga. Slavă Domnului și marii democrații americane, Trump s-ar putea să nu mai fie peste doi ani, dar pentru moment ei formează o coaliție împotriva Europei și Orbán este parte a acestei coaliții”.

În contextul piesei, în care afirmă că Donald Trump este liderul haitei, Bernard-Henri Levy repetă – așa cum o face și într-un interviu cu publicația ungară Index.hu și în The Guardian – că „Orbán este mai inteligent decît Trump. Într-o altă viață el a fost un disident și un democrat, dar cert este că acum are aceleași tendințe. Are aceeași abordare (ca Trump) cînd vine vorba de presă, lege și justiție”.

Bernard-Henri Levy în spectacol...
Bernard-Henri Levy în spectacol...

În privința Ungariei, BHL, - care a fost primit de Viktor Orbán într-o întrevedere ce a durat două ore – este de părere că „Există o voință de a face ca spiritelor libere din Ungaria să li se închidă gura. De a împiedica universitățile cele mai performante să lucreze. De a interzice acele tipuri de studii considerate potențial primejdioase, cum sînt cele despre genurile umane. Universitatea Central Europeană este obligată să-și facă validate o parte din diplome la Viena, ca să-și poată menține statutul de excelență academică. Această contra-revoluție... este la fel de adevărată în Ungaria, ca în Italia și începe să o fie și la Viena. Așa ceva nu poate fi acceptat”.

Ce rol joacă piesa sa în acest context? BHL răspunde: „În Looking for Europe aveți filozofie, literatură, poate chiar puțină poezie, memorii personale, fragmente de memorie. Teatrul este un gen foarte liber care permite acest amestec, la care țin. Monologul, ce poate fi numit și flux de conștiință, este un gen minunat.”

Cert este că Bernard-Henry a transmis, la Budapesta, ca și la Varșovia, pe lîngă mesajul teatral, unul vădit politic, în cuvintele lui: „Sper că Orbán va renunța să se alieze cu Marine Le Pen și cu Matteo Salvini. Sper că el va înțelege că singura lui protecție este Europa. Sper că europenii îi vor face pe unguri să audă cu claritate mesajul următor: dacă votați pentru ʻdemocrația iliberalăʼ riscați ca într-o bună zi să nu mai aveți un loc în Europa. Este alegerea voastră, dar nu puteți avea și untul și banii pe unt.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG