Linkuri accesibilitate

Biden nu doar a revenit, dar este acum favoritul democraților americani pentru prezidențiale


Fostul vicepreședinte al Statelor Unite, democratul Joe Biden adresându-se suporterilor din Los Angeles, California. 3 martie 2020
Fostul vicepreședinte al Statelor Unite, democratul Joe Biden adresându-se suporterilor din Los Angeles, California. 3 martie 2020

Dacă Biden va fi candidatul, el va trebui să-și îndrepte mesajul și către mișcarea lui Sanders, pentru că altfel va priva campania democrată de grupul cel mai entuziast și activ.

Campania electorală americană nu duce lipsă de întorsături dramatice. De unde pînă nu demult candidatura fostului vicepreședinte Joe Biden era văzută ca un eșec, ieri – odată cu etapa Super Tuesday/ Super-Marțea, în care 14 state au fost în competiție – Biden nu doar a revenit, dar este acum favoritul.

Corespondență de la Washington de Valeriu Sela
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:54 0:00
Link direct



Chiar dacă numărătoarea finală din California, statul cel mai mare din actuala etapă a preliminariilor democrate, îi poate aduce senatorului Bernie Sanders mai mulți delegați, pe ansamblu, nu exista niciun dubiu că momentul politic îi aparține lui Biden. Victoriile sale neașteptate în state cum sînt Texas, Minnesota și Massachusetts și în unele în care Sanders a investit masiv, Virginia sau Carolina de Nord, ca și controlul pe care-l exercita în state din sud, în care alegătorii negrii americani au un procent semnificativ, sînt vești bune pentru Biden, atît acum cît și pentru etapele următoare.

Ce a dus la aceste evoluții? Momentul crucial pentru Biden a fost victoria sa categorică din Carolina de Sud, înainte de Super-Tuesday, primul stat din preliminarii a cărui diversitate reflectă pe cea a Americii. Acolo, negrii americani i-au adus victoria lui Biden. Și tot acolo s-a instalat în conștiința publică ideea că Biden, și nu democratul socialist Bernie Sanders, este cel care poate să unească partidul, ingredient necesar pentru a-l înfrînge pe Trump.

Circa jumătate din alegătorii democrați s-au decis cu cine să voteze în ultimele zile și aceștia au optat, în procente mari, pentru Biden...


Ce s-a întîmplat după aceea a întărit aceasta idee; doi candidați moderați apreciați – Pete Buttigiec și Amy Klobuchar – s-au retras din cursa și și-au declarat sprijinul pentru Biden. Pe ansamblul țării, circa jumătate din alegătorii democrați s-au decis cu cine să voteze în ultimele zile și aceștia au optat, în procente mari, pentru Biden, un candidat al sistemului, democrat moderat, echilibrat, tolerant și unificator.

Următoarele etape îi dau șanse bune lui Biden să continue tendințele pozitive. El are însă o problemă serioasă, dacă va cîștigă preliminariile, și anume a menține mișcarea entuziastă care-l urmează pe Bernie Sanders și care e varianta de stînga a bazei electorale a lui Trump, la dreapta spectrului politic. Sanders e sprijinit de mulți tineri, care resping ideea de continuitate și revenire la anii Obama, pe care o promovează Biden. Ei își amintesc că fie și pe vremea fostului președinte democrat, problemele sociale, între care diferențele de venit, accesul la îngrijire medicală și sistemul favorizînd grupurile de interese au rămas aceleași, dacă nu chiar s-au acutizat. Ceea ce democrații vor mai mult decît orice este să pună capăt președinției Trump.


Dacă Biden va fi candidatul, el va trebui să-și îndrepte mesajul și către mișcarea lui Sanders, pentru că altfel va priva campania democrată de grupul cel mai entuziast și activ. Pe termen scurt urmează să vedem ce decid alți doi candidați, senatoarea Elizabeth Warren și fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, ambii performând slab ieri.

XS
SM
MD
LG