Linkuri accesibilitate

Bilanțul politic al săptămânii: Încotro vor merge voturile indecișilor?


Bătălia la prezidențiale se va da între președintele Igor Dodon și lidera PAS, Maia Sandu, într-o reluare a meciului din 2016, sugerează rezultatele unor sondaje de opinie separate, date publicității astăzi. Cei doi se află pe primele locuri, la distanță mare de restul candidaților, iar Dodon conduce. Niciunul nu va câștiga însă din primul tur, iar meciul se va tranșa în repriza a doua, mai sugerează sondajele. Și niciuna din cercetări nu acoperă opinia alegătorilor din diaspora sau din regiunea transnistreană:

Bilanțul politic al săptămânii: Încotro vor merge voturile indecișilor?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:04 0:00
Link direct

Barometrul opiniei publice, realizat de CBS-Research, la comanda Institutului de Politici Publice, arată că trei din patru persoane chestionate sunt disponibile să se prezinte la scrutinul prezidențial.

Aproape fiecare a patra ar vota pentru actualul șef de stat, Igor Dodon, urmat, cu 20%, de fosta prim-ministră Maia Sandu...

Un alt sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor constată un decalaj mai mare între Dodon și Sandu: 32,5% pentru liderul informal al socialiștilor care candidează independent și 18,4% pentru lidera Partidului Acțiune și Solidaritate. Cele două cercetări au modelat și situații ipotetice pentru turul al doilea, cu un scor favorabil pentru Dodon în ambele cazuri.

Ce le diferențiază însă este numărul indecișilor, 36% în cazul Barometrului Opiniei Publice, respectiv, 24% în cazul Asociația Sociologilor și Demografilor. Anume de aici ar putea apărea surpriza, este convins comentatorul politic Nicolae Negru.

Nicolae Negru
Nicolae Negru

„Nu putem să spunem că e fără surprize sau e cu surprize, vom vedea la urmă, fiindcă sondajele noastre trebuie desigur că analizate, luate în serios, unele din ele, altele deloc nu trebuie luate în serios. Dar eu zic să mai așteptăm, nu se știe de unde sare iepurele, deși probabilitatea e mică să se schimbe ceva. Asta trebuie să recunoaștem fiindcă și pandemia, și accesul limitat al candidaților la cetățeni, și mai cu seamă dezechilibrul mediatic: un candidat are de partea sa foarte multe televiziuni, foarte multe mass-media – mă refer în cazul de față la Dodon – și ceilalți a căror campanie e reflectată de doar câteva instituții media și acelea nu au toate acoperire națională”.

Există totuși diferențe de predispoziții electorale, mai constată Nicolae Negru. Pentru simpatizanții din nucleul dur al votanților lui Igor Dodon investigația RISE Moldova/Dossier ce-l vizează pe șeful statului, care ar fi în strânse legături cu serviciile de spionaj rusești, nu va schimba percepții. Dimpotrivă acești alegători vor aprecia ultimele declarații ale mai-marilor de la Moscova, inclusiv ieșirea lui Vladimir Putin, în sprijinul „alesului” lor de la Chișinău.

Acești alegători vor aprecia ultimele declarații ale mai-marilor de la Moscova...

De cealaltă parte, pe dreapta eșichierului politic, diversitatea de opinii este mult mai mare, cu votanți mai informați și mai pretențioși. Este greu de anticipat, remarcă editorialistul de la Ziarul Național, spre ce candidat din cei opt înscriși în cursa electorală vor merge voturile nehotărâților.

În săptămâna ce se încheie, pe rând, diverși oficiali ruși, printre care liderul de la Kremlin și șeful Serviciului rus de Informații, Serghei Narîșkin, s-au arătat interesați de alegerile moldovene. Unii au și acuzat Statele Unite, Occidentul în general, că s-ar implica în treburile interne ale R. Moldova, ba mai mult că ar pregăti revoluții zise colorate. După părerea lui Nicolae Negru, Rusia în această retorică se apăra după principiul hoțul strigă: Prindeți hoțul!

Valeriu Reniță
Valeriu Reniță

Jurnalistul Valeriu Reniță împărtășește un alt punct de vedere. El susține că ar fi vorba despre o reacție a Moscovei la declarațiile unor lideri politici europeni din prima parte a campaniei de a o sprijini pe Maia Sandu. Reniță este convins că și la aceste alegeri, până la urmă, opțiunea geopolitică va fi determinantă. Într-un context regional complicat, cu Belarusul confruntat cu proteste, cu o Ucraină mai apropiată de valorile din vest, cel puțin declarativ, Rusia nu-și poate permite să piardă R. Moldova, mai sugerează fostul consilier prezidențial al lui Vladimir Voronin.

„Asta e o întrebare dacă vreți fundamentală și foarte dificilă: de ce pe bucățica asta a noastră de pământ se dau așa lupte crâncene între euro-atlantism și euro-asism, chiar dacă noi nu avem figuri mari pe tabla de șah, oricum suntem pe tabla de șah și participăm în bătăliile mari, cu pioni.

Se dă o bătălie pentru fiecare bucățică de pământ...

Probabil că din cauza asta se dă o bătălie pentru fiecare bucățică de pământ, din cauza asta ne pomenim și noi importanți, dar eu nu aș zică că suntem importanți cât noi suntem folosiți”.

Și Valeriu Reniță admite că rezultatele alegerilor pot fi diferite de scorurile date de sondaje. Indiferent cine va câștiga, comentatorul anticipează că schimbările așteptate de cetățeni n-o să se întâmple peste noapte. El îi critică pe alegătorii care se lasă pe tânjală și așteaptă ca forțe externe să vină să le rezolve problemele, iată de ce îi îndemână să fie mai activi și să decidă odată ce vor să facă cu țara lor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG