Într-un mesaj adresat pe Facebook „abonaților”, reprezentanța diplomatică spune că este „recunoscătoare” celor care și-au exprimat dorința de a „ajuta vindecării” lui Vladimir Putin, făcând referire la eventuali donatori de organe.
„Vă îndemnăm să nu vă faceți griji pentru sănătatea domnului Președinte, întrucât zvonurile și speculațiile presei occidentale, din păcate, des replicate și în România, despre boala Șefului Statului rus sunt la fel de neadevărate ca și falsurile care apar constant despre, să zicem, 'masacrele' efectuate de către trupele ruse asupra civililor din Bucea, Borodianka și alte localitățile (sic) Ucrainei”, se arată în mesajul postat de Ambasada Rusiei în România, miercuri seară, pe Facebook.
Declarația diplomației ruse vine la câteva zile după ce cotidianul italian La Stampa a scris că Vladimir Putin ar fi fost operat de urgență, în noaptea de duminică spre luni.
Președintele rus ar suferi de o formă gravă de cancer și i s-ar fi făcut rău după 9 Mai, când a asistat la parada militară cu o pătură pe picioare și a părut să șchiopăteze.
Informațiile erau atribuite serviciilor secrete americane, însă oficialii de la Washington nu au comentat cu privire la posibila boala de care ar suferi Vladimir Putin.
Acesta și-a făcut apariția, luni, la o reuniune a liderilor din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), potrivit unui anunț al Kremlinului.
Ziarul italian a mai scris că regimul de la Moscova ar fi pregătit înregistrări care să fie difuzate presei pe o perioadă de zece zile.
Cât timp Vladimir Putin ar fi fost în operație, conducerea Rusiei ar fi fost preluată de secretarul Consiliului de securitate rus, Nikolai Patruşev, fost ofițer KGB și fost șef al FSB.
Recent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că starea de sănătate a lui Vladimir Putin este „excelentă”.
Alte surse anonime susțin că Vladimir Putin ar avea leucemie. Într-o înregistrare obținută și verificată de New Lines Magazine, un oligarh apropiat de Kremlin afirmă că Vladimir Putin este „foarte bolnav de cancer la sânge”.
Jurnalistul Michael Weiss scrie că oligarhul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită din motive de siguranță și care nu se află în Rusia, nu ar fi știut că este înregistrat deoarece mai vorbea și despre faptul că liderul de la Kremlin „a ruinat economia Rusiei”.
„Problema este în capul lui. Un nebun poate întoarce lumea cu susul în jos”, ar mai fi spus acesta.
Spionajul militar ucrainean vorbește de o lovitură de stat
Kirilo Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării din Ucraina, a declarat săptămâna trecută pentru Sky News că o înfrângere în Ucraina a Armatei ruse ar duce la înlăturarea lui Vladimir Putin și la dezintegrarea țării.
Înfrângerea „va duce în cele din urmă la schimbarea conducerii Federației Ruse. Acest proces a fost deja lansat și se îndreaptă în această direcție”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă este în curs o lovitură de stat în Rusia, Budanov a confirmat: „Ei se mișcă în acest fel și este imposibil de oprit”.
Șeful spionajului militar ucrainean a adăugat că Vladimir Putin se află într-o „stare psihologică și fizică foarte proastă și este foarte bolnav”, menționând în acest sens că liderul rus ar avea și alte boli pe lângă cancer.
El a respins varianta că ar răspândi propagandă ca parte a războiului informațional: „Este treaba mea, este munca mea, dacă nu eu, atunci cine va ști acest lucru?”
De altfel, acesta a prezis în interviul respectiv că războiul se va încheia în jurul lunii august.
Ce știe NATO despre sănătatea lui Putin?
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a fost întrebat duminică despre declarațiile făcute de șeful informațiilor militare de la Kiev.
„Nu avem informații cu privire la starea de sănătate a președintelui Putin. Evident, am ascultat și noi ceea ce a declarat unul dintre șefii serviciilor de informații ucrainiene. Nu avem astfel de informații la nivel de NATO”, a spus Mircea Geoană, într-un interviu pentru Digi24.
Într-un videoclip din luna aprilie, Putin ar șchiopăta, iar pe parcursul clipului de trei minute se sprijină de scaun și ține strâns colțul mesei, într-o discuție cu Serghei Șoigu, ministrul Apărării.
CNN relata la începutul lunii martie că serviciile de informații americane au făcut din evaluarea stării mentale a președintelui rus Vladimir Putin o prioritate, în încercarea de stabili modul în care acesta gestionează războiul din Ucraina.
Acest demers vine în contextul în care politicieni și observatori de lungă durată ai lui Putin au speculat public că comportamentul său a devenit din ce în ce mai „impredictibil” și „irațional”.
Vladimir Putin a cultivat în cei 23 de ani de când se află la putere o imagine de masculinitate în formă maximă, însă publicația independentă Proekt scrie că la mijloc au fost și înșelăciuni.
„Pe 7 octombrie, președintele Putin va sărbători cea de-a 70-a aniversare. Iosif Stalin suferise deja al doilea atac cerebral până la această vârstă, Leonid Brejnev devenise atât de incapabil încât adevărata putere a trecut în mâinile anturajului său, Iuri Andropov nu a trăit deloc să vadă această dată, iar Boris Elțîn a demisionat ca un om profund bolnav”, îi enumeră publicația rusă pe o parte dintre ultimii lideri ruși.
Lista presupuselor probleme de sănătate
Plecând de la declarația lui Kirilo Budanov, publicația a realizat o cronologie cu presupusele probleme de sănătate ale liderului rus, sub rezerva că cele mai multe detalii sunt aproape imposibil de confirmat.
- octombrie 2012: Kremlinul neagă o intervenție chirurgicală iminentă după un accident cu deltaplanorul
În toamna anului 2012, Reuters a citat trei surse guvernamentale care au declarat că Putin are probleme la spate și că va avea nevoie de o intervenție chirurgicală în curând.
Kremlinul a negat acest lucru, dar după ce ziarul rusesc Vedomosti a afirmat că Putin s-a rănit în timp ce făcea deltaplanorism, Peskov a declarat că problema s-a datorat unei „accidentări sportive obișnuite”, în care Putin și-a întins un mușchi, arată The Atlantic.
- 4 noiembrie 2012: Kremlinul suprimă imaginile cu Putin șchiopătând
La sfârșitul lunii decembrie 2012, Proekt a afirmat că Putin purta un corset și că limita semnificativ - sau chiar sărea - angajamentele de stat din cauza unor posibile probleme la spate. Publicația a citat oficiali ruși anonimi pentru aceste informații.
Pe 4 noiembrie, de Ziua Unității Naționale a Rusiei, Kremlinul s-a limitat la fotografii cu apariția lui Putin la o ceremonie în Piața Roșie. Cu toate acestea, imaginile postate de liderii religioși din Moscova îl arătau pe președinte șchiopătând ușor.
- 2016-2017: Putin este însoțit peste tot de cel puțin cinci doctori
Comparând datele de check-in ale medicilor specialiști cu programul de călătorie al lui Putin, Proekt a descoperit că Putin a fost însoțit în mod regulat de cel puțin cinci medici, iar numărul acestora avea să crească ulterior la 13.
Printre aceștia se numărau un specialist ORL, un specialist în boli infecțioase și un neurochirurg.
- noiembrie 2016: Putin dispare pentru o posibilă operație la spate
Între 25 noiembrie și 1 decembrie, Putin a apărut doar în întâlniri preînregistrate. Între timp, 12 specialiști s-au prezentat brusc la spitalul din Soci, aflat în apropierea reședinței sale, inclusiv medicii săi personali, neurochirurgi și un specialist în reabilitare, potrivit Proekt.
- mai 2017: Putin cade în timpul unei partide de hochei pe gheață
Vladimir Putin, un jucător pasionat de hochei, s-a prăbușit pe gheață în timpul unui meci la Soci, când avea 64 de ani, potrivit CNN.
Proekt scrie că jucătorul Pavel Bure s-ar fi izbit de el. După aceasta, un traumatolog ortoped cunoscut pentru că îl tratează în mod regulat pe președinte a lucrat la un spital aflat chiar lângă reședința lui Putin, a relatat Proekt.
- august 2017: Putin, văzut tot mai des de medicii oncologi
Între 8 și 16 august același an, președintele Rusiei a dispărut din peisajul public, alături de chirurgul oncolog Evgeny Selivanov. Prezența unui medic ORL a sugerat o problemă tiroidiană, a precizat publicația.
Selivanov s-a alăturat anturajului medical al lui Putin, zburând unde se afla acesta de 35 de ori în decurs de patru ani. Doar medicii ORL l-au văzut mai des.
- februarie 2018: Putin are o „răceală” și dispare în plină campanie electorală
Putin a dispărut din peisaj în februarie 2018, cu doar o lună înainte de ziua alegerilor.
Recunoscând că și-a anulat evenimentele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Vladimir Putin este răcit, potrivit ABC News.
- toamna anului 2021: o obsesie cu autoizolarea Covid
Un focar de Covid în rândul personalului prezidențial în septembrie anul trecut l-a determinat pe Vladimir Putin să se autoizoleze timp de două săptămâni, scrie Business Insider. Zece zile mai târziu, el a negat orice afecțiune după ce a fost văzut tușind în timpul unei întâlniri televizate.
La scurt timp după, The New York Times a relatat că Putin impunea proceduri de izolare din ce în ce mai stricte pentru toți cei care urmau să îl vadă față în față - inclusiv izolarea timp de două săptămâni înainte și obligația de a trece printr-un tunel dezinfectant.
Acest lucru a avut loc la câteva săptămâni după ce Rusia a ridicat majoritatea restricțiilor anti-COVID-19 la nivel național.
În februarie 2022, Putin își ținea întâlnirile față în față la o masă extraordinar de lungă.
- aprilie 2022: imaginile de la întâlnirea cu Șoigu alimentează speculațiile
O înregistrare bizară a întâlnirii dintre Vladimir Putin și ministrul Apărării din 21 aprilie îl arată pe președintele rus apucând marginea mesei, părând că nu se simteconfortabil și agitat, după cum a relatat Newsweek.
Având fața ușor umflată, tabloidele au speculat că acesta ar putea suferi de efectele unui tratament cu steroizi sau de boala Parkinson.
- 12 mai 2022: un oligarh anonim spune că Putin are cancer de sânge
La începutul lunii mai, New Lines Magazine a obținut o înregistrare în care un oligarh rus anonim spune că Putin „este foarte bolnav de cancer la sânge”.
Oligarhul, care nu știa că este înregistrat, a continuat criticând invazia lui Putin în Ucraina, spunând că „cu toții sperăm” ca acesta să moară și că „problema este la cap”.
- 14 mai: Ucraina spune că Putin „este foarte bolnav” și că se pregătește o lovitură de stat
Șeful serviciilor secrete ucrainene militare, generalul-maior Kirilo Budanov, a declarat la 14 mai pentru Sky News că planurile de răsturnare a lui Putin sunt în mișcare în Rusia și că liderul rus se află într-o „stare psihologică și fizică foarte proastă și este foarte bolnav”.
Putin este „bolnav de cancer”, a spus Budanov. El a negat că a încercat să propage această idee sau propaganda pentru a avantaja Ucraina.
Articol preluat de la Europa Liberă România