Linkuri accesibilitate

Bombele rusești ucid civili ucraineni. Zelenski promite „să facă totul pentru victorie”


Volodimir Zelenski, Kiev, 20 februarie 2023
Volodimir Zelenski, Kiev, 20 februarie 2023

Forțele ucrainene s-au confruntat în ultimele 24 de ore cu un nou val de atacuri rusești de-a lungul liniei frontului din est.

Moscova a lovit ținte civile și de infrastructură, ucigând cel puțin șase civili, a declarat Kievul, în timp ce președintele Volodymyr Zelenskiy a promis să depună toate eforturile pentru a învinge agresiunea Rusiei în acest an.

Forțele ucrainene au respins 11 atacuri în trei regiuni estice - Donețk, Luhansk și Harkov - a precizat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei în raportul său zilnic din 21 februarie, adăugând că principalele ținte ale ofensivei rusești rămân orașele Donețk, Bahmut, Liman și Avdiivka, precum și Kupiansk din Harkov.

În Kupiansk, un atac cu rachete a avariat un spital, o uzină și blocuri cu apartamente.

Biroul prezidențial de la Kiev a declarat că au fost uciși cel puțin șase civili și alți 17 au fost răniți în Ucraina în ultimele 24 de ore.

Rușii au efectuat șase atacuri cu rachete și 28 de raiduri aeriene asupra infrastructurii civile din regiunile Donețk, Zaporojie și Herson și au executat 86 de atacuri cu sisteme de lansatoare de rachete.

În Donețk, guvernatorul regional Pavlo Kirilenko spune că rușii au folosit aviația împotriva orașelor de pe linia frontului. În total, 15 orașe și sate au fost bombardate în ultimele 24 de ore, a declarat Kirilenko.

În regiunea Harkov, unele așezări din apropierea graniței rusești au fost ținta unor focuri de armă. Ca urmare a bombardamentelor, clădiri rezidențiale civile, școli și magazine au fost distruse și avariate, iar atacurile au produs morți și răniți, a precizat Statul Major General.

Atacuri nediscriminatorii

Ministerul britanic al Apărării a notat în buletinul său zilnic de informații că luna trecută a avut loc o intensificare a bombardamentelor rusești care au vizat fără discriminare școli și spitale.

„Pe parcursul lunii ianuarie 2023, s-a înregistrat o intensitate foarte mare și o tendință de agravare a pagubelor provocate asupra unităților medicale, cât asupra celor educaționale", a declarat serviciul britanic de informații la 21 februarie.

„Aceste incidente și victimele civile continue se datorează probabil în mare parte faptului că Rusia utilizează artileria și celelalte sisteme de arme de suprafață fără discernământ și fără selecție”, a precizat aceasta.

În vreme ce se apropie împlinirea unui an de la declanșarea invaziei în Ucraina și președintele Putin se pregătește să rostească un discurs adresat națiunii, președintele Joe Biden a făcut o vizită-surpriză la Kiev.

Zelenski le-a spus ucrainenilor, în obișnuitul său discurs video de seară, că el și președintele american au discutat despre ce este necesar pentru a învinge invazia Rusiei încă din acest an. „Chiar acum, și tocmai în Ucraina, se decide soarta ordinii mondiale, care se bazează pe reguli, umanitate și predictibilitate”, a spus Zelenski. „Astăzi, președintele Biden și cu mine am vorbit, în special, despre cum să facem totul în acest an pentru a obține victoria în războiul început de Rusia. [Un război] început în urmă cu nouă ani care s-a transformat în unul pe scară largă în februarie anul trecut", a spus el.

„Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca în acest an să punem capăt agresiunii rusești, să ne eliberăm teritoriile ocupate și să oferim garanții fiabile de securitate atât statului nostru, cât și tuturor popoarelor din Europa care doresc să trăiască liber și în pace."

XS
SM
MD
LG