Linkuri accesibilitate

Boris Gîlca (Primăria Chișinău): „De unde să procurăm și să importăm vaccinurile?”


Pe perioada lungilor sărbători de iarnă, în R. Molddova a scăzut numărul cazurilor raportate de noi contaminări cu coronavirus, o evoluție inversă de ceea ce se constată în țările vecine sau restul Europei.

Boris Gîlca, șef adjunct al direcției generale asistență socială și sănătate a primăriei Chișinău, avertizează însă, într-un interviu cu Europa Liberă, că la sfârșitul lunii ianuarie s-ar putea înregistra o nouă explozie de cazuri de Covid-19.

Link direct

Boris Gîlca: „Urmărim, pe parcursul ultimelor 3 săptămâni, o aparentă scădere a numărului de noi cazuri de infectare cu coronavirus și observăm acest lucru privind statistica zilnică, chiar dacă numărul de testări rămâne același, avem o descreștere constantă pe durata acestor 3 săptămâni. Este devreme de a ne relaxa, cu certitudine rămânem în alertă, fiindcă specialiștii spun că, cel târziu, la sfârșit de ianuarie-început de februarie vom putea avea o creștere esențială a numărului noilor cazuri de infecție. De aceea în continuare trebuie să fim maximum precauți, să respectăm regulile de sănătate publică impuse de autorități.

Acum ar trebui să înțelegem că această infecție nu ne va părăsi în curând, cu regret spun acest lucru, vedem că în majoritatea țărilor europene, în toată regiunea europeană și la nivel mondial coronavirusul face ravagii, avem o nouă tulpină raportată, tulpina apărută în Marea Britanie, care specialiștii spun că este mult mai contagioasă și sperăm să fim cât mai protejați aici, în Republica Moldova, cu toate că mobilitatea persoanelor și călătoriile nu pot exclude posibilitatea ca această tulpină să ajungă în curând și în Republica Moldova. Este important să se cunoască faptul că în spitalele municipale avem la momentul actual suficiente paturi, mai greu stăm cu paturile de terapie intensivă, unde în continuare nu avem locuri libere, dar paturi de spital la această etapă sunt suficiente. Autoritățile din municipiu întotdeauna s-au mobilizat pentru a crea acea rezervă de paturi în toate spitalele din Chișinău, însă într-o eventuală creștere a numărului de infecții, într-o eventuală pătrundere a noii tulpini de coronavirus în Republica Moldova, cu siguranță vom întâmpina dificultăți. Din această cauză, apelul meu către populație ar fi: o responsabilizare deplină și completă, să nu ne relaxăm înainte de vreme, ne vom putea relaxa atunci când vom avea acces la vaccinări și atunci când vom reuși să vaccinăm cel puțin 70 la sută din populația Republicii Moldova. Vaccinul rămâne unicul remediu de control eficient și deplin al acestei infecții, până atunci, vom avea, iată, asemenea valuri mai mici sau mai mari de infectări și, cu regret, multe decese în continuare. Chiar dacă avem o diminuare a numărului statistic de noi infectări, pe de altă parte, observăm creșterea gravității cazurilor.”

Europa Liberă: Dar această diminuare, dle Gîlca, nu e ciudată, pentru că în majoritatea statelor, dimpotrivă, se observă creșteri? Această diminuare în Republica Moldova în pline sărbători, cum se explică? Dvs. aveți vreo explicație?

Boris Gîlca: „Putem lua în considerare faptul că elevii au fost într-o lungă vacanță de iarnă, în primul rând. În al doilea rând, înainte de vacanță, cel puțin în Chișinău, școlile au activat în regim online, mulți cetățeni și-au luat concedii și de sărbătorile de iarnă au stat mai mult în izolare, iar acest lucru sigur că s-a putut răsfrânge asupra situației de infectări cu coronavirus. Or, sărbătorile de iarnă pentru mulți înseamnă sărbători de familie și vreau să cred că a crescut responsabilitatea populației pentru respectarea strictă a regulilor de sănătate publică, s-au responsabilizat pentru a-i proteja pe cei dragi: bunici, părinți, frați, surori și în felul acesta avem această tendință de descreștere, însă am trecut peste lungile sărbători de Anul Nou și Crăciun și vom urmări foarte atent tabloul epidemiologic undeva către sfârșitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, când e posibil să aibă loc 2-3 transmiteri în cerc epidemiologic a infecției COVID, cu o eventuală creștere a numărului de infectări.”

Europa Liberă: Deci, vă așteptați la o creștere a numărului de infectări spre finalul lunii?

Au fost deschise liniile aeriene directe și cu Marea Britanie și este posibilă această nouă tulpină.

Boris Gîlca: „Da, specialiștii spun că vom avea această creștere. În continuare au fost deschise liniile aeriene directe și cu Marea Britanie și este posibil ca această nouă tulpină mult discutată să ajungă epidemiologic și în Republica Moldova. Sistemul medical este pregătit, încercăm să ținem la control epidemiologic și să diminuăm pe cât e posibil acest efect.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, primarul capitalei a cerut recent, iar comisia care ia decizii ce țin de pandemie la nivelul Chișinăului a răspuns cu aprobare la redeschiderea teatrelor, reprezentărilor teatrale în capitală. Cum se explică această decizie? Eu îmi amintesc că atunci când s-au introdus anumite restricții pentru teatre, altele pentru discoteci și restaurante o explicație a autorităților era că se înregistrau tot mai mulți tineri îmbolnăviți. Acum, acest pericol a trecut sau s-a constatat că poate nu trebuia să se meargă și la închiderea teatrelor? Cum se explică?

În instituțiile de cultură se respectă sau sunt condițiile necesare pentru respectarea regulilor de sănătate publică.

Boris Gîlca: „Cu siguranță acest pericol nu a trecut și nu are cum să treacă. Abordarea redeschiderii teatrelor a fost o decizie asumată de către comisie, în primul rând, prin acele multiple adresări pe care le-am avut de la oamenii de artă, de la angajații diferitelor teatre, de la simpli cetățeni, de la asociațiile culturale. Comisia s-a documentat foarte minuțios referitor la condițiile de activitate a acestor teatre, ne-am asigurat împreună cu Centrul de Sănătate Publică Chișinău că în aceste teatre, în instituțiile de cultură se respectă sau sunt condițiile necesare pentru respectarea regulilor de sănătate publică și, în primul rând, distanța, adică fiecare spectator va fi așezat peste 2 scaune, va purta pe toată durata spectacolului o mască de protecție care să-i acopere gura și nasul și un spectacol nu va dura mai mult de 2 ore, iar spațiile vor fi foarte bine aerisite înainte și după fiecare spectacol.

Pe de altă parte, să nu uităm că de obicei teatrele își au spațiile în anumite încăperi foarte mari ca volum, cu tavane foarte înalte, care pot ajunge și la câteva zeci de metri, multe din teatre au sisteme de ventilare foarte bună și desigur că am luat în calcul și faptul că populația care frecventează teatrul este în mare parte o populație responsabilă, inteligentă și păstrează cu certitudine regulile de sănătate publică. Ne-am inspirat și din experiențele altor țări și, în primul rând, ne-am axat pe faptul că în teatre se poate de respectat regimul epidemiologic de prevenție a infectării cu COVID.”

Europa Liberă: Dar s-a greșit atunci când ultima dată s-au interzis spectacolele? Credeți că s-a greșit?

Boris Gîlca: „Îmi este greu să spun, fiindcă noi suntem o comisie extraordinară de sănătate publică teritorială. Da, într-adevăr, acoperim municipiul Chișinău unde avem cea mai gravă situație epidemiologică, pe de altă parte, deciziile de atunci au fost luate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Sunt sigur că colegii și specialiștii în epidemiologie de atunci au avut anumite motive pentru a impune aceste restricții, numai că aceste restricții la un moment dat trebuiau scoase, atunci când era posibil de asigurat controlul deplin al situației epidemiologice. Vreau să vă asigur că este mult mai puțin pericol epidemiologic de a contamina infecția cu coronavirus într-un teatru decât a vizita Piața Centrală, decât a vizita un centru comercial, decât a merge în transportul public din Chișinău. Și undeva aceste decizii care la primul moment au fost corecte, ulterior trebuiau excluse, ca să nu devină un teatru al absurdului.”

Europa Liberă: Alte relaxări se mai prevăd? Vă întreb, pentru că am văzut că șefii de restaurante, locuri de agrement au înaintat recent o cerere la guvern, ca să le dea voie și lor să țină deschise localurile după ora 22, au invocat anume această scădere a infectărilor noi cu COVID-19. Deci, aș vrea să știu de la Dvs., ce șanse le dați să obțină un răspuns aprobator?

Boris Gîlca: „În primul rând, nu va fi decizia mea personală. Eu sunt doar un membru al Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică și undeva asigur și activitatea secretariatului acestei comisii, deciziile vor fi consultate și luate în comun de toți membrii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. Părerea mea personală este că e prematur acum să permitem un alt regim de activitate a restaurantelor și instituțiilor de alimentație publică, în continuare avem o incidență foarte, foarte mare, chiar dacă a descrescut numărul cazurilor de infectări cu coronavirus în ultimele 3 săptămâni, în continuare incidența este una foarte mare. Or, autoritățile spun că incidența de peste 250 de cazuri la 100.000 de populație deja este pericol de sănătate publică. Astăzi la Chișinău avem o incidență, cu toată descreșterea cazurilor, de peste 700 de cazuri la 100.000, încă este o incidență foarte, foarte mare și, în aceste condiții, regulile de sănătate publică și restricțiile pentru instituțiile de alimentație publică vor fi și trebuie menținute în continuare.”

Europa Liberă: Acum despre vaccinare aș vrea să vă întreb. Poate ne puteți Dvs. spune lucruri noi, există foarte multe semne de întrebare în legătură cu începerea sau neînceperea, mai bine zis, a acestui proces, Dvs. le-ați văzut cu siguranță, eu o să reiau câteva. Se întreabă lumea: de ce în alte părți a început, iar în Republica Moldova încă nu? Când ar putea ajunge vaccinul aici? Ce fel de vaccinuri, cum se va face această vaccinare? La puncte speciale de vaccinare? Vor veni toți la Chișinău, vor fi alte puncte prin raioane? Sunt foarte, foarte multe întrebări legate de asta. Suntem sau nu pregătiți? Dvs. ce ne puteți spune la această etapă?

Boris Gîlca: „Din cele ce cunosc eu, Republica Moldova a apelat la platforma internațională COVAX, platforma creată și susținută de Alianța Globală pentru Vaccinări și Imunizări (GAVI), cu suportul OMS și UNICEF, pentru a beneficia de 20 la sută din necesitatea de vaccinuri pentru populația din Republica Moldova.

Autoritățile centrale ne-au spus că aceste vaccinuri ar putea ajunge în Republica Moldova în luna martie sau aprilie, dar cert este că la această etapă țara încă nu este pregătită pentru a prelua vaccinările, fiindcă se lucrează acum la strategia de vaccinare, la tot lanțul logistic sau la asigurarea lanțului logistic de primire, depozitare, distribuire a acestor vaccinuri, de creare a acestor puncte de vaccinare. Cred eu că autoritățile trebuie să dezvolte un sistem informațional, un registru al vaccinărilor anti-COVID, fiindcă fiecare cetățean care-și va face vaccinul trebuie introdus în acel registru ca să aibă o dovadă, un cod, un număr pe care să-l poată prezenta altor autorități, în special atunci când va dori să călătorească într-o țară sau alta. Or, aceste lucruri nu se fac peste noapte.”

Europa Liberă: Dar, dle Gîlca, de ce nu s-au putut face lucrurile acestea în paralel, ca atunci când Republica Moldova a obținut acces la vaccinul din donația românească să fie aceste lucruri pregătite? Dvs. cum vă explicați?

Boris Gîlca: „La nivel de colegi din cadrul Ministerului Sănătății cu care am discutat, știu că s-a muncit și se muncește foarte mult, s-a muncit într-adevăr cu multă dedicație pe toate segmentele în paralel, inclusiv pe vaccinare. Deci, noi nu am avut asemenea experiență și cum nu am avut experiența de a gestiona infecția COVID ori această experiență nu a avut-o nicio țară în lume. Același lucru, nu am avut experiența de a dezvolta o strategie de imunizare într-un termen atât de scurt. Cert este că trebuie să se dezvolte toate aceste strategii și segmente pentru vaccinare la nivel național într-un termen foarte restrâns.

Vaccinare cu restanțe
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:06:10 0:00

Acum, într-adevăr, nu avem timp, ar trebui ca cel puțin, părerea mea, cel mult până la sfârșitul lunii ianuarie autoritățile să aibă această strategie, să aibă stabilit acest lanț logistic și în continuare să se asigure pe toate canalele posibile cu cea mai importantă acțiune – de unde să procurăm și să importăm vaccinurile, fiindcă acele 20 la sută din vaccinuri care vor sosi pe platforma COVAX sau cele 200 de mii de doze care vor fi donate la un moment dat, când Moldova va fi pregătită, de către Guvernul României sunt insuficiente ca și cantitate. Republica Moldova trebuie în continuare să-și procure restul de doze de vaccinuri, iar având în vedere că fiecare vaccin se face în două doze la un interval de trei sau patru săptămâni, această cantitate trebuie dublată.”

Europa Liberă: Și problema care ar fi, lipsa resurselor sau efectiv nu ai de unde îl procura?

Boris Gîlca: „Vă asigur că nu se pune lipsa resurselor, cu certitudine. Problema este în achiziționarea vaccinului când, iarăși zic, puterile mari au pre-comandat deja pentru următoarele luni toată cantitatea de producere sau viitoarea cantitate de producere a acestui vaccin. Este un lucru normal, fiecare încearcă să-și asigure securitatea națională, iar în cazul de față vaccinarea anti-COVID este o problemă de securitate națională, va trece ceva timp și cu siguranță vom avea și noi acces deplin la aceste vaccinuri. Important e ca din aceste vaccinuri care vor veni pe platforma COVAX de la OMS și UNICEF, care vor veni din donația României să vaccinăm în prima etapă, în prima linie acei profesioniști care sunt într-adevăr în pericolul cel mai mare de a contacta infecția. Și aceștia, în primul rând, sunt lucrătorii medicali, lucrătorii de la frontieră, polițiștii, vârstnicii, iar ulterior să trecem la etapa a doua și a treia de vaccinare pentru alte grupuri de populație, inclusiv vaccinarea la cerere, la dorință. Sper să se întâmple acest lucru cât mai curând.”

XS
SM
MD
LG