Linkuri accesibilitate

Boris Johnson demisionează, dar încearcă să rămână până în octombrie


Downing Street 10, Londra

Boris Johnson a demisionat, joi 7 iulie, din funcția de șef al Partidului Conservator (Tory), după treizeci și șase de ore de confuzie totală și dezertarea a 59 de membri ai guvernului.

Demisia de la șefia partidului atrage după sine în mod automat retragerea din funcția de șef al guvernului, după trei ani la Downing Street 10 chiar dacă Johnson dorește să rămână interimar până în octombrie, până la congresul Tory.

Funcția lui Johnson devenise imposibil de menținut, mai ales după hemoragia de demisii din guvern din ultimele 48 de ore. De marți 5 iulie până joi 7, peste 50 de miniștri, secretari, consilieri și înalți funcționari demisionaseră protestând public.

Miercuri seara, o delegație a miniștrilor de rang înalt ai lui Boris Johnson – inclusiv cel al finanțelor, pe care el l-a numit în urmă cu mai puțin de 48 de ore – l-au vizitat la adresa sa oficială din Downing Street 10, cerându-i să demisioneze.

Johnson refuzase inițial, însă picătura finală a fost scrisoarea deschisă publicată astăzi a noului ministru de finanțe Nadhim Zahawi, numit de Johnson abia marți în funcția de ministru de finanțe (Chancellor), scrisoare prin care acesta anunța că și-a pierdut încrederea în turbulentul premier.

Anunțându-și demisia, Johnson a da indirect vina pe partid, vorbind despre un spirit de turmă (herd instinct) și a mai spus, pe un ton ironic, că el va fi înlocuit printr-un proces de «selecție darwiniană».

Singura dată când o persoană a fost înlăturată de propriul său partid de la putere a fost în momentul revoltei conservatorilor împotriva șefei lor Margaret Thatcher, în 1990. Thatcher fusese însă dată jos de ai ei din pricina conflictului de idei, iar nu pentru chestiuni de onestitate și integritate, cum este cazul lui Johnson.

Încercând să obțină demisia lui Johnson, conservatorii căutau să facă totul pentru a evita o revenire la urme, pentru a bloca orice eventualitate a unor alegeri generale anticipate.

Ușurare în UE

La Bruxelles, dar și în alte capitale europene, ușurarea nu toate fi ascunsă. Felul în care Johnson își încălca în permanență angajamentele, chiar și cele scrise și semnate, făcuse ca în cele din urmă neîncrederea Uniunii Europene să devină totală în fața intențiilor Londrei.

Negocierile menite a clarifica relațiile cu Europa post-Brexit erau blocate. Ultima asemenea situație fusese anunțul că guvernul Johnson se pregătea să încalce protocolul privind Irlanda de Nord.

Londra a anunțat că ar dori să impună controale la frontiera Irlandei de Nord, parte din Regatul Unit al Marii Britanii, cu restul insulei, pe când UE – din care Irlanda propriu-zisă este membru – dorește ca insula să fie unită vamal și ca tot ce este control la frontiere să se facă în Marea Irlandei, altfel zis... în interiorul Marii Britanii.

„Backstop” și chestiunea Irlandei de Nord

Este vorba acolo de faimosul backstop, concept tehnic în negocierile dintre Londra și Bruxelles (și indirect Dublin și Belfast), care a dat naștere la atâtea speculații. Backstop nu este altceva decât o plasă de siguranță, sau un gard de protecție, iar în cazul complicatei probleme a graniței irlandezo-britanice; e vorba în realitate de un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care, dacă la încheierea perioadei de tranziție, care se poate întinde până în 2022, nu va fi găsit un acord concret care să definească relațiile viitoare ale Londrei cu cei 27, frontiera să poată fi păstrată deschisă.

Asta înseamnă acel backstop/plasă de siguranță: pentru a evita ridicarea unei adevărate frontiere solide în Irlanda, Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală cu UE, permițând fluxul de mărfuri și oameni între Irlanda de Nord și statul irlandez ca și până acum.

Conservatorii și ceilalți partizani ai Brexit-ului doresc însă un backstop strict limitat în timp, pentru că pe durata rămânerii în uniunea vamală cu UE, Londra nu va putea încheia acorduri de liber-schimb cu alte țări. Rezultatul ar fi așadar exact opusul celui promis înainte de Brexit: Anglia n-ar mai fi în UE, nu ar mai participa la luarea deciziilor comune, dar nici nu își va fi luat înapoi suveranitatea, din moment ce nu va putea încheia acorduri bilaterale cu terțe țări.

Guvernul lui Johnson părea astfel, chiar cu riscul ruperii de UE fără să se fi ajuns la o înțelegere, pe cale să încalce acordul Good Friday (de Vinerea Mare) din 1998, care a pus capăt la ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la două decenii de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.

Rămâne acum să fie găsit un înlocuitor pe măsură al lui Johnson. Printre numele care circulă se număr fostul ministru al finanțelor Rishi Sunak, cel al apărării Ben Wallace, sau șefa diplomației Liz Truss, care e percepută ca o hardliner, o continuatoare a liniei lui Johnson (deși cu un comportament mai puțin „baroc” decât acesta).

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG