Linkuri accesibilitate

Brazi ciordiţi la Suruceni


Realitatea (debusolată) cu amănuntul, privită de Iulian Ciocan.

Brazi ciordiţi la Suruceni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:18 0:00
Link direct

Am citit în presă că în centrul satului Suruceni au fost ciordiţi câţiva brazi care tocmai fuseseră plantaţi. Cineva ar putea să spună că mă preocupă fleacurile, câte lucruri au fost şterpelite aici în anii tranziţiei, dar mie mi se pare o chestiune foarte gravă. Cum naiba să furi nişte brazi care înfrumuseţau satul? Ce să faci cu ei? O fi sărăcia la mijloc?

Nu cred. Cred că în realitate avem de-a face cu o decădere morală cronică, un soi de debusolare, de absenţă a oricăror repere. Hoţii, nu am îndoieli, sunt nişte reprezentanţi notorii ai creaturii tranziţiei, homo moldovanus. De-a dreptul bizar mi se pare faptul că aceşti câţiva brazi au fost ciordiţi în plină pandemie. Cu adevărat, ţara arde, baba se piaptănă. Hoţii cu pricina pesemne nici nu admit că virusul poate să-i încolţească şi pe ei. Ei fură brazi şi se cred nemuritori, puternici.

Tot din presă aflu că nişte poliţişti au fost prinşi în flagrant luând mită. Aici era vorba de o sumă mare cu care puteai să-ţi cumperi un camion plin cu brazi. Dar deosebirea dintre hoţii de brazi şi făcătorii de mişmaşuri din Poliţie nu e foarte mare, în definitiv. E aceeaşi dorinţă arzătoare de a se chivernisi, aceeaşi absenţă a apartenenţei la o comunitate.

În curând, RM-ul împlineşte 30 de ani. Ce a realizat această ţară? Ce oameni o populează? Ce idealuri şi năzuinţe au oamenii din RM? Cum sunt oamenii, aşa sunt şi realizările. Liliputane, pricăjite. Ăştia suntem, atâta putem. O ţară plină cu chilipirgii. Flăcăii aceştia au auzit că, potrivit ziarului Economist, vacinurile anti-Covid vor ajunge în RM prin 2022 sau 2023? Ce părere au? E bine, nu? Important e să şterpelim în continuare brazi, să luăm mită…

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG