Practic, totul e eronat în pronunția limbii latine așa cum e predată tradițional în școlile românești, unde, pe deasupra, s-a transmis un amestec straniu de fonetică modernă italiană și germană.
Acum, dacă pronunția italienizată a latinei ar mai avea ceva respectabil, fiind până la urmă fonetica oficială a latinei Vaticanului, în schimb regula artificială, care vine din germană, și care cere să pronunțăm -QU- ca și cum ar fi -CV- (sau în germană -KW-) este falsă și insuportabilă.
În germană, regula s-a încetățenit însă într-atât, încât până și cuvinte pur germanice care încep fonetic cu Kw- se scriu cu Qu-, pentru a le da un aspect latinesc, precum Quelle (fonetic: [kvele], sursă, izvor) sau: Quatsch (fonetic: [kvatʃ], prostie, nimicuri).
În latină, însă cuvintele scrise cu QU se pronunțau exact ca în italiana de astăzi. Iată un exemplu eloquent: în cartea a șasea a Metamorfozelor, poetul Ovidiu cântă, în versuri înecate în aliterații ironice, cum niște țărani licieni (locuitori din Lycia), deloc ospitalieri, au fost transformați în broaște de zeița Latona. Răi de gură, țăranii deveniți batracieni continuă să orăcăie și după ce se trezesc înotând în apa mâloasă din care ei nu o lăsaseră pe zeiță să bea. Și scrie Ovidiu, foarte sugestiv fonetic: Quamquam sunt sub aqua, sub aqua maledicere temptant. Adică: „Deși ajunși sub apă, chiar sub apă vor să clevetească”
Acum… este cât se poate de limpede că în acest vers Ovidiu imită orăcăitul broaștelor: broaștele fac oac, oac, or în versul acesta avem de patru ori: cuam-cuam… sub (acua) - sub (acua)… de patru ori fac acolo brotacii oac-oac. Quamquam sunt sub aqua, sub aqua… E limpede că pronunția nu putea fi cvamcvam și acva, cum zicem noi azi, ci cuam-cuam și acua-cua.
E așadar cât se poate de limpede că pronunția latină era ca în italiana de azi: acqua, pentru că un -cva- sonor ar fi dus la acvă în română, iar nu la apă. Spunem azi apă pentru că orice -qu- latinesc a dat un -p- în română. Aqua a dus la apă exact la fel cum equa (femininul de la “equus”) a dus la iapă.
De aceea, un qui pro quo n-a putut niciodată fi pronunțat în latină cviprocvo, cum spunem noi. Acvatic și cvorum (aquaticus și quorum) sunt, de asemenea, monstruozități moderne, neologisme importate cu pronunție rea, pentru că așa ne învăța școala până acum.
Nici măcar nu am fost consecvenți, pentru că ar trebui atunci să spunem cvalitate, nu calitate (de la qualitas). La fel cum zicem (de la quartalis, a patra parte), însă cvartal e doar împrumutat din rusescul kvartal (iar rusa, la fel de consecvent, zice și kvalitet, квалитет) pentru qualitas.
E important însă să știm cum vorbea Ovidiu, în exil la Tomis, cu barbarii geți și sarmați… mai ales că el se plânge de graiul frust și de neînțeles al acestora.
Și e păcat că Ovidiu nu ne-a lăsat o vorbă măcar din orăcăitul acelor țărani… Așa, aflăm de la el mai multe despre cum se lamentează broaștele, decât ce fel de limbi vorbeau geții și sarmații.
