Linkuri accesibilitate

Budale și musafiri: cum ne ajută Cantemir să înțelegem istoria limbii


Dimitrie Cantemir (1673-1723)

În minunatul studiu al lui Cantemir „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane”, care ne-a parvenit doar în traducerea sa rusească (Petersburg 1722; originalul latin n-a fost publicat niciodată și a dispărut), domnitorul fugar face o uluitor de exactă și barocă prezentare a Islamului așa cum era practicat în Imperiul Otoman.

Budale și musafiri: cum ne ajută Cantemir să înțelegem istoria limbii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
Link direct

Citindu-l pe Cantemir, cu gândirea lui atât de limpede și onestitatea rară, descoperim că scrierile lui sunt și un „terminus a quo”, dincolo de care au intrat în limbă anumite cuvinte care nu pot fi încă găsite la el.

Așa se întâmplă că el explică, pentru publicul rus și european, anumiți termeni tehnici religioși din arabă, intrați în turca otomană, dar care după el aveau să devină banali în română. Cuvinte precum musafir sau budală, de pildă.

„Musafir”

Musafir” ne vine, prin turcă, din arabă, construit pe rădăcina -sfr- care a mai dat și termenul, devenit acum universal: „safari”. Dar în vremea lui Cantemir, cuvântul nu intrase încă în română. Cantemir spune, vorbind despre pelerinajul la Mecca:

„Odihnindu-se astfel două zile, a treia zi toți musafirii (мусафиры, astfel se numesc călătorii înainte de a se închina în templul de la Mecca și pe muntele Araf) pe la amiază se adună la templu.”

Musafir, așadar. Pe o rădăcină arabă în -sfr- cu sensul de a se deplasa, a călători, limba arabă construiește, cu prefixul mu-, noțiuni de actant: cineva care face ceva. Așa se face că de la „jihad” (război sfânt) avem „mujahid”, precum acei mujahidin, războinicii afgani. De la „iștira” = cumpărătură - avem: „mușteriu”, cel care cumpără. Sau, de la „azan”, chemarea la rugăciune, avem „muezin”, cel care cheamă la rugăciune. Așa că de la „safar”, călătorie, avem în arabă „musafir”, călătorul. Același „safar” a mai dat în Africa termenul pentru călătoria de plăcere, însoțită de vânătoare: „safari”, dar mai ales: „musafir” = călătorul.

În română, „musafir”, sub influență greacă fanariotă, a luat sensul de oaspete în general. Un rest al legilor ospitalității, când orice călător (musafir) venit de la drum (safari) devenea oaspete. Dar cuvântul a intrat în limbă după Cantemir, cel mai probabil prin fanarioți.

„Budală”

Dervișii budala, explică fostul domn al Moldovei, „se prefac că sunt nebuni și ieșiți din minți în fața oamenilor.” Și Cantemir explică cum aceștia umblau goi și în afara regulilor sociale, un amestec de sfințenie (cuvântul budala vine de la arăbescul ‘abdal) și nebunie, de unde a și venit sensul balcanic de „prost, simpluț la minte”. Cum o spune zicala sârbească: „Budala ne bi bio budala da zna da je budala!” (Prostul n-ar fi prost dacă ar ști că e prost.)

Și așa descoperim cum anumite texte, dincolo de valoarea lor proprie, ne revelează, printr-un soi de arheologie lingvistică, feluritele straturi ale limbii: ce a făcut-o, prin împrumuturi succesive, să devină ceea ce vorbim astăzi.

Cantemir și ateii muhamedani

Mai revelatoare decât conținutul factual, reprodus cu migală onestă, mai ales în ceea ce privește teologia coranică, sau activitatea ordinelor de derviși, este revelatoare perplexitatea lui Cantemir în fața existenței ateilor otomani!

Unul din capitolele finale se intitulează de altfel „Despre ateii muhammedani”. Aflăm că ateii erau foarte numeroși, în special în Constantinopol, și că în persană, precizează el, li se spune „nahoda” (adică, e limpede, în farsi: na-Khoda, „fără Dumnezeu”).

Rezultă din ce descrie Cantemir că ei nu prea se ascundeau și că filozofau relativ liber prin Istanbul despre inexistența lui Dumnezeu și cum după moarte „părțile trupului compuse din elemente prime se întorc la ele și se descompun” și cum disprețuiesc ei învățăturile despre suflet și îngeri și diavoli și „le socotesc imposibile și fără folos”, notează perplex Cantemir.

Odată trecută surpriza de a descoperi existența acestor grupuri de atei otomani pe la 1700, devine comică mirarea naivă (aproape indignată) a lui Cantemir: El îi numește „întunecații grăitori aiurea” (мрачные буесловницы spune frumos textul rusesc și e păcat că nu vom ști cum era în latină) și mai zice că „grăiesc în chip desfrânat”, ba chiar se miră singur: – „nu m-aș fi hotărât cu adevărat niciodată să cred că se poate afla în întreaga lume un singur om care să nu fi simțit printr-o inspirație firească simplă că există o anumită putere supremă”!

După care, spre marea noastră dezamăgire, se apucă să imagineze cum dacă pe aceia i-ar lovi o primejdie pe mare sau în pustie i-ai vedea cum încep să strige după Dumnezeu.

Cum se vede, bunul creștin care era el le-a dorit pe loc nenorocirea.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

Previous Next

Recommended

XS
SM
MD
LG