Miercuri 23 august 1989

Vremea e în continuare călduroasă cu cer variabil mai mult senin în regiunile sud-estice, Vor fi înnorări accentuate în sud-vestul țării și în zonele de munte. Acolo, pe alocuri, vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Izolat, grindină. În celelalte regiuni ale țării cu totul izolat averse cu descărcări electrice. Dimineața pe alocuri la munte și izolat în centrul țării, se va produce ceață. Maximele termice vor fi cuprinse între 26 și 34 de grade iar minimele se vor situa între 12 și 22 de grade.

Ziua cea mare a sosit. România liberă sintetizează spiritul distracției: „45 de ani de la victoria Revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă. Poporul român, ferm angajat pe calea socialismului și comunismului.” Victor Tulbure pune această febră revoluționară în versuri, cum a făcut-o o viață: „Trecu și-un sfert de veac de când, pe glie,/ înfăptuind străbune năzuinți,/ c-un brav erou măreața ctitorie/ ne-o plămădim cu inima fierbinți.// Ca patria să ne rămână casa/ de glorie a-ntregului popor,/ în veci de veci să-și fluture mătasa/ sub slăvi de August steagul tricolor.”

Poetul Liviu Ioan Stoiciu se duce să vadă cu ochii lui manifestația și povestește în Jurnal: „La vreo 8.45 sunt în apropierea Bulevardului central, să vizionez manifestația locală. Observ, din capul locului, schimbarea de optică în organizare sunt zeci de milițieni (aduși din întregul județ, cu siguranță, plus militarii încorporați la Interne în Focșani) postați sau în mișcare, grupați câte trei, pe toată străzile ( pe care le străbat în grabă anume) ce dau spre Bulevardul Unirii, unde a început defilarea. Străzi ce sunt blocate de camioane lungi acolo unde ele „se varsă” în bulevardul manifestației de 23 August. Plus că li se interzice „spectatorilor” și tuturor celor ce „stau pe margine, gură cască” să traverseze Bulevardul Defilării sau să poposească în spatele sau în fața tribunei oficiale (...) De ce le-o fi frică tovarășilor? Că Focșaniul e un oraș al bețivilor, cu gena curajului tarată de alcool mai degrabă...” Apoi merge să-i vadă pe manifestanți: „jenați sau nu ,cu steaguri sa nu (e interesant, nimeni nu are flori, nici măcar de plastic) strigând lozinci penibile sau nu, îmbrăcați în uniforme sau nu, indiferenți cu toții, cu ștăbărimea lor în față, cu activiști care dirijează, cu camioane alegorice sau cu simple scânduri scrise. Am în fața ochilor o lume hăituită, de fapt, o lume realmente alergată (ce spectacol degradant) de activiști de partid, de pe margine, să țină aproape – o turmă fără personalitate, care îmi amărăște insuportabil sufletul... Îmi întorc rușinat capul de la coloane ce defilează, îmi ajunge. Traversez sfidător, de pe un trotuar pe altul, în dreptul Capelei Miitare, o caut cu lumânarea dar nu mă bagă nimeni în seamă. Dacă aș urla, m-ar crede cu toți nebun, săracul, i s-a ridicat poezia la cap.”

Comandantul suprem se adresează Armatei: soldaților, gradaților, subofițerilor, maiștrilor militari, ofițerilor și generalilor, printr-un Ordin de zi în care le sintetizează mantra partidului ( revoluția de eliberare socială și națională... încununare a luptelor milenare ale poporului român împotriva contropitorilor români pentru apărarea ființei naționale, libertate și neatârnare, eveniment epocal în istoria României, care a deschis calea marilor transformări revoluționare etc.etc.”), le spune că aniversarea are loc într-un moment în care „întregul nostru popor, strâns unit în jurul PCR (...) desfășoară o intensă activitate pentru înfăptuirea planurilor și programelor de dezvoltare economico-socială a patriei”. Generalul Ceaușescu le cere ostașilor care „participă activ la marea operă de edificare socialistă a țării” să continue și să-și dezvolte „bogatele sale tradiții” să-și perfecționeze pregătirea militară și politică, armata fiind „apreciată și cinstită azi de întregul popor ca o armată profund devotată cauzei socialismului, progresului și înfloririi patriei, fiind gata să-și îndeplinească în orice împrejurare misiunea sa fundamentală – de a apăra cuceririle supreme ale națiunii, independența, suveranitatea și integritatea României.” Acest lucru nu numai datorită jurământului depus ci și pentru că participă la „uriașul efort constructiv al întregului popor, contribuind la înălțarea unor minunate ctitorii ale muncii pașnice care vor sta mărturie, peste secole, despre capacitatea creatoare a poporului nostru, devenit deplin liber și stăpân pe soarta sa.” El mai spune că este de admirat efortul militarilor, gărzilor patriotice, tinerilor din PTAP pentru formarea lor „ca cetățeni cu o înaltă conștiință politică, temeinic instruiți, gata în orice moment să fie apărători dârji și neînfricați ai minunatelor cuceriri revoluționare ale poporului.” Ceaușescu spune că este un apărător al păcii dar, dată fiind conjunctura internațională, „partidul și statul vor acorda și în viitor toată atenția întăririi capacității de apărare a țării, bunei pregătiri a forțelor noastre armate și înzestrării lor cu tot ce este necesar pentru îndeplinirea misiunilor încredințate.” Le cere în final să slujească „cu abnegație și devotament cauza partidului, a libertății, independenței și suveranității patriei, a bunăstării și fericirii poporului, idealurile nobile ale socialismului și păcii!” De aceea, „în cinstea celei de-a 45-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională a patriei ORDON: În ziua de 23 august, la București, se vor trage în semn de salut 21 de salve de artilerie. ”

În mod oportun, chiar în acea zi, se publică peste tot interviul dat de Nicolae Ceaușescu pe 18 august lui Avercenko Boris Efimovici, trimis special al ziarului sovietic Pravda. Prima întrebare a gazetarului sovietic este de sezon: Oamenii sovietici știu despre el că a participat de tânăr la mișcarea revoluționară. Care dintre aspirațiile lui s-au realizat „în cei 45 de ani de dezvoltare a țării pe calea comunistă”? Multe. Pe 23 August, România s-a alăturat cu toate forțele ei armatei sovietice și a participat, luptând împreună cu unități ale Armatei Roșii, până la eliberarea deplină a țării noastre și apoi la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din Austria”. El spune că așa se și explică relația de camaraderie între partidele și popoarele român și sovietice. Apreciază rolul armatei sovietice „pentru rolul în lupta cu Germania hitleristă și îi cinstește pe eroi, pe aceia care au luptat în războiul contra hitlerismului, pentru libertate și independență!” În ceea ce privește realizările, România a făcut progrese: a devenit o țară industrial-agrară, cu o industrie puternică și se află în etapa făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Gazetarul plusează cu amabilitățile: s-a schimbat țara dar, cu siguranță, și oamenii arată altfel. Care sunt cele mai caracteristice trăsături ale cetățenilor RSR? Ceaușescu spune că a fost eradicat de multă vreme analfabetismul. Întregul tineret urmează învățământul de 10 ani și 80% dintre aceștia, pe cel de 12 ani. Oamenii sunt tot mai deștepți. Deopotrivă „a avut loc o dezvoltare puternică a conștiinței socialiste. Poporul s-a convins că, fiind cu adevărat stăpân pe bogățiile naționale, lichidând pentru totdeauna asupritorii (sic!!), făurindu-și viitorul așa cum îl dorește el, a putut să obțină aceste mari realizări.” Oamenii sunt recunoscători partidului pentru că știu că „toate aceste realizări importante se datoresc numai și numai socialismului, politicii juste a partidului comunist, precum și colaborării cu țările socialiste – și, în acest cadru, aș dori să subliniez rolul important al colaborării cu Uniunea Sovietică – precum și colaborarea cu celelalte state, fără deosebire de orânduire socială. Gazetarul continuă cu flateriile: dacă e să comparăm comuniștii de ieri și de azi, există vreo deosebire? Ceaușescu spune că, în primul rând, diferă condițiile. Tinerii de pe vremea lui luptau cu fascismul. „Tinerii erau angajați cu toate forțele în lupta împotriva războiului. Ei au înfruntat teroarea, închisorile, lagărele, mulți și-au dat și viața, cu încredere fermă în socialism, în libertatea țării și a poporului lor.” Tineretul de acum trăiește altfel. Dar e și el dominat de „un spirit revoluționar de muncă, de luptă, de hotărârea de a îndeplini neabătut politica PCR, de realizare a socialismului și înaintare spre visul de aur al omenirii.” Pune mare preț pe tineri pentru că ei vor fi buni constructori ai socialismului, vor asigura „viitorul poporului în societatea socialistă, în comunism!” A ținut cont de specificul național? În ce măsură? - vrea să afle gazetarul sovietic. Da, pornind de la Congresul IX, „care și-a propus (...) să înlăture dogmatismul, șablonismul, conservatorismul... inclusiv teoria „modelului unic” - să aplice legile obiective și principiile socialismului științific la realitățile și condițiile din România.” A fost de părere mereu că socialismul se realizează în mod diferit de la o țară la alta, de la o perioadă istorică la alta „și consideră că orice abatere de la acest principiu nu însemnă o aplicare creatoare a socialismului științific, ci o încălcare a legilor obiective și a idealurilor socialiste”. Gazetarul ar vrea să afle ce crede Ceaușescu despre stadiul și perspectivele colaborării dintre cele două țări. Au fost bune și în anii construcției socialiste s-au îmbunătățit și s-au dezvoltat pe principii noi. „Și, deși au apărut și momente, ca să spun așa, de încălcare a principiilor de colaborare, totuși ele au fost depășite și am acționat pentru întărirea conlucrării atât între partidele cât și între popoarele noastre.” Apoi mai simte nevoia unor bemoli. „noi considerăm că relațiile dintre partidele și țările noastre pot fi considerate bune. Deși, chiar dacă ar fi excelente, tot mai sunt multe de făcut și trebuie să acționăm pentru extinderea lor, în toate domeniile de activitate.” Gazetarul continuă să facă exerciții de admirație: Vorbiți des de forțe proprii. În ce direcții poate obține România rezultate mai bune folosindu-și potențialul? În construcția socialismului, firește. În elaborarea programelor de dezvoltare, în colaborarea economică, tehnico-științifică cu alte stat. România, spune Ceaușescu, a dat o mare importanță relațiilor de colaborare cu țările socialiste „și, în acest cadru, relațiilor cu Uniunea Sovietică, precum și cu țările în curs de dezvoltare, cu țările capitaliste dezvoltate, în spiritul principiilor coexistenței pașnice.” Dar a vrut ca aceste relații să se bazeze pe respectarea principiilor independenței, suveranității, neamestecului în treburile interne. A fost un moment când a subaprecia puterile țării, atunci când a făcut credite, dar s-a lecuit și le-a plătit: „Desigur, am depus eforturi mari să plătim datoria externă, dar, în acest an, la sfârșitul trimestrului I, am lichidat-o și am hotărât să nu mai apelăm la credite!” Gazetarul sovietic îi spune că primeau la redacție „mii de scrisori de admirație față de conducerea României care a reușită să conducă astfel poporul încât să lichideze această datorie externă. Dar se pune și întrebarea: ce va primi poporul ca urmare a faptului că a fost lichidată datoria?” Ceaușescu face precizarea că poporul nu doar că a plătit datoria, dar a continuat ritmul de dezvoltare economico-socială. Îi face un pomelnic al ctitoriilor (metrou, canal Dunăre-Marea Neagră, noul centru al Capitalei etc) pentru a vedea și sovieticul cum poate cheltui un megaloman 2000 de miliarde de lei pe timp de criză. Îi mai spune că și a șters circa 115 miliarde de lei din datoriile CAP-urilor și spune că acesta e un semn al forței economice naționale. Desigur, nu spune cum s-a făcut această uriașă datorie. În ceea ce privește politica externă și afirmațiile lui Ceaușescu că ar trebui să crească rolul țărilor mici în relațiile internaționale, comandantul suprem este foc și pară împotriva celor șapte șefi de stat ai țărilor capitaliste celor mai bogate care ignoră realitățile, necesitățile lumii a treia a țărilor în curs de dezvoltare, a gravelor probleme sociale din propriile țări. „Ele ne-au oferit o nouă reafirmare a doctrinei „descurajării nucleare”, completată însă, de data aceasta, cu o altă doctrină – aceea a destabilizării țărilor socialiste, sub pretextul încercărilor de a le „ajuta” să se reîntoarcă spre capitalism! Or, aceasta nu are nimic comun cu o nouă ordine economică, ci reprezintă o încălcare grosolană, brutală a Cartei Națiunilor Unite, a altor acorduri internaționale, a principiilor coexistenței pașnice! O reîntoarcere, de fapt, la vremurile negre ale războiului rece!” Gazetarul continuă să-și admire personajul spunând că e cunoscut în URSS ca fiind un ins angajat de o viață în lupta revoluționară, un adevărat revoluționar de profesie. Ce îl preocupă cel mai mult în această calitate? Ceaușescu recunoaște, mândru, că încă de la începuturile activității, a acționat „ca revoluționar de profesie și consider că un bun activist de partid trebuie să fie și în actualele împrejurări un revoluționar de profesie.” Ce presupune asta: în primul rând să pui mai presus de orice „problemele dezvoltării sociale.” Pe vremuri, pe prim plan era lupta împotriva asupririi. În 1989 „în centrul preocupărilor se află lupta pentru construcția socialismului.(...) A fi revoluționar de profesie înseamnă, totodată, a lupta pentru continua întărire a partidului, a rolului său conducător în societate, ceea ce nu înseamnă a pune partidul deasupra societății, ci a-l lega strâns de întregul popor, pentru a servi întotdeauna poporul, construcția socialismului.” În final, gazetarul îl pune să facă un exercițiu profetic: să împărtășească cititorilor Pravdei viziunile și aspirațiile lui de atunci privind imaginea României în noul secol, al XXI-lea. „Cum vedem noi perspectivele dezvoltării pe calea socialismului și comunismului?” se întreabă retoric Ceaușescu. „Avem o perspectivă minunată.” Ce-și dorea: „Să încheiem cu rezultate bune realizarea programului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în România, să asigurăm o dezvoltare generală a forțelor de producție, a științei, culturii...” Își dorea ca în 2000 să aibă o clasă de intelectualitate muncitoare sau invers, de muncitorime intelectuală și totodată, să crească nivelul general de cunoștințe al intelectualilor. „Trebuie să ajungem la un asemenea stadiu de dezvoltare care să asigure tuturor membrilor societății condiții demne de muncă, de viață, să asigurăm deplina libertate, dezvoltarea puternică a democrației muncitorești-revoluționare pe principiile participării directe a poporului la conducerea societății.” Și, ca o gazdă politicoasă le adresează cititorilor ziarului Pravda, „popoarelor Uniunii Sovietice cele mai bune urări de succes în dezvoltarea lor economico-socială, în realizarea construcției socialiste, în înaintarea spre comunism.”

Pe adresa lui Ceaușescu și Dăscălescu vin tone de telegrame de felicitări. La loc de cinste, cea semnată de Comitetul Central al PCUS, Sovietul Suprem al URSS, Consiliul de miniștri al URSS în care sunt evocate evenimentele din august 1944 care „au dus la o cotitură fundamentală în istoria României, în relațiile sovieto-române. În cursul celor patru decenii și jumătate, colaborarea rodnică, reciproc avantajoasă dintre URSS și România a servit intereselor popoarelor noastre, eforturilor lor în edificarea noii orânduiri.” Le-a scris și Todor Jivkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar, care spunea că „poporul bulgar urmărește cu interes și se bucură sincer de realizările și succesele oamenilor muncii din România în construirea socialismului. Erich Honecker, secretarul general al Partidului Socialist Unit din Germania, spune cu umor involuntar și anticipativ „Constatăm cu satisfacție că relațiile strânse dintre partidele, statele și popoarele noastre se întăresc continuu pe baza solidă a principiilor marxism-leninismului și internaționalismului proletar” și că se vor dezvolta „cu succes și în viitor, spre binele celor două popoare și state.” Una dintre cele mai consistente telegrame e semnată de Milos Jakes, Gustav Husak și Ladislav Adamec care spun că apreciază contribuția RSR la „politica externă de pace a țărilor socialiste și rezultatele obținute în eforturile sale pentru stabilizarea situației în Balcani, pentru coexistență prietenească reciproc avantajoasă între statele cu orânduri sociale diferite din această regiune.” O lungă misivă de prietenie și solidaritate le trimit și Jiang Zemin, secretarul general al CC al PCC și Yang Shangkun, președintele Republicii Populare Chineze care spune că „poporul frate român, sub conducerea PCR în frunte cu tov. Nicolae Ceaușescu, a promovat spiritul de independență, de bizuire pe forțele proprii, și-a consacrat toate energiile pentru prosperitatea țării, învingând numeroase greutăți și a obținut succese remarcabile în opera de construire a socialismului. Poporul chinez dă o înaltă apreciere și se bucură din inimă pentru aceste realizări.” Camaradul de vânătoare și revoluție permanentă Fidel Castro Ruz, el însuși revoluționar de profesie, nu putea lipsi cu o telegramă compactă, plină de laude și urări de noi victorii în acestă operă demnă de laudă. „Dăm o înaltă apreciere întăririi continue a relațiilor de prietenie și cooperare dintre popoarele, partidele și guvernele noastre și vă exprimăm convingerea noastră că acestea vor continua să se adâncească în interesul relațiilor bilaterale și ca o contribuție la cauza socialismului, a păcii pentru toate țările și colaborării internaționale.”Ungaria nu a trimis nicio telegramă. Sau dacă a fost trimisă, nu a fost publicată. George Bush este mai laconic. El transmite Cu ocazia „Zilei naționale a României, tuturor românilor cele mai bune urări de pace, prosperitate și împliniri personale.”

La televizor la ora 8.00, programul Sub semnul gloriosului jubileu. La ora 8.10, Un august de lumini, biruitor. Muzică patriotică, revoluționară. În jurul orei 8.30, transmisiune directă: Demonstrația oamenilor muncii consacrată celei de-a 45-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă din România. Ora 11.00, Partidul, patria, poporul. Versuri și cântece patriotice, revoluționare. La 11.20, Mândria de a fi cetățean al României socialiste. La 11.40, Cântec nou pe plai străbun, Melodii populare. La ora 12.00, E toată țara-n sărbătoare. La ora 17.30, Muncă și creație. Reportaj. La 17.45, Pagini muzicale de mare popularitate. La ora 18.10 Timp eroic, timp de împliniri. Documentar: producția a Studioului de film TV. La ora 18.25, Tineretul – ființă din ființa patriei, chezășia viitorul comunist al națiunii noastre. Documentar. La 18.40, Suntem copiii Epocii de Aur. Spectacol literar-muzical-coregrafic realizat cu prilejul închiderii lucrărilor Forumului Național al Pionierilor. La 19.00, Telejurnal. La 19.40, Drum de luptă și biruință. 23 August 1944-1989. Producție a Casei de filme Unu. La 20.50 Spectacol omagial cultural, organizat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, CC al UGSR, CC al UTC, UASCR, Consiliul național al Organizației Pionierilor, MapN, Ministerul Educației, CNEFS, Uniunea generală a Cooperativelor Meșteșugărești, Radioteleviziunea Română etc. La 21.50, Telejurnal. La 22.10 Bijuterii muzicale. Programul se închide la ora 22.30.