Linkuri accesibilitate

Bulgaria între gazele rusești și cele azere


Pe data de 1 ianuarie a intrat în funcțiune gazoductul BalkanStream (Turcia-Serbia), prin care inițial vor fi tranzitate numai gaze rusești.

Evenimentul a fost precedat de teste la toate sistemele gazoductului – conducte, stații de compresare, sisteme de control, robinete. Informația despre faza finala a proiectului în care Bulgaria a investit peste 1,3 miliarde euro, a venit din Serbia și Rusia, nu din surse oficiale bulgare.

Bulgaria între gazele rusești și cele azere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00

Directorul general al companiei „Serbia Gaz” Dușan Baiatovici a declarat pentru publicația belgradeană „Novosti” că tronsonul sârb, cu o lungime de 403 km până la frontiera cu Ungaria, a fost încarcat cu gaze.

Pe 1 ianuarie când președintele Serbiei Alexandar Vucic a inaugurat gazoductul și primele cantități de gaze rusești au venit din Bulgaria Boiko Borisov a fost la frontiera cu Grecia pentru a anunța de acolo că în țara a început importul de gaze azere mai ieftine. „De azi avem o diversificare energetică deplină”, a spus premierul bulgar.

Borisov însă nu a menționat inaugurarea gazoductului BalkanStream prin care Bulgaria face jocul strategic al Moscovei. Cu un an în urmă gazoductul de tranzit a fost prezentat de el drept cel mai ambițios proiect care va transforma Bulgaria într-un centru strategic de distribuire a gazelor.

Acum spre Serbia sunt tranzitate zilnic 15 milioane m.c. de gaze. Cantitatea va atinge 38 de milioane în septembrie după ce vor intra în funcțiune două stații de compresare cu echipament american.

La Sofia BalkanStream este considerat drept o extindere a rețelei naționale de gazoducte chiar dacă după cum afirmă lideri ai opoziției el va fi folosit numai la tranzitul de gaze rusești în direcția Serbiei și Ungariei. Denumirea a fost lansată de prim-ministrul Boiko Borisov în scopul de a nu-i deranja pe americani care vor anunța noi sancțiuni pentru proiectele Gazpromului NordStream2 și TurkStream.

Washingtonul consideră BalkanStream un tronson al TurkStream-ului prin care Rusia î-și va întării dominația în energetica regională.

Hristo Ivanov, președintele coaliției Bulgaria democrată, a constatat că suveranitatea energetică a țării a fost pusă pe butuci de către guvernul Borisov. Liderul dreptei tradiționale a declarat că spre deosebire de lentoarea cu care se construiește gazoductul Komotini-Stara Zagora destinat importului de gaze azere și gaze americane lichefiate constructorii BalkanStreamului au marcat adevărate recorduri de rapiditate în condiții de epidemie.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG