Linkuri accesibilitate

Bulgaria și zona euro


Bulgaria ar putea deveni membră a Zonei euro în anul 2022.

Bulgaria va putea deveni membră a Zonei euro în anul 2022. Informația a fost anunțată de ministrul finanțelor Vladislav Goranov la masa rotundă organizata la Sofia cu participarea vicepreședintelui Comisiei europene Valdis Dombrovskis.

Jurnal de corespondent: Petio Petkov (Sofia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:01 0:00
Link direct

Goranov și-a exprimat opinia că în următoarele șase luni țara va îndeplini toate condițiile și va fi admisă în mecanismul ERM 2, considerat a fi sala de așteptare a Zonei euro.

„Am primit un angajament clar și știm ce avem de făcut pentru a fi admiși în ERM 2. Din punct de vedere tehnologic totul se desfășoară normal. Până la mijlocul anului va fi cunoscută poziția Băncii Centrale Europene”, a spus Miinistrul de Finanțe, adaugând: „Probleme văd numai unii analiști care î-și bazează pesimismul pe declarațiile șefilor de bănci centrale din Ungaria și Republica Cehă, de pildă. Un eventual șoc provocat de convergența prețurilor va putea fi controlat după cum arată experiența țărilor membre ale zonei. Concomitent cu prețurile vor crește mult mai repede și veniturile cetățenilor.”

Goranov a mai spus că în pofidă crizei financiare moneda europeană unică a devenit o garanție pentru bunăstarea țărilor membre.

„Cererea Bulgariei de a adera la Zona euro se bucură de sprijinul Comisiei europene”, a spus vicepreședintele acesteia Valdis Dombrovskis, comisar responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital. Experiența țărilor membre, după el, arată că efectul aderării asupră inflației va fi unul limitat. Moneda unică va stimula creșterea economică și investițiile. Bulgaria răspunde criteriilor fiscale și economice, cu exepția celor monetare. Trebuie înasprite măsurile împotrivă spălării banilor și îmbunătățit managementul companiilor de stat, a spus Dombrovskis. El a recunoscut că unele țări central-europene nu se grăbesc să adere la Zona euro. În cazul unei crize însă țările membre vor putea conta pe sprijinul partenerilor.

În conformitate cu planul de acțiune a guvernului Borisov au fost deja adoptate amendamente la legislația bancară în conformitate cu regulile zonei.

Printre angajamentele asumate se află îmbunătățirea cadrului legal pentru funcționarea societăților financiare și băncilor, înasprirea luptei contra spălării banilor, întărirea independenței Băncii centrale, modernizarea sistemelor de conducere în sectorul de stat.

Unii experți însă avertizează că guvernul și-a asumat riscuri mari pentru că a acceptat proceduri neclare pentru verificarea, de către Banca europeană, a sistemului bancar.

Previous Next

XS
SM
MD
LG