Linkuri accesibilitate

Bulgaria și zona euro


Bulgaria a amânat cu un an intrarea în mecanismul ERM II (anticamera zonei euro).

Printr-o declarație a premierului Borisov, Bulgaria a amânat cu un an intrarea în mecanismul ERM II (sala de așteptare a zonei euro). Întărzie reformele cerute de partenerii europeni. Banca europeană a început verificarea stabilității sistemului bancar.

Amânarea a fost anunțată săptămâna trecută. Comentând ultimul raport „Standard&Poors”, Borisov a declarat că șansele Bulgariei de a fi admisă în mecanismul ERM-2 vor crește în următoarele 12 luni. Cu un an în urmă a fost însă menționată luna iulie 2019 ca termen limită de intrare în acest mecanism.

Bulgaria a convenit cu partenerii săi europeni ca până atunci va reforma și stabiliza sistemul financiar. Ea a acceptat intrarea concomitentă în Uniunea bancară și în ERM-2 renunțând în acest mod la ideea de a amâna punerea băncilor sale sub controlul rigid al Băncii europene.

A început verificarea calității activelor ale primelor șase bănci care urma să fie încheiată în luna mai. Termenul a trecut însă rezultatele verificării nu au fost încă anunțate.

Devine tot mai clar că guvernul Borisov nu a îndeplinit promisiunile de a reforma sistemul bancar chiar dacă agenția „Standard&Poors” a confirmat evoluția pozitivă a țării în ultimele luni. Experții agenției avertizează că o mare parte din recomandările europene au fost îndeplinite însă există riscul ca eventuala pierdere de viteză a reformelor pe termen lung să îndepărteze intrarea în mecanismul ERM-2. Între timp au apărut probleme cu inflația care a atins un nivel record pentru ultimii șapte ani. Se menține trendul negativ al indicatorului investiții directe străine.

Nemulțumirea partenerilor europeni față de lipsa de progrese în combaterea corupției a fost exprimată de ministrul olandez de externe Stef Blok care a avertizat, în timpul vizitei sale la Sofia, săptămâna trecută, că în aceste condiții va fi amânată și aderarea țării la spațiul Schengen.

Președintele Fundației „Friedrich Nauman”, Karl-Heinz Paque, a avertizat într-un interviu pentru săptămânalul sofiot „Capital” că Bulgaria nu înaintează spre zona euro ci face pași înapoi. Situația în justiție și în combaterea corupției nu inspiră optimism. Intrarea în Uniunea bancară va avea efecte pozitive, însă trebuie precedată de stabilizarea sistemului bancar. După criza elenă zona euro nu va accepta candidați cu probleme. Este nevoie de cățiva ani de stabilitate macroeconomică, de reforme și de creștere susținută.

Experții bulgari avertizează ca de la intrarea în sala de așteptare ERM-2 până la zona euro vor putea trece 11, ca în cazul Lituaniei, sau chiar mai mulți ani.

XS
SM
MD
LG